Ministerul Afacerilor Externe al României despre cazul Corinei Țurcan: „Nu avem nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse”

Foto: Cluj AM

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi că MAE al României nu are nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse referitoare la românca acuzată în Rusia de spionaj în favoarea României, transmite agerpres.ro.

„Acum nu avem nicio comunicare oficială din partea autorităţilor ruse. Am încercat să obţinem de la ambasadorul rus o anumită clarificare. Toată lumea merge doar pe ceea ce s-a prezentat în media. Până acum, nu am avut niciun fel de solicitare, nici din partea Rusiei, nici din partea familiei, de asistenţă consulară din partea noastră”, a precizat Meleşcanu, marţi, la Senat.

Elemente noi în cazul Corinei Țurcan // Schemele rușilor pe care le-a oferit României

Corina Ţurcan, care are în acest moment cetăţenie rusă şi română, a fost reţinută pe 14 iunie, despre arestul său aflându-se abia în data de 19 iunie, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Corina Ţurcan, membră în Consiliul de administraţie al unei companii energetice din Rusia, a fost arestată la Moscova sub acuzaţia de spionaj în favoarea României, după cum a informat agenţia rusă de presă TASS, citând surse judiciare.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)