Mihai Cociu urcă poziţii la MX1 Portugalia // MOTOCROS

Ziua de duminică, 10 iunie, a fost cu noroc pentru reprezentantul R. Moldova la MX1, Mihai Cociu. La campionatul din Portugalia, în cadrul căruia sportivul a fost sponsorizat de compania BEMOL, Mihai a reuşit să obţină poziţii bune chiar din prima cursă în care s-a clasat pe locul 24.

 

Deşi sursele locale au anunţat că în Agueda e un timp ploios şi că traseul a devenit mai dificil pentru tinerii participanţi, Mihai a continuat să menţină un loc destul de bun în clasament, în cursa II obţinând poziţia 26.

 

În lista rezultatelor finale Grand Prix Portugalia l-am găsit pe Mihai Cociu pe poziţia 27. Astfel, în comparaţie cu rezultatele GP Franţa, Mihai a urcat trei poziţii.

Următoarea competiţie la care va participa Mihai Cociu va avea loc în Bastogne, Belgia pe 17 iunie 2012.  (V.H.)