„Modelul” anti-fraudă al lui Morgoci

Nemulţumiri în rândul taxatorilor de la parcurile de troleibuze din capitală. Pe lângă condiţiile dificile de muncă şi salariile mici, variind între 1000 şi 3500 de lei, taxatorii sunt supuşi unor controale riguroase, la limita bunului-simţ, din partea controlorilor-revizori care acţionează la indicaţia şefului Regiei Transport, Gheorghe Morgoci. La ieşirea din troleibuz, sunt verificaţi ca la ieşirea dintr-o mină de aur. Ni s-a părut interesant însuşi sistemul de prevenire a fraudelor, pus la punct de Regia Transport a capitalei. „Este un model”, îl califică Gheorghe Morgoci, nemulţumit că unii îl critică.

Svetlana Corobceanu

Când vine la serviciu, fiecare taxator trebuie să declare câţi bani are la el. Dispecerul notează suma într-o fişă de lucru. Pe parcursul zilei, taxatorii pot fi supuşi la controale inopinate, din partea aceloraşi controlori care verifică călătorii. Chiar dacă suma încasată de taxator corespunde cu numărul tichetelor vândute, controlorii sunt datori să-l verifice în geantă şi în buzunare. În cazul în care descoperă 5-10 lei în plus, care nu figurează în fişa de lucru, se ia act de încălcare printr-un proces-verbal, iar banii sunt confiscaţi. „Reiese că taxatorul nu a vândut cinci bilete. Scandalurile izbucnesc de obicei în momentul când sunt prinşi cu bani nedeclaraţi asupra lor. Nu doresc să arate ce au prin buzunare sau genţi, deşi sunt datori să facă acest lucru”, afirmă, solicitat de JURNAL, Gheorghe Morgoci. Fiecare caz este discutat la comisia financiară instituită în cadrul aceleiaşi întreprinderi, care spre sfârşitul lunii decide ce sancţiuni să împartă: mustrări sau reţineri din salarii.

„Suntem trataţi ca nişte puşcăriaşi”

Controlorii deseori se maschează în simpli călători, care plătesc 1-2 lei taxatorului şi refuză tichetul spunând că nu mai au nevoie de acesta deoarece coboară la staţia următoare. Dacă taxatorul se lasă prins în capcană, acesta se pomeneşte cu un nou proces-verbal, respectiv cu reţineri de 10 – 20% din salariu.

Pe lângă aceste măsuri, de ceva timp, la finele zilei de muncă, la întoarcerea troleibuzului în parc, fiecare taxator este aşteptat la ieşirea din troleibuz de câte un controlor-revizor. Acesta îi însoţeşte până la dispecerat. „Ne însoţesc ca pe nişte puşcăriaşi. Acolo avem parte de aceeaşi procedură umilitoare, dar suntem înconjurate deja de 3-4 controlori, dăm în primire casa, după care suntem obligate să întoarcem pe dos buzunarele, geanta şi chiar se bagă sub haină. Sunt brutali. Am refuzat să le arăt ieri buzunarul din spate al hainei, pentru că n-am mai putut suporta să-i văd cum mă privesc. Au început să strige. M-au numit hoaţă şi cu alte cuvinte urâte. Răbdăm deoarece e dificil să-ţi găseşti azi un loc de muncă. Dar nimeni nu rezistă aici prea mult”, ne spune una din taxatoare care ne roagă să-i păstrăm anonimatul.

Morgoci: „Nu se bagă în sutienul sau chiloţii lor!”

Zinaida, o taxatoare de 18 ani recent angajatăla Parculnr. 2 de troleibuze, încă nu era bine familiarizată cu Regulamentul intern al acestei întreprinderi când s-a pomenit încolţită de controlori care au descoperit în geanta ei 12 lei. „Luasem 20 de lei de acasă şi am reuşit să-mi cumpăr doar o chiflă şi un chefir. Restul l-am pus în geantă”. Ca rezultat, din primul salariu, care e cu puţin peste 1000 de lei, i s-au reţinut 20 la sută. „Încă nu s-a adaptat, de aceea au prins-o. De altfel ştiu ele unde să ascundă banii. Că doar controlorii n-or să se bage în sutienul sau chiloţii lor!”, comentează directorul întreprinderi acest caz. Gheorghe Morgoci ţine să precizeze că controlorii au fost instruiţi să aibă un comportament civilizat.

La întrebarea care e cea mai mare sumă a surplusului descoperit asupra unui taxator, acesta ne spune: „Uneori 2 lei, alteori 20 de lei. Săptămâna trecută, au descoperit 48 de lei. Taxatoarea trebuie să prezinte încasările la indicaţia revizorului chiar fiind pe rută. Dacă refuză, este însoţită la dispecerat, iar în locul ei rămâne să lucreze un controlor-revizor. Dacă este suspectată că ascunde bani, poate fi chemată chiar şi poliţia”, ne mai spune şeful Regiei Transport, care, în finalul discuţiei, se arată jignit de supărările angajaţilor săi: „Nu reuşeşti să impui un model, să faci ordine şi omul deja îl interpretează ca pe ceva negativ”.