Moș Crăciun există!

MAGIA SĂRBĂTORILOR // Personajul din povestea noastră este o persoană adevărată

Moș Crăciun a fost dat în căutare generală. Semnalmente: înalt, cu burtă, îmbrăcat în haine de culoare roşie, cu un sac plin de jucării în spate. Are faţa rotundă şi rumenită de ger, mustaţă şi barbă stufoase, care, la fel ca şi pletele, îi sunt dalbe. Poartă numele „Moş Crăciun”, iar în cercul cunoscuţilor este cunoscut ca Dumitru Chicu. Ultima dată a fost văzut la volanul unui automobil model „Opel”, care circula cu greu printre nămeţi.

Moş Crăciun pe role

E ajun de Crăciun. Toţi copilaşii stau cu sufletul la gură în aşteptarea Moşului darnic, care le va aduce în sacul său enorm multe-multe dulciuri şi jucării. Deoarece Moş Crăciun e unul, iar copiii sunt foarte mulţi, el apelează la ajutorul trimişilor săi. Unul dintre aceştia este Dumitru Chicu, care mai mult de 20 de ierni la rând îi bucură pe micuţi, dar şi pe maturi, cu prezenţa sa.

„Prefer să apar în faţa copiilor cât se poate de neobişnuit. Sunt un Moş Crăciun energic, care ştie să meargă pe role. Îmi amintesc că odată am ieşit de după pomul împodobit cu jucării călare pe o mătură. Nici nu vă imaginaţi cât de entuziasmaţi au fost copiii”, spune Dumitru Chicu.

Moşul este supărat rău de tot că pe an ce trece tot mai mulţi copii nu mai cred în existenţa sa. Unii îl trag de barbă, de mustăţi sau se uită cu interes ce are sub cojocul roşu. „Îmi lipesc barba atât de bine încât nu mi-o smulgă nimeni. Cel mai important „accesoriu” al lui Moş Crăciun sunt, de fapt, ochii blânzi şi plini de bunăvoinţă”,  precizează Dumitru Chicu.

Striptease cu Moşul

Până şi maturii, îndeosebi femeile, spune Dumitru Chicu, sunt curioşi să vadă ce ascunde Moşul sub haina lui lungă, prinsă strâns cu un brâu lat. „La o serată corporativă de medici, câteva doamne, „un pic” ameţite de şampanie, au început să mă dezbrace. După ce mi-au scos barba şi au văzut că Moşul este bărbat în floarea vârstei, femeile îndrăzneţe au cerut să le dansez un striptease. Moşul însă nu prestează asemenea servicii”, a declarat pentru JURNAL Moş Crăciun.  Afară, în maşină, îl aştepta soţia, care a fost „puţin” nemulţumită de felul în care a apărut Moşul după serata de pomină – cu căciula de pe cap pe o parte, cu mustaţa pe jumătate dezlipită şi în bătaia vântului şi dezgolit… de cadourile din sac, care îi atârna sub braţ.

Cât costă serviciile Moşului?

Numai ce nu face bietul Moş Crăciun pentru a realiza micile dorinţe ale copiilor şi maturilor. Cât costă serviciile prestate de Moş? „Persoanele care mă invită îmi spun cât sunt gata să plătească”, menţionează Dumitru Chicu.
Astăzi, există zeci de agenţii care dau în chirie moşi crăciuni. Un singur click pe internet şi găsiţi o mulţime de oferte de acest fel: de la moşi cu barba albă tradiţionali până la moşi însoţiţi de Alba ca Zăpada, spiriduşi, crăciunei etc. Totul depinde de dorinţele şi buzunarul persoanelor care şi-l doresc pe Moş Crăciun pentru câteva ore.  Preţul variază între 300 de lei şi câteva mii de euro. Cel mai scump Moş este cel care are în spate mai mulţi ani de experienţă, este „interpretat” de un actor profesionist şi vine pe o sanie trasă de cerbi.

Şi totuşi Moş Crăciun există. Dumitru Chica spune că timp de 20 de ani de când „intră în pielea” lui Moş Crăciun acest personaj a devenit o parte din el. „Moş Crăciun trăieşte în fiecare din noi. Aşa i-am explicat fiului meu de 10 ani, care era tare supărat şi nedumerit când a văzut costumul Moşului la mine în dulap. Moş Crăciun trăieşte departe, tocmai în Laponia, el nu reuşeşte să se ducă pe la toţi copiii şi de aceea eu îl ajut, i-am explicat copilului”, spune Dumitru Chica.

Atunci când toți copiii vor striga în cor „Moș Cră-ciun. Moș Cră-ciun”, el va apărea în fața lor. Important e să crezi în el.

The following two tabs change content below.