Mobilizare impresionantă pentru un ultim omagiu lui Nelson Mandela

nelson-mandelaOmagiu planetar în memoria lui Nelson Mandela. O sută de actuali sau foşti şefi de stat şi de guvern din lumea întreagă şi 50 de mii de spectatori s-au reunit pe stadionul Soccer City Stadium din Soweto, township-ul de lângă Johannesburg şi bastionul luptei antiapartheid. Trei alte stadioane din regiune sunt deschise publicului, care poate urmări ceremonia transmisă în direct pe ecrane gigantice, scrie Radio France Internationale.

În alte 150 de locuri din toată Africa de Sud este retransmisă în direct ceremonia de pe stadionul din Soweto. E vorba de cea mai importantă ceremonie de acest gen din istoria recentă a lumii, notează observatorii.

Ceremonia de pe stadionul din Soweto a debutat în jurul prânzului, cu mare întârziere, din cauza ambuteiajelor care s-au format la intrarea în stadion. Un stadion gigantic, dar care este totodată foarte izolat, în afara oraşului Johannesburg şi nu tocmai la Soweto.

În cuvântul introductiv, prezentatorul a subliniat faptul că “prin prezenţa celor o sută de şefi de stat şi de guvern, miliarde de oameni din lumea întreagă iau parte la acest omagiu adus lui Nelson Mandela”. El şi-a cerut totodată scuze pentru ploaia torenţială care se abate asupra stadionului, dar a reamintit că “ploaia corespunde tradiţiei sud-africane”.

O neobişnuită rugăciune interconfesională

A urmat o neobişnuită rugăciune interconfesională, ecumenică, la care au luat cuvântul rând pe rând un rabin, un preot, un pastor şi un imam. În continuare, am putut urmări scurte intervenţii ale membrilor familiei şi apropiaţilor lui Nelson Mandela. Sunt aşteptate apoi discursurile invitaţilor internaţionali. Printre ei, americanul Barack Obama, brazilianca Dilma Roussef şi cubanezul Raul Castro.

În încheiere va lua cuvântul actualul şef de stat sud-african, Jacob Zuma. Trebuie spus aici că patru preşedinţi sau foşti preşedinţi americani sunt prezenţi în tribuna oficială. La fel şi cinci brazilieni şi doi francezi, François Hollande şi predecesorul său, Nicolas Sarkozy, sosiţi practic în acelaşi timp marţi dimineaţă în Africa de Sud, dar la bordul a două avioane diferite.

I-am mai văzut în tribune pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, pe actualii sau foştii premieri britanici, David Cameron, John Major şi Tony Blair, dar şi capete încoronate, precum regele Phillippe al Belgiei sau regele Willem-Alexander al Olandei.

Mandela, omagiat prin dans

Înaintea debutului oficial al ceremoniei, miile de sud-africani, care umpleau tribunele stadionului nu îl plângeau pe Mandela, ci îl celebrau prin dansuri şi cântece. Surprinzător poate pentru un spirit occidental, dar în conformitate cu tradiţia de acolo, unde nu se plânge un dispărut, ci se celebrează.

Odată terminată ceremonia de marţi, trupul lui Nelson Mandela va fi expus timp de trei zile la Union Buildings, sediul Guvernului din Pretoria, acolo unde primul preşedinte de culoare al Africii de Sud depusese jurământul în 1994. Sâmbătă, trupul lui Mandela va fi transferat în sătucul Qunu, din sudul ţării, pământul natal al strămoşilor lui Mandela şi unde odihnesc deja trei din cei şase copii ai fostului lider sud-african. Potrivit ultimei sale dorinţe, acolo va fi înhumat duminică, în prezenţa unui număr foarte redus de persoane. Un singur drum asfaltat duce la Qunu, motiv pentru care autorităţile au încercat să descurajeze oaspeţii străini să vină acolo. Mesajul pare să fi fost auzit, întrucât doar prinţul Charles al Marii Briatnii şi-a anunţat prezenţa duminică.

rfi.ro