Mireasa vieţii lui Tudor Frunză

CĂMIN // Secretul unei familii de succes

Cei 38 de ani de viaţă în comun a Ionelei şi a lui Tudor au fost foarte norocoşi. Au ştiut cum să aleagă întotdeauna drumul ca să adune în lada de zestre a familiei mai mult bucuriile decât tristeţile. Întâmplarea care i-a legat atât de strâns a fost o nuntă. Dar, de fapt, până la nunta ceea a mai fost un semn. La vârsta primei iubiri, Ionela s-a îndrăgostit de chipul lui Tudor de pe o fotografie. Se întâmpla aceasta prin 1965.

Nunta care le-a purtat noroc

Pe atunci eroii mei locuiau în satele lor de baştină, două sate învecinate de prin părţile Criulenilor. Sora mai mare a lui Tudor era măritată în satul Ionelei. Într-o zi, fata a intrat la ea în ospeţie, a văzut fotografia ştrengarului şi a exclamat: „Ce chip frumos! Pe unde o fi băiatul aceasta şi cu ce se îndeletniceşte? Aş vrea să-l cunosc”. Când Tudorel a venit pe la soră-sa, aceasta i-a spus că o fată frumoasă s-a interesat de el. La vremea ceea, băiatul avea 14 ani şi încă nu-l interesau fetele. Ionela era mai mare, avea 16 ani. Timpul a trecut, băiatul şi fata au crescut şi iată că, în mai 1971, Tudor a fost vornicel mare la o nuntă în satul Ionelei. Era student în anul trei la Institutul agrar.

Cu ocazia evenimentului, s-a îmbrăcat într-un costum alb. După ce şi-a făcut toate obligaţiile de vornicel, a prins a dansa cu toate druştele. Într-o pauză dintre dansuri s-a apropiat de el o fată şi i-a spus la ureche: „Vezi fata ceea care stă lipită de maică-sa? M-a întrebat dacă nu ştiu cumva cine e băiatul îmbrăcat în izmene”. În doi timpi şi trei mişcări, înfocat nevoie mare, flăcăul era deja lângă fată. Frumoasă şi sănătoasă, Ionela îl privea cu ochi jucăuşi, plină de nerv şi voiciune.

Lui Tudor i-a trecut pe dată supărarea. A invitat-o la dans. Un dans, al doilea, al treilea… Dansa fără să o întrebe cine e şi cum o cheamă. În iureşul valsului s-a apropiat de maică-sa şi i-a zis: „Mamă, te rog să te uiţi cu luare aminte la fata asta. Îţi va fi noră”. „Să fie cu noroc, fecioraşule!”.

În cele din urmă, au făcut cunoştinţă. Flăcăul a aflat că domnişoara care l-a făcut să-i vibreze inima e studentă în anul doi la Institutul pedagogic din Bălţi. În seara ceea, Ionela nu şi-a dat seama că tânărul în costum alb era ştrengarul pe care îl văzuse cu câţiva ani în urmă într-o poză. După nuntă a urmat o vară romantică. Ah, clipele! Ce dulci şi frumoase au mai fost clipele în vara ceea! Nu ştia flăcăul îndrăgostit că viaţa lui  alături de iubită urma să fie şi mai dulce şi mai frumoasă.

Căsătoria

Peste doi ani, Tudor şi-a prezentat iubita părinţilor. Mama lui nu o uitase. Când i-a văzut i-a spus: „Te ţii de cuvânt, dragul mamei. Să-i porţi de grijă şi să o iubeşti toată viaţa!”. Iar tata a adăugat: „Să ţii minte de la mine: soţia nu-i petic pe care îl coşi şi pe urmă îl descoşi. Soţia e podoaba cu care îţi faci viaţa frumoasă, numai dacă ştii cum să o preţuieşti”.

Luând binecuvântarea părinţilor, tinerii îndrăgostiţi, care veneau din familii numeroase, cu câte şapte copii, au hotărât să nu-i pună pe părinţi la cheltuială. Au făcut o nuntă studenţească în sala de festivităţi a căminului institutului de la Bălţi. A cântat fanfara institutului.

