Miliardele lui Fujimori

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Reținerea lui Ilan Shor, încă un episod al luptei pe viață și pe moarte pe care o poartă viteaza justiție moldavă cu balaurul corupției, mi-a amintit de o istorie pe care am citit-o recent în cartea nobeliatului scriitor peruvian Mario Vargas Llosa, Civilizația spectacolului.

În 2011, fiica fostului dictator peruvian, Alberto Fujimori, Keiko, candida la funcția de președinte al țării. Nimic deosebit și nou în tupeul ambițioasei Keiko, nici măcar detaliul minor că venerabilul părinte făcea deja pușcărie pentru abuz de putere, autorizarea unor asasinate și răpiri de persoane. La urma urmelor, copiii nu ar trebui să răspundă pentru greșelile părinților. Deși e la fel de adevărat că nu ar trebui să vrea să le repete, iar Keiko nu părea decisă să-l lase pe tata după gratii cât timp ea avea să se bucure de viață în palatul prezidențial.

Ei bine, cu câteva zile înainte de alegeri, unul dintre colegii lui Llosa, scriitorul Jorge Eduardo Benavides, se plimba cu taxiul prin Lima, capitala statului Peru. Din vorbă în vorbă, Benavides îl întrebă pe taximetrist cu cine are de gând să voteze. Acela îi răspunse fără ezitare: “Cu Keiko!”. “Dar nu vă pasă că președintele Fujimori e un hoț?”, îl provocă scriitorul. “Nu, zise taximetristul, pentru că Fujimori a furat doar cât trebuia.”

Cât trebuie să furi în Peru ca să nu deranjezi pe nimeni, ne-o spun procurorii din Lima. Potrivit acestora, Alberto Fujimori a scos din țară circa șase miliarde de dolari, din care au fost returnați doar o sută optzeci și patru de milioane. Teribil în istoria miliardelor incase nu e numai faptul că banii nu pot fi aduși acasă din paradisurile fiscale în care au fost ascunși, ci că poporul nu-și dorește cu adevărat lucrul acesta. Dacă și l-ar dori, ar pune o presiune atât de mare pe guvern, încât întreg mapamondul ar afla despre nelegiuire. Sesizarea organismelor internaționale este un factor decisiv în chestiuni de genul acesta, dar peruanii par să fi trecut destul de filozofic peste nedreptatea ce li s-a făcut. Ați auzit ceva despre miliardele lui Fujimori?

Somnul demnității naște monștri la fel de mari ca și somnul rațiunii. Keiko a pierdut la mustață scrutinul din 2011, dar și pe cel de acum câteva luni, la care a participat nestingherită de nimeni, nici de legi, nici de opinia publică. Opt milioane și ceva de peruvieni (o jumătate din alegători) votează constant pentru această ființă al cărei tată, un hoț notoriu, este considerat în continuare salvator al națiunii, erou național. Într-adevăr, Alberto Fujimori a înfăptuit unele reforme economice care au scos Peru din criză în anii nouăzeci. Dar cu ce preț?

Pe exact același tip de atitudine populară se mizează și la noi: facem puțină justiție de ochii lumii, puțină ordine în economie (ei, în cazul nostru, în finanțe), mai răbdăm o juma’ de an până se mai potolesc spiritele și lumea obosește de proteste (memoria plebei e scurtă, nu?), forțăm stabilitatea (îi cumpărăm pe cei pe care nu-i putem aresta), creăm salvatori ai națiunii (avem atâtea posturi de televiziune!) și să vezi cum, peste câțiva ani, nimeni nu ne mai întreabă unde-i miliardul!

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)