Minciuni şi prestidigitaţie la CO

484-Petru_Grozavu

După ce am citit azi o ştire pe ziarulnational.md că, cităm: „Olga Bordeianu, fostă angajată a posturilor rusești „CTC” și „Russkoe Radio”, rămâne președinte la „Teleradio Moldova” şi că „Unul dintre juriștii companiei, Vitalie Covali, le-a spus astăzi membrilor CO că „faptul e consumat”, Olga Bordeianu rămâne președinte al Companiei, după ce a fost votată pe 4 iunie de cinci membri ai CO”, am hotărât să-l întreb pe Petru Grozavu care e soarta demersului său.

Reamintim că Petru Grozavu, membru al CO, şi-a retras votul în favoarea Olgăi Bordeianu, aleasă, pe 4 iunie curent, în funcția de președinte al instituției. Demersul depus de Petru Grozavu pe 18 iunie a fost discutat astăzi, în cadrul ședinței CO, dar în lipsa lui Grozavu, care e în concediu.

Unul dintre juriștii companiei, Vitalie Coval, le-a spus astăzi membrilor CO că „faptul e consumat”, Olga Bordeianu rămâne președinte al Companiei. În răspunsul oferit de Coval se mai arată că: „… Codul Muncii nu prevede posibilitatea retragerii votului acordat pentru angajarea salariatului. (…) Mai mult ca atât, nici regulamentele CO nu prevăd posibilitatea retragerii votului”.

I-am scris imediat domnului Petru Grozavu, cerându-i opinia pe marginea acestei decizii. Publicăm mai jos Declaraţia pe care ne-a remis-o Domnia sa.

Rodica Mahu

DECLARAŢIE DE PRESĂ

Fac aceasta declaratie in legatura cu sedinta de astazi a Consiliului
de Observatori al IPNA Teleradio-Moldova.
In sedinta, desfasurata in lipsa mea (desi am solicitat discutarea
cazului Bordeianu intr-o sedinta suplimentara, pe 3 iunie), colegii
mei de Consiliu au tratat subiectiv, unilateral, neglijind normele
legale, demersul din 18 iunie 2015, prin care anuntam CO despre
retragerea votului meu din 4 iunie, privind alegerea Olgai Bordeianu
in functia de presedinte al Teleradio-Moldova si solicitam anularea
deciziei din 4 iunie si anuntarea unui nou concurs. Motivele din care
ceream acest lucru au fost doua si ambele legate de fals in acte.
Unul: Olga Bordeianu nu-si certificase studiile pentru 2014, in
realitate, un curs de doua saptamani la Academia Americana de Regie si
Film, asa dupa cum indicase in CV si Doi (mult mai grav): Olga
Bordeianu nu intrunea integral conditiile concursului pentru alegerea
presedintelui TRM (s-a constatat ca nu are mai mult de 9 ani de
activitate in domeniul mass-media, in loc de 10, potrivit
Regulamentului).
Demersul meu venea ca urmare a verificarilor suplimentare la dosarul
Olgai Bordeianu, pe care le solicitasem CO in data de 5 iunie, dupa ce
in presa au aparut mai multe acuzatii si suspiciuni pe marginea
alegerii acesteia in funcia de presedinte al TRM.
Desi in demersul meu din 18 iunie (din 20 iunie sunt in concediu)
insistam pe cele doua motive, care puneau sub semn de intrebare
legalitatea alegerii Olgai Bordeianu in functia de presedinte al TRM,
CO s-a axat prioritar pe legalitatea retragerii votului meu din 4
iunie si a tratat superficial neintrunirea stagiului de activitate in
domeniul mass-media, ceea ce este inadmisibil si lasa impresia ca Olga
Bordeianu a fost favorizata, in raport cu ceilalti participanti la
concurs.
Dupa cum stim, in presa au aparut acuzatii in adresa CO, ca nu ar fi
verificat suficient de bine dosarul Olgai Bordeianu. Tin sa precizez
ca dosarul dansei a fost examinat la fel ca si ale celorlalti
participanti la concurs. Initial, CV-ul Olgai Bordeianu nu a trezit
semne de intrebare, cu atat mai mult ca la dosar fusese anexata si
Declaratia pe propria raspundere, pe care, in urma investigatiilor
ulterioare, s-a constatat ca nu a onorat-o si a indus in eroare CO.
Precizez ca, pentru verificarea dosarului, i s-a cerut sa isi
certifice studiile si sa prezinte dublicatul carnetului de munca, fapt
care a scos la iveala necorespunderea acesteia conditiilor
cincursului.
Asta era de discutat in sedinta de astazi si asta, din pacate, nu s-a
facut. In acest caz, urmeaza sa fie apelata justitia.

Petru Grozavu, membru CO
30 iunie 2015