Moldova a respins comunismul – PLDM a înregistrat un succes remarcabil

Alegerile care au avut loc duminică au confirmat două tendinţe politice majore în societatea moldovenească: comuniştii pierd din simpatiile electoratului, în timp ce Partidul Liberal Democrat în frunte cu premierul Vlad Filat câştigă tot mai multă încredere din partea alegătorilor.

Comuniştii încearcă să-şi ascundă înfrângerea şi speculează faptul că ei au acumulat cel mai mare număr de voturi, declanşând o întreagă campanie în presa controlată de ei. Dar adevărul nu poate fi ascuns şi acest adevăr sună astfel: peste 60 la sută din alegători şi-au demonstrat ferm poziţia anticomunistă şi au votat pentru partidele democratice. Astfel, partidul care avea cândva o majoritate constituţională nu acumulează astăzi nici 40 la sută din voturi. Doar într-un an şi jumătate, PCRM a pierdut 18 mandate de deputat şi dacă această tendinţă se va menţine (iar toate faptele vorbesc despre aceasta), la următoarele alegeri comuniştii se vor pomeni într-o situaţie deplorabilă.

Astăzi este clar pentru toată lumea că PCRM este o formaţiune muribundă, care se mai menţine doar pe fărâmiturile de încredere a unei părţi a electoratului faţă de liderul comunist. Dar Voronin e bătrân deja şi plecarea lui de pe scena politică este previzibilă. El poate demult ar fi plecat la odihna binemeritată, dacă persoane apropiate din anturajul său i-ar fi permis acest lucru. Mai simplu vorbind, Voronin este astăzi ostaticul unui grup de persoane cu interese în business şi politică, care încearcă să tragă foloase la maximum pe seama fostului general sovietic.

Dar, din an în an, Voronin este tot mai ineficient pentru partidul său şi alegerile actuale au demonstrat aceasta – comuniştii, încet, dar sigur, se scufundă. Acest proces este accelerat şi de antipatia tot mai accentuată a populaţiei, care înţelege că PCRM este partidul care îşi construieşte politica pe minciună, dezinformare şi manipulare.

Pe de altă parte, se atestă un succes extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova, partid datorită căruia în mare parte ţara noastră a depăşit criza şi a început să se dezvolte normal. În comparaţie cu alegerile precedente, PLDM şi-a ridicat ratingul cu mai mult de 100% (!) – de la peste 13% la circa 30%. Cu o asemenea dinamică, la alegerile viitoare PLDM cu siguranţă va putea pretinde la poziţia de cel mai mare şi mai popular partid din ţară, capabil de sine stătător să formeze majoritatea parlamentară, guvernul şi chiar să aleagă preşedintele.

Creşterea spectaculoasă a simpatiilor electoratului faţă de PLDM este explicabilă: în ultimul an, partidul şi-a demonstrat capacitatea de a rezolva problemele ţării şi ale cetăţenilor, a dovedit că are cea mai efecientă şi profesionistă echipă, care poate asigura dezvoltarea şi prosperarea Republicii Moldova. Votând pentru PLDM, alegătorii nu doar au recunoscut meritele de până acum ale partidului, ci au acordat încredere şi susţinere programului său, Moldova fără sărăcie. PLDM a devenit singurul partid care a înregistrat o creşetere a simpatiilor electoratului în acest scrutin.

Partidul Democrat a obţinut practic acelaşi scor ca şi la alegerile precedente, ceea ce i-a dezamăgit pe unii, doar până nu demult acest partid pretindea a fi o forţă politică în stare să absoarbă electoratul comuniştilor. În plus, acest partid a investit sume exorbitante în campania electorală, ceea ce însă nu l-a ajutat să-şi ridice ratingul. Foarte probabil că acest rezultat este nivelul PD, iar posibilităţile sale de creştere au fost deja epuizate. Deşi există voci care susţin că şi menţinerea electoratului său este deja un mare succes pentru PD.

O altă formaţiune care şi-a surprins neplăcut alegătorii este Partidul Liberal, care a „picat” de la 13% la doar 10% din preferinţele electoratului. Unii comentatori explică această nereuşită prin comportamentul liderului PL, Mihai Ghimpu, dar şi prin înlăturarea lui Dorin Chirtoacă din postura de locomotovă a campaniei electorale a partidului.

Rezultatele înregistrate la alegerile din 28 noiembrie constituie un bun prilej pentru partidele politice de a trage concluzii şi a chibzui asupra acţiunilor ulterioare. Dar concluzia primordială constă în faptul că majoritatea alegătorilor au respins comunismuil şi şi-au legat destinul de forţele de orientare democratciă. Orice abatere de la cursul determinat de alegători prin votul lor va însemna nimic altceva decât ignorarea voinţei electoratului, iar ce se întâmplă cu cei care procedează astfel nu e un secret pentru nimeni.

Moldova a ales viitorul, luându-şi rămas bun de la trecutul comunist; Moldova a ales dezvoltarea şi prosperarea! Acest adevăr trebuie să fie înţeles de toate partidele democratice care au acces în Parlament şi care trebuie să acţioneze ca atare. Lor le-a revenit marea onoare să traducă în viaţă speranţele şi aşteptările oamenilor!

Valeriu Andreev