Milionar cu ajutorul companiei Orange Moldova

ŞANSĂ // Bărbatul care a devenit milionar în lei în urma concursului „Câştigă un milion cu Orange” este Dumitru, un chişinăuean de 39 de ani

Milionul oferit de compania Orange Moldova i-a dat posibilitate lui Dumitru să facă acte de caritate, ceea ce-şi dorea de mult timp câştigătorul. El a făcut o donaţie azilului de bătrâni din zona Gării de Sud din capitală, „oameni care au nevoie de susţinere şi ajutor”, este de părere norocosul.

Jocul ademenitor

Proaspătul milionar a spus jurnaliştilor că nu se considera norocos până acum. Destinul i-a surâs după ce a fost anunţat că a câştigat marele premiu al companiei Orange Moldova. Acum însă crede că este norocos, mai mult, norocul a dat peste el pe neprins de veste.

Eram în oraş cu treburi. Pe neaşteptate, am fost sunat şi anunţat să mă prezint la sediul companiei Orange. După cele spuse, am rămas fără replică. Nu ştiam ce să fac şi cum să reacţionez”, a spus bărbatul.

După ce s-a convins de faptul că este câştigătorul milionului oferit de Orange, s-a apucat, împreună cu familia, să facă planuri cum va cheltui banii câştigaţi. Ceea ce l-a motivat să participe la concurs au fost premiile atrăgătoare oferite de Orange pe care el a început să le câştige chiar din start, de cum s-a implicat în joc.

Chişinăueanul câştigător are studii superioare, hobby-ul său cel mai mare este fotbalul. Milionarul a mai spus că este pentru prima dată când participă la asemenea concursuri. După ce a făcut o donaţie azilului de bătrâni din zona Gării de Sud, cu restul banilor a decis să finiseze construcţia casei şi să iniţieze o afacere. Tot el a spus că, în viitor, dacă se vor mai organiza concursuri similare, va participa „pentru că cine joacă câştigă”. Aceasta le sugerează Dumitru şi celorlalţi abonaţi ai companiei Orange Moldova.

Concursul „Câştigă un milion cu Orange” s-a desfăşurat în perioada 14 octombrie – 22 decembrie 2010, timp în care, participanţii, clienţi Orange, au câştigat: 60 de premii a câte 10 000 de lei în fiecare zi, 9 maşini Peugeot 107 săptămânal, 100 de extra premii pentru cei mai activi participanţi – hanorace, 30 de premii surpriză în timpul concursului Nokia 2220s şi Premiul Mare – 1 000 000 de lei.

Menţionăm că extragerile automatizate au avut loc în prezenţa unei comisii independente şi a unui notar, fapt ce a asigurat transparenţa şi excluderea intervenţiei factorului uman în procesul extragerii.

Din motive de securitate, identitatea câştigătorului milionului nu poate fi făcută publică.

Victoria POPA

The following two tabs change content below.