Moare ultima speranţă a lui Filat

Cel mai mult îşi doreşte să-şi poată ţine în braţe copilul

„Când te uiţi la mine, nici nu-ţi dai seama că sunt bolnavă”, spune Svetlana Filat, o tânără de 29 de ani din Mingir, Hânceşti. Trei scări ale pragului din faţa casei sunt urcate cu uşurinţă de oaspeţii rari care bat la uşa femeii, însă nu şi de Svetlana.

Svetlana Panţa

Tânăra este disperată că nu a mai rămas nimeni care ar putea să o ajute, iar atunci când priveşte la băieţelul energic care fuge din cameră în cameră, i se umple inima de durere: „Dumnezeu mi-a dat acest copil. Am luptat mult atunci când au vrut să mi-l ia şi să-l ducă la internat din simplul motiv că sunt invalid. Acum trebuie să lupt ca să-l văd pus pe picioare”.

Ştiam că mergem în vizită la o tânără cu deficienţe locomotorii şi primul lucru care ne-a atras atenţia atunci când am intrat în ogradă au fost câteva sfori pe care atârnau hăinuţe pentru copii proaspăt spălate. „Nu am puteri în picioare. Din cauza unui nerv de la spate, mi se atrofiază muşchii, dar încă mai pot mişca mâinile, deşi simt că puterile mă lasă”, spune îndurerată Svetlana.

Încerc să găsesc maşina de spălat, dar nu văd decât un lighean cu apă care se încălzeşte sub razele soarelui. „Mama mi-l aduce la mine în cameră şi eu spăl cu mâinile toate hainele”. Svetlana nu se plânge pe soartă, deşi a avut o copilărie desprinsă dintr-un film de groază. Despre tatăl său, nu-şi aminteşte decât că mai tot timpul o bătea pe mamă-sa, astfel încât în urma unei certe bărbatul a lovit-o pe soţie în burtă. Nu l-a oprit nici măcar faptul că pe atunci femeia purta sub inimă două suflete. „Sora mea este sănătoasă, dar eu, de la vârsta de patru ani, am început să cad pentru că nu-mi simţeam picioarele. De atunci, petrec tot timpul între aceşti patru pereţi”.

Svetlana nu a mers la şcoală, a avut noroc de o profesoară care a venit la ea acasă pentru a o învăţa să scrie şi să citească. „Alfabetul l-am învăţat la 20 de ani. Citesc mult pentru a învăţa să scriu fără greşeli, sper că nu am făcut multe gafe în scrisoarea care v-am trimis-o la redacţie?”, întreabă tânăra roşind. Tânăra ne-a scris că are un băieţel de un an şi jumătate şi şi-ar dori mult să-l vadă mare, însă, pe moment, micuţul are nevoie de multă grijă, pe care doar ea poate să o ofere pentru că tatăl acestui băiat nici nu vrea să audă de copilul său.

„Dacă aş avea un scaun cu rulant electric, aş putea ieşi din casă, m-aş deplasa pentru a-mi găsi un loc de muncă. Dar din pensia mea de 600 de lei abia reuşesc să cumpăr strictul necesar pentru băieţel”, ne povesteşte Svetlana.

Trădare

„Acesta este Nicuşor”, Svetlana ni-l prezintă pe fiul său, care zâmbeşte plăcut. Atunci când a aflat că este însărcinată, bucuria i-a trecut în câteva clipe în scârbă. „Primul lucru pe care mi l-a spus Zaharia a fost să renunţ la copil şi m-a ameninţat cu moartea în cazul în care voi dori să-l păstrez.”

Femeia nu şi-a imaginat că bărbatul care a venit într-o bună zi la ea la poartă, propunându-i să o ajute, se va transforma într-un monstru. „De la început, era foarte atent cu mine. Mă ajuta cu tot ce putea. Mi-a spus că i s-a făcut milă de mine. Mai târziu, am aflat că în satul vecin de unde a venit el, îl aşteaptă soţia şi trei copii. Nu pot să-l trag la răspundere pentru că  Nicuşor este înregistrat cu numele meu şi doar testul ADN ar putea să dovedească faptul că el este tatăl copilului”, povesteşte Svetlana.

Deşi a suferit foarte mult pentru că a fost trădată într-un asemenea hal de bărbatul care, pe lângă toate, era cu 18 ani mai mare decât Svetlana, tânăra mămică, fiind ţintuită la pat, se uita fără pic de regret în cei doi ochi negri care o priveau din pătuc. „Tare mi-aş dori să-l pot ţine în braţe cât mai des. Lui Nicuşor îi lipsesc îmbrăţişările şi se bucură de fiecare dată când cineva îl ia în braţe. Speranţa mea moare, dar mă gândesc că mai sunt oameni cu inimă mare care ar putea să mă ajute”, speră mămica.

Pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, JURNAL de Chişinău îi îndeamnă pe toţi cei care nu pot rămâne indiferenţi faţă de cei mai nevoiaşi să realizeze şi visul lui Nicuşor Filat. „El încă nu poate vorbi bine, dar adesea îl aud că mă strigă «mama!» şi când întorc capul spre el, îl văd cu mânuţele întinse spre mine, vrea în braţe. Mă doare inima pentru că nu pot să-l iau, mai ales după ce spăl câteva grămezi de hăinuţe”, spune cu regret Svetlana, dar cu speranţă vădită în voce.

Dacă doriţi să ajutaţi familia Filat, ne puteţi contacta la numărul de telefon 069456968 sau să ne scrieţi pe adresa electronică a JURNALULUI cotidian@jurnal.md

Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 15% din populaţia lumii suferă de un handicap. Oamenii cu dezabilități, mai ales cei cu probleme de comportament, sunt deseori marginalizaţi de ceilalţi. Pe 3 decembrie, în întreaga lume este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dezabilităţi

Conform datelor statistice oficiale, la evidenţa Casei Naţionale de Asigurări Sociale, pe moment, se află peste 180 de mii de invalizi, dintre care aproximativ 130 mii sunt pensionari de invaliditate din cauza unei boli obişnuite, în jur de 3,5 mii – pensionari de invaliditate din cauza unui accident de muncă şi 99 – pensionari de invaliditate din cauza unei boli profesionale. Pensia medie pentru aceste categorii constituie 650 lei.

În fiecare zi, deja de doi ani, îl poţi întâlni la intrare în satul Fundul Galbenei. Stă în scaun cu rotile şi cu mâna întinsă. Nu, nu pentru a opri o maşină ca să fie dus undeva, ci pentru a cerşi de la trecători cât îi lasă inima. „De sărbători, oamenii sunt mai darnici. Se opresc oameni bogaţi şi-mi dau bani”, spune Dumitru, invalid de la naştere. Bărbatul a refuzat să ne spună care a fost cea mai mare sumă pe care şoferii i-au pus-o în mână, dar a menţionat că scaunul cu rotile şi l-a procurat singur de la Chişinău. „Am plătit pe el 1500 de lei”, menţionează Dumitru, muşcând din pâinea şi salamul pe care le-a cumpărat singur de la magazin.

The following two tabs change content below.