Mioara Romanescu îşi caută rudele din Purcari

3 persoane asezate pe pat

“De Paşti, de la stânga la dreapta: fratele mamei, Nicolae, bunica Maria, mama Tamara şi bunicul Leontie Chirienco”. Foto din albumul mamei Mioarei Romanescu.

Mama Mioarei, Tamara Chiriencu, născută în 1914, la Purcari, a plecat peste Prut împreună cu fratele ei, Nicolae Chiriencu

Mioara Romanescu, din Bârlad, fostă profesoară de limba engleză, acum pensionară, nu s-a putut bucura în copilărie de dragostea bunicilor, nici măcar nu i-a cunoscut. A trăit o viaţă visând să-şi viziteze rudele la baştina părinţilor ei, care s-au refugiat în anul 1940 peste Prut. Din cauza regimului de care au fugit, dar de care nu au putut scăpa, fiind mereu persecutaţi în România de către comunişti, părinţii Mioarei nu au putut păstra legătura cu familiile lor rămase la baştină, nici măcar prin scrisori. Cele câteva fotografii, o icoană, un covor şi un mileu, pe care le-au luat cu ei în refugiu, sunt comoara şi mărturiile Mioarei de la strămoşii şi rudele ei. A crezut, din spusele unei colege de breaslă din Basarabia, cu care s-a întâlnit cândva la un seminar, că satul de baştină al mamei ei, Purcari, judeţul Tighina, nu mai există. De fapt, această localitate este acum în administraţia raionului Ştefan-Vodă.

Facem un apel către abonaţii ziarului „Jurnal de Chişinău”, locuitori din Purcari, să ne ajute să găsim rudele mamei Mioarei Romanescu, a Tamarei Chiriencu.

Mama Mioarei, Tamara Chiriencu, născută în anul 1914, la Purcari, a plecat peste Prut împreună cu fratele ei, Nicolae Chiriencu. Părinţii şi sora Tamarei, Eugenia, muriseră înainte ca cei doi fraţi să plece în România. Tamara s-a căsătorit în 1948 la Bucureşti cu Iosef Romanovschi, născut în 1914 la Corneşti, judeţul Cetatea Albă. Din păcate, aşa cum Corneştiul, Cetatea Albă, face acum parte din Ucraina, nu putem s-o ajutăm să-şi găsească rudele pe linia paternă. Vedeţi în imagini câteva poze din albumul Tamarei Chiriencu, oameni pe care s-ar putea ca cineva din bătrâni să-i mai recunoască ori de care să-şi amintească.

„Bunelul din partea mamei a fost negustor, iar bunicul mamei, străbunicul meu, a fost asasinat de faţă cu nepoţii şi cu bunica. Este o poveste tristă. De atunci, mamei i s-a albit părul, la fel şi fratelui mamei, unchiul Nicu (Nicolae). S-a întâmplat pe timpul nopţii, când bunelul se întorcea de la târg cu cumpărăturile. Au fost oameni înstăriţi, culţi. Multe lacrimi i-am şters mamei de pe obraji atunci când ne povestea despre asta”, îmi scrie Mioara Romanescu despre familia ei.

 

1 doamna zugravu

“Verişoara mamei, Lidia Zugravu, şi fostă colegă de la Şcoală Normală din Tighina. Pe perete sunt expuse lucrările lor manuale executate pentru examen”. Foto din arhiva Mioarei

2 doamna coc

“1907. Bunica Maria, mama mamei Tamara”. Foto din arhiva Mioarei

 

 

4 prieteni inot

“Fotografie de grup (probabil, foto aparţine naşei părinţilor), realizată în 1938 la un concurs de înot la Tighina: Marusea Ivanov, Vanea Delibaltov, Tatiana Zetovetchi, Elena Hijinski (naşa de cununie a părinţilor), Vlastimila Zetovetchi, Varea Hijinski, Iuzic Hijinski (decedat la scurt timp după înot). Surorile Hijinski au venit în România odată cu mama şi fratele mamei, Nicolae. Elena Hijinschi i-a trecut Prutul înot, pe umerii ei”. Foto din albumul mamei Mioarei.

5 zugravu si mihailuta

8 iulie 1932. Lidia Zugrav (verişoară) şi Liusea Mihăiluţă

 

6 F. Romanescu si nasii Vulpanovici

Părinţii Mioarei, Iosef Romanescu(Romanovici în certificatul de naştere) şi Tamara(Chirienco) în centru, alături de naşii lor, familia Vulpanovici.