Ministrul rus al Culturii, un propagandist

În perioada războiului, 1941-1944, tatăl meu, Mihail-Nichita Negru a făcut armata la Ploieşti, ca artilerist, apărând sondele petroliere de atacurile avioanelor sovietice şi aliate.

În august, 1944, a căzut prizonier, şi a fost mânat, în una din coloane, cu mii de alţi basarabeni care au luptat în Armata Română, spre est. Trecând Prutul pe la Leuşeni şi ajungând într-un sat (tata spunea că în Vărzăreşti), unde a fost oprită coloana să înnopteze, au aflat, de la soţia preşedintelui de selsovet, că vor fi mânaţi la gara din Bucovăţ, unde vor fi încărcaţi în vagoane şi transportaţi în URSS. Erau cu el mai mulţi consăteni şi camarazi din satele vecine cu al nostru, pe care i-a cunoscut în lungul drum pe jos, dar numai unul dintre ei a fost de acord să evadeze împreună cu tatăl meu. Au fost şi singurii care s-au salvat din acea coloană. Ceilalţi nu au mai ajuns niciodată acasă, s-au pierdut fără veste. E adevărat că, până la urmă, nici tata nu a scăpat de Siberia, dar asta e altă istorie.

Astăzi, ministrul Culturii din Federaţia Rusă, Vladimir Rostislavovici Medinski, scrie în cartea sa „Война. Мифы СССР. 1939–1945” („Războiul. Miturile URSS. 1939-1945”) că „moldovenii, toţi ca unul, au luptat în armata sovietică”. El trage această concluzie din faptul că la acţiunea de „reconciliere naţională”, pe care a organizat-o, pe 9 mai 2010, preşedintele (interimar) de atunci, Mihai Ghimpu, adunându-i pe veteranii care au luptat în 1941-1945 pe părţi diferite ale liniei frontului, din partea veteranilor Armatei Române s-au prezentat doar vreo câteva zeci, iar veterani ai Armatei Roşii au venit mii. În Ţările Baltice, spune el, proporţia era aproximativ cincizeci la cincizeci.

Dl Medinski fie este naiv şi ignorant, fie trişează. De unde să vină veteranii Armatei Române? Din morminte, din gropile comune din Donbas şi Siberia? Şi ar mai trebui să precizeze dl ministru câţi dintre veteranii Armatei Roşii, care au răspuns invitaţiei preşedintelui, erau basarabeni şi câţi erau sosiţi în RM după 1944, câţi au luptat de bună voie, iar câţi dintre ei au avut rolul de „carne de tun”, mânaţi cu mitralierele pe prima linie a frontului german. Numele celor care au murit seceraţi în uniforma soldatului sovietic le poate citi pe monumentele din satele RM. Numele celor care au luptat în rândurile Armatei Române nu sunt înregistrate nicăieri.

Dl Medinski ne mai „descoperă” şi faptul că Transnistria s-a aflat în componenţa Ucrainei, fiind „alipită” la RSSM de Stalin, dar nu spune că, în schimb, ni s-a tăiat sudul şi nordul Basarabiei. „Moldavia” pentru el „este o bucată a Basarabiei ruseşti”, pe care, în „dezordinea războiului civil” ar fi ocupat-o, „pe ascuns”, România. Sigur, pentru el votul Sfatului Ţării nu contează, de aceea nici nu pomeneşte despre organul reprezentativ al Basarabiei.

Din punctul de vedere al ministrului rus al Culturii, noi nu am avea dreptul la independenţă şi ar trebui să fim „reincorporaţi” cât mai repede în componenţa Rusiei. „Dacă Estonia și Letonia ar putea, cu chiu, cu vai, să-și inventeze o oarecare statalitate istorică, atunci moldovenilor aceasta nu le reuşeşte. Nu a existat niciodată o astfel de ţară, Moldavia. Ea mereu intra în componenţa altor ţări”, consideră Medinski. Se vede că ministrul Culturii nu l-a citit pe Dimitrie Cantemir.

Dar de ce ne-ar mira? Dacă Putin consideră că „bazele statalităţii moldoveneşti” au fost puse de armata rusă care a sfâşiat Moldova, în 1812, cum ar putea dl Medinski să fie ministru, dacă ar gândi altfel? Ministrul Culturii ruse este un simplu propagandist al imperialismului rusesc.

Nu ne miră, trebuie să recunoaştem, nici lipsa de reacţie a „patrioţilor” noştri, a celor care consideră că RM reprezintă Moldova lui Ştefan cel Mare. Ei se simt bine „cu baioneta rusă în fund”, după cum s-a exprimat, foarte plastic, Oazu Nantoi.

Şi fiindcă am pomenit de imperialism…

În prefaţa la lucrarea sa „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului”, Lenin menţionează că a scris-o „ţinând seama de rigorile cenzurii ţariste”. Din această cauză, atunci când a vorbit despre anexiuni, el a fost nevoit să invoce exemplul… Japoniei, nu al Rusiei! „Cititorului atent nu-i va fi greu să pună în locul Japoniei Rusia, iar în locul Coreii – Finlanda, Polonia, Kurlanda, Ucraina, Hiva, Buhara, Estonia şi alte regiuni cu populaţie nevelikorusă”, scrie Lenin.

Dacă Ucraina, unde s-a născut dl Medinski, este citată printre teritoriile anexate de Rusia, ce să mai spunem despre apartenenţa Basarabiei? De aceea, primul guvern al Rusiei Sovietice a acceptat unirea Basarabiei cu România. Şi despre aceasta tace ministrul Culturii ruse. Nu ştie? (N.N.)

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)