Ziua nunţii a fost însorită. Cu ocazia evenimentului, studenţii de la două instituţii, din Chişinău şi Bălţi, s-au îmbrăcat cu ce aveau mai frumos şi au mers cu alai prin tot oraşul. Ionela şi Tudor voiau ca întreaga lume să se bucure de clipa lor de mire şi mireasă şi lumea s-a bucurat. A fost o nuntă veselă. Dar luna de miere a ţinut scurt pentru că în toamnă Tudor a fost luat la armată la construcţia Canalului de Nord al Crimeii, munca fiindu-i remunerată. Acea clipă de despărţire l-a făcut pe Tudor să înţeleagă cât de mult o iubeşte pe Ionela şi că n-ar putea trăi fără ea. La despărţire, soţioara i-a spus: „În lumea asta cât este ea de mare, voi iubi şi voi dori mereu un singur bărbat. Şi acest bărbat eşti tu”.

Ultimul an de studenţie trecea foarte greu pentru Ionela. Studiile i se dădeau uşor, era eminentă. Însă dorul de Tudor îi făcea nopţile şi zilele lungi cât anii. După patru luni de despărţire a încărcat o geantă cu tot felul de bucate, a luat o damigeană de 20 de litri cu vin moldovenesc şi a plecat la soţ. Sunt zile care nu se pot uita. Nu uită nici azi acea întâlnire, acel concediu de trei zile oferit soţului. În intimitatea unei cămeruţe închiriate, inimile lor fremătând de dor s-au contopit într-un vârtej nebun de sentimente. Peste alte câteva luni, s-au întâlnit din nou acolo. A fost la fel de frumos.

La Soroca

Absolvind cu menţiune facultatea, Ionela a fost repartizată la muncă la Şcoala pedagogică din Soroca. După armată, Tudor şi-a urmat soţia în oraşul de pe Nistru care era pe atunci un târg cu case nu prea mari. Locuiau în gazdă într-un sarai la nişte oameni gospodari. Toată averea lor erau două geamantane în care erau mai multe cărţi decât haine.

Peste câteva zile, Tudor a primit prin mandat poştal banii câştigaţi în armată. Şi-au cumpărat un pat şi ceva de îmbrăcat. Nu aveau nici masă, nici scaune, nici perdele la ferestre. Mâncau pe o ladă întoarsă cu fundul în sus aşternută cu gazete. Într-o seară, stăpânul casei, văzându-i cum mâncau, li s-a adresat: „Măi copii, da voi ce sunteţi fără părinţi? Luaţi masa ceea din curte şi reparaţi-o, vă mai dau şi două scaune. Aşezaţi-vă cum se cuvine la masă”.

Peste câteva luni, din banii economisiţi, tinerii soţi şi-au cumpărat frigider. După alte câteva luni, şi-au cumpărat un aparat de radio cu picup. Apoi, peste o lună, şi-au cumpărat şi o perdea de satin la fereastră. „Seara ascultam muzică şi dansam. Eram fericiţi, ni se părea că avem de toate şi nu ne doream decât să fim mai mult timp împreună. Iar când Ionela mi-a dăruit doi fii gemeni, fericirea mea nu avea hotar. Ciudat de frumoase au fost acele zile de trai în sărăieşul gospodarilor Harevschi din Soroca!”, spune Tudor.

La Stoicani

Din 1978, soarta i-a dus în satul Stoicani, unde locuiesc până în prezent într-o casă mare şi frumoasă. De aici au plecat în lume cei doi feciori, care au făcut studii la Bucureşti, s-au căsătorit, au familii frumoase, copii drăgălaşi. Ionela continuă să munceasă la Colegiul pedagogic, iar Tudor, după nouă ani de muncă în gospodăria agricolă, a ocupat mai multe funcţii la Soroca.

În prezent, stă în fruntea Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei. Muncesc ambii în oraş, dar le place foarte mult viaţa la ţară. Sunt proprietarii unei gospodării ţărăneşti. Munca la pământ le aduce nu numai venituri, dar şi satifacţie sufletească. Îşi spun cuvinte rare şi frumoase până în prezent. L-am întrebat pe Tudor cum îşi protejează familia. Mi-a răspuns: „Cu multă dragoste. Casa noastră e un loc cald şi primitor în care fiecare se simte el însuşi. E un mediu de susţinere şi alinare, o grădină minunată în care copiii noştri, Marian şi Adrian, au crescut asemenea unor plante viguroase şi sănătoase, nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte.

Ionela a fost şi rămâne mireasa vieţii mele. Ionela e sfetnicul meu. Ori de câte ori am ajuns la răspântia unui drum, a fost cea care mi-a arătat încotro s-o iau. Draga mea Ionelă a contribuit la devenirea mea în ceea ce sunt azi la 60 de ani – un  om împlinit şi fericit. Îi mulţumesc Domnului că mi-a scos-o în cale acum 40 de ani”.

Nina NECULCE

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce