Misterul ambasadorilor

La mai bine de cinci luni de la rechemarea mai multor ambasadori, R. Moldova nu a numit încă noi şefi ai misiunilor diplomatice pe care le are în străinătate.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, susţine că lista noilor ambasadori este gata de mai mult timp, dar s-a oprit în biroul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu. Contactat de JURNAL, şeful statului ne-a declarat că într-adevăr a primit o listă cu numele candidaţilor, dar nu o poate aviza pozitiv pentru că aceasta încă nu a fost aprobată de Guvern. Analiştii politici susţin la rândul lor că noii ambasadori nu sunt numiţi pentru că în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) se dă o luptă dură pentru anumite misiuni diplomatice. Fostul premier Ion Sturza este de părere că din cauza acestor lupte ambasadorii nu vor fi numiţi până la noile alegeri parlamentare.

„Aşteptăm Preşedinţia”

Deşi recunoaşte că există o întârziere în ceea ce priveşte numirea noilor ambasadori, şeful diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă, afirmă că lista viitorilor ambasadori este gata de mai mult timp. Ea a fost aprobată de Guvern, iar acum se află pe masa preşedintelui republicii care urmează să acrediteze noii şefi ai misiunilor diplomatice. „Aşteptăm să se pronunţe Preşedinţia”, a declarat pentru JURNAL ministrul moldovean de Externe.

Leancă afirmă că la selectarea candidaţilor a ţinut cont în exclusivitate de profesionalismul acestora. „Desemnarea candidaţilor nu s-a făcut în bază de algoritm. Toţi membrii Alianţei am convenit ca selecţia ambasadorilor să se facă doar pe criterii profesionale. Sugestii – da, primesc zilnic, şi nu doar în ceea ce priveşte numirea noilor ambasadori. Trebuie să ai o rezistenţă enormă ca să poţi spune nu”, ne-a dezvăluit ministrul.

Neguţă va fi rechemat

Referindu-se la ambasadorii care nu au fost rechemaţi, cum ar fi, de exemplu, ambasadorul R. Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Neguţă (cel care a fost contracandidatul Zinaidei Greceanâi la prezidenţialele de anul trecut – n.r.), Leancă a precizat că aceştia au fost lăsaţi pentru că trebuia să fie asigurată continuitatea misiunilor diplomatice şi după ce a venit la guvernare Alianţa. „Toţi aceşti ambasadori vor fi retraşi în perspectivă nu prea îndepărtată”, a menţionat şeful diplomaţiei moldovene. Ministrul Afacerilor Externe este sigur că vom avea ambasadori noi până la alegerile anticipate. „Sunt sigur că acest proces va fi foarte rapid. Preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, a declarat în public că acest lucru va fi rezolvat imediat după Paşte”, a mai precizat oficialul.

„Vlad Filat m-a rugat să mai aşteptăm”

Contactat de JURNAL, preşedintele Mihai Ghimpu a confirmat că, în viitorul apropiat, R. Moldova va avea noi ambasadori în străinătate. „Cred că voi acredita noii ambasadori săptămâna viitoare sau peste una”, a declarat Ghimpu, menţionând că vor fi numiţi profesionişti care nu vor dezamăgi opinia publică şi vor justifica întârzierea. Preşedintele interimar susţine că nu a putut acredita mai devreme noii ambasadori pentru că încă nu există o hotărâre de Guvern cu privire la înaintarea acestor candidaturi, lucru care este cerut de lege. „Domnul premier Vlad Filat m-a rugat să mai aşteptăm”, ne-a explicat şeful statului.

Luptă pentru ambasade în AIE?

Fostul premier Ion Sturza însă nu este atât de sigur. Potrivit lui, ambasadorii R. Moldova în străinătate nu vor fi numiţi până la noile alegeri parlamentare. „În AIE există disensiuni în ceea ce priveşte numirea ambasadorilor. Sunt convins că până la alegeri aceşti ambasadori nu vor fi numiţi”, a declarat Sturza la o întâlnire cu tinerii organizată de „Think Moldova”.

Opinia fostului prim-ministru este împărtăşită şi de către analistul politic Bogdan Ţârdea, potrivit căruia există o luptă foarte dură în cadrul AIE între PLDM şi PD, fiind secundaţi şi de PL şi AMN. „Lupta se dă pentru anumite ambasade, cum ar fi ambasada SUA, a Franţei, a Federaţie Ruse, etc”, a declarat Ţârdea în cadrul emisiunii „Chestiunea Zilei” de la Jurnal TV.
Ministrul Iurie Leancă a respins aceste acuzaţii.

Ştefan Gorda, ambasador la Bucureşti?

Deşi ministrul şi preşedintele interimar refuză să divulge numele potenţialilor ambasadori, JURNAL a reuşit să afle cine vor fi câţiva dintre viitorii şefi ai misiunilor diplomatice ale R. Moldova. Astfel, ambasadorul nostru la Bucureşti va fi Ştefan Gorda, fost diplomat, membru al Board-ului de directori al Asociaţiei pentru Politică Externă din Moldova (APE). Ambasada R. Moldova din Franţa va fi condusă de Oleg Serebrian, „militant federalist european” (conform ro.wikipedia.org/wiki/Oleg_Serebrian), actualmente deputat din partea PD. La Washington, cel mai probabil, va pleca ambasador Iulian Fruntaşu, doctor în ştiinţe politice. Iar la Kiev ne va reprezenta Ion Stăvilă, fost viceministru al Reintegrării.

Mariana RAŢĂ