Mihalache acuză Moldova 1 de „xenofobie”

Fostul preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Corneliu Mihalache, membru al CCA, acuză conducerea „Teleradio-Moldova” că ar fi exclus ilegal din grila de emisie „Mesagerul” în limba rusă de la ora 19.00, astfel promovând „xenofobia” şi „ura interetnică”.

Mihalache califică acţiunea drept „un simbol al nepăsării şi al ignorării intereselor majorității pentru satisfacerea mofturilor minorității”. „Iar faptul că această modificare ilegală a grilei de emisie a fost efectuată fără aprobarea din partea CCA dovedește că administrația „Teleradio-Moldova” este protejată și acționează la comanda guvernării actuale”, mai afirmă membrul CCA. 

Raisa Lozinschi-Hadei, membru al Consiliului de Observatori (CO), cea care a venit cu iniţiativa de modificare a orei la care să fie transmis principalul buletin de ştiri al zilei, a declarat pentru JURNAL că, potrivit art. 52 din Codul Audiovizualului, acest lucru nu se cere coordonat cu CCA.

„În luna februarie, curent, am propus în cadrul şedinţei CO să discutăm despre posibilitatea ca la Moldova 1 principalul buletin de ştiri să fie în limba ţării în care trăim. Drept argument am folosit datele ultimului recensământ care arată că în Republica Moldova locuiesc 80% de români/moldoveni, 8,4 ucraineni, doar 5,9 ruşi şi 4,4 găgăuzi. Şi chiar în urma schimbărilor făcute în grila de emisie, timpul acordat ştirilor de limbă rusa la Moldova 1 nu s-a micşorat, ci s-a majorat cu 10 minute zilnic. Cât priveşte „xenofobia” şi „ura interetnică”, se ştie că au fost pe larg exploatate prin intermediul postului public de televiziune în timpul guvernării comuniste, când Mihalache mai ocupa funcţia de preşedinte al CCA”, a spus Lozinschi-Hadei.

Potrivit directorului postului Moldova 1, Angela Sîrbu, principalul program de ştiri în limba română la postul public de televiziune va fi difuzat la ora 19.00, cu două ore mai devreme ca până acum. Buletinele în limba rusă vor fi difuzate la ora 9.00, 17.00 şi 23.00. De asemenea, vor fi difuzate mai multe buletine de ştiri scurte în limba română. „Nu doresc să comentez declaraţiile lui Mihalache. Vreau doar să reiterez că suntem un post de televiziune independent. Ultimele studii arată că respectăm diversitatea şi pluralitatea de opinii. Nu trebuia să solicităm opinia CCA, modificările în grila de emisie le aprobă CO şi, în cazul dat, a fost respectată această procedură”, a mai spus Sîrbu.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.