Moartea lui Castro, tancul de la Cornești și decizia CSAT

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Trei evenimente importante au marcat săptămâna care s-a scurs: trecerea în neființă a liderului cubanez, protestul socialiștilor lângă tancul sovietic de la Cornești (Ungheni) și ședința Consiliului Suprem de Apărare al Țării (România). Toate trei ar trebui luate în seamă de cei care se ocupă de sau comentează politica în țara noastră, deși doar al doilea eveniment ține nemijlocit de realitățile politice locale.

Idol al tineretului sovietic și al celui comunist din toată lumea, dar și al tuturor idioților care cred în mitul romantic al revoluției, bărbosul revoluționar cubanez a părăsit, în sfârșit, această lume, lăsând o moștenire grea. Unii zic „controversată”, dar cred că utilizează acest termen mai mult dintr-o obișnuință, decât conștient: Fidel Castro nu poate deveni obiectul niciunei controverse. Viața și faptele lui trebuie interpretate univoc, simplu, în afara oricăror preferințe ideologice sau politice. Acest râu a curs drept înainte, fără meandre, tot așa ar trebui desenat pe hartă.

Înzestrat cu o enormă voință de putere, orator nepereche, carismaticul lider al cubanezilor a reușit performanța de a da răscoalei populare împotriva unui dictator mărunt și corupt din Havana aspectul unui episod (crucial) al revoluției mondiale a proletariatului împotriva exploatatorilor capitaliști și al luptei popoarelor oprimate împotriva asupritorilor americani. După victorie, i-a copleșit pe toți cei care i-au stat în cale, și nu numai prin debitul propagandistic, ci și prin puhoiul de securiști și militari loiali, căliți în gherile. Milioane de refugiați, mii de deținuți și opozanți executați din ordinul revoluției sunt o mărturie în acest sens. Ca să nu mai spunem nimic de prețul economic pe care îl plătește și azi „Insula Libertății” pentru izolarea la care a constrâns-o paranoicul ei comandant.

Cei care conduc azi R. Moldova ar trebui să știe că o fac cam așa ca Baptista (apropo, un socialist și sindicalist), președintele alungat de „barbudos” în 1959. Sigur, nu operează la fel de dur, dar nivelul corupției e atât de înalt, încât statul nostru e în același pericol de dezintegrare ca și Cuba lui señor Fulgencio. Și chiar dacă nu există nicio șansă ca aici să înceapă o rebeliune populară, un deznodământ violent nu este exclus sub nicio formă. Cel puțin după scenariul ucrainean. Un scenariu care diferă de cel cubanez printr-un singur detaliu: rolul partizanilor este jucat de o minoritate lumpenizată și izolată regional, agresivă și frustrată, dar cu simpatizanți inclusiv în mediile periferice ale orașelor de pe teritoriul controlat aparent de o majoritate. O minoritate care poate fi rapid înarmată și susținută atât de diversanți trimiși din afară, cât și de propaganda celor care îi trimit. Să nu uităm că Ucraina a fost scăldată în sânge tocmai în perioada “neutrului” Ianukovici, președintele tuturor ucrainenilor, care ba semna acorduri cu europenii, ba nu le semna, ba se alia cu rușii, ba le întorcea spatele, crezând că rămânerea la putere scuză orice manevră, inclusiv geopolitică. Pe fundalul unei corupții nimicitoare, care a slăbit definitiv statul, Maidanul a fost o reacție previzibilă, nu și cauza directă a intervenției rusești în Crimeea sau a gherilei din Donbas.

Viitorul președinte moldovean pare să comită aceeași greșeală strategică. Dacă mai aveam unele dubii în privința comportamentului său, acestea au fost spulberate de acțiunea PSRM-iștilor de la Cornești, de arborarea steagului Rusiei în sediul partidului și de declarațiile contradictorii pe care le-a făcut după alegeri. Oricât de neclară ar fi afilierea politică reală a unor “unioniști”, jocul de-a statalitatea al lui I. Dodon, care presupune, după cum se vede, o politică de provocare și de sfidare a tot ce este “românesc”, nu are cum să excludă acest din urmă factor din viața politică internă, ci dimpotrivă, riscă să-l radicalizeze. Nu știu dacă am dreptate, dar cert este că, într-o societate dezbinată, nu “crapă” acolo “unde dai”. Lovind în “români”, I. Dodon nu lovește numai în unioniști – atacul poate ricoșa și trezi în populația care e departe de a fi unionistă reacții imprevizibile. Și Ianukovici i-a provocat continuu pe cei din vestul țării până întreaga țară a devenit un cartier al Lvovului. În cazul dat, cine “se joacă cu focul”?

Pe acest fundal, poziția României, reafirmată recent de CSAT, care susține parcursul european al R. Moldova și, citește printre rânduri, face abstracție de declarațiile unor lideri moldoveni, e cu atât mai binevenită cu cât ne asigură că la București au triumfat spiritele cumpătate, care au tras concluzii corecte după alegerile din R. Moldova.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)