Mihai Ciobanu a lansat un nou CD, iar pe 20 februarie a fost omagiat

IMG_1126

În urmă cu două săptămâni, Mihai Ciobanu a organizat o întâlnire de suflet cu prietenii şi colegii săi de scenă. În cadrul acesteia, cântăreţul de muzică populară şi-a lansat cel mai nou CD, „Cântece cu doruri multe”, pe care se regăsesc 19 melodii. Deşi nu mai duce contul albumelor lansate până acum, noi ştim sigur că sunt peste 30 la număr şi asta pentru că, până la momentul de faţă şi-a bucurat admiratorii creaţiei sale cu peste 300 de melodii.

Lena NEGRU

La o săptămână după ce şi-a sărbătorit ziua de naştere, Mihai Ciobanu a decis să vină cu un dar pentru cei care pun preţ pe creaţia sa. Este vorba de un nou CD de muzică populară pe care l-a numit „Cântece cu doruri multe”.
A pierdut numărul albumelor lansate până acum, căci pentru domnia sa contează doar faptul că rodul muncii sale luminează chipurile oamenilor, iar asta îl bucură enorm.

IMG_1098

„De felul meu sunt mereu nemulţumit”

„Acest CD conţine 19 melodii grupate ca nişte bucheţele de flori, după tematică: de suflet, de dragoste, de glumă şi patriotice. Am şi piese cu subiecte mai apropiate de realitatea zilelor noastre, iar pe această cale vreau să-i mulţumesc Radmilei Popovici Paraschiv, lui Vasile Romanciuc şi lui Gheorghe Bâlici, care au scris textele. La aranjamentele muzicale am lucrat cu Gheorghe Şevcişin, Ion Dascăl şi Ion Caranfil.

Acest album, la care am lucrat mult mai uşor decât la celelalte, e unul reuşit. În unele melodii m-am regăsit, trăind ceea ce cânt. Însă cum de felul meu sunt mereu nemulţumit de ceea ce fac, cred că e loc şi de mai bine”, ne-a declarat Mihai Ciobanu.

IMG_1081

A muncit la CD vreme de 10 ani

La „Cântece cu doruri multe” artistul a lucrat cam 10 ani. „În ultimii doi ani s-a muncit mai cu insistenţă. Lucram la mai multe proiecte concomitent, însă pe acest album sunt melodii la care nu am avut texte aproape 40 de ani. Acum le-am găsit”, precizează domnia sa.

Lansarea albumului a avut loc într-un local din capitală, iar la eveniment au fost prezenţi prietenii şi colegii de scenă ai artistului. Printre ei s-au numărat membrii Orchestrei Fraţilor Advahov, Zinaida Julea, Mihai Munteanu, Vitalie Dani, Adrian Ursu etc.

„A fost o seară frumoasă, iar cei prezenţi s-au simţit bine, zic eu. Mie-mi place când totul decurge firesc, fără fudulie. Am fost fericit să-i am alături la eveniment pe toţi cei care m-au ajutat să scot acest album”, spune artistul.

IMG_1181

„Aşa spun şi eu…”

Pe 20 februarie, Mihai Ciobanu şi-a sărbătorit ziua de naştere. Şi în acest an omagiatul a petrecut în sânul familiei, alături de rude, fraţi, surori, prieteni şi fini de cununie.
Ajuns la vârsta de 63 de ani, interpretul spune că nu are regrete şi că îşi doreşte doar să fie sănătos pentru a transmite şi în continuare bunătate lumii, dar şi să-şi poată menţine simţul omenesc pentru a nu face necaz altcuiva.
„Se spune că pentru un bărbat cea mai frumoasă vârstă e cea la care îi apar ghiocei la tâmple (n.a. – zâmbeşte). Cum zicea şi regretatul Grigore Vieru: ‘mă rugam la Dumnezeu să ajung până la 65 de ani. Am ajuns. După care mă rugam să-mi mai dea măcar 5 ani. Mi i-a dat şi pe ăştia. Când am ajuns la 70, îmi era ruşine să mai cer. Atunci mi-am zis: câţi îmi va da, atâţia vor fi’. Aşa spun şi eu. Îi mulţumesc Celui de Sus pentru tot ce mi-a oferit. Sunt bucuros că în viaţa asta fac ce îmi este drag, că am o familie frumoasă şi un public minunat”, susţine domnia sa.

Cele trei arme ale artistului

Lui Mihai Ciobanu îi este străină ranchiună. Spune că „supărarea nu e cu bani”, iar vocea nu o ridică niciodată pentru că-i este frică… „să nu o piardă”. Se străduieşte să aibă verticalitate, iar pentru ceea ce-i e drag e capabil să lupte până la capăt.
„Omului îi este dat să poarte cu el trei arme: cu una să lupte, cu una să iubească, iar cu cea de-a treia să poată ierta. Uite cu aceste arme merg şi eu prin viaţă”, adaugă cântăreţul de folclor.

O96A0824

„Le dau şi la alţii, numai să nu fie invidie”

Nici nu a reuşit bine să lanseze albumul „Cântece cu doruri multe”, că a şi început să lucreze la un nou album. Orchestraţiile melodiilor ce se vor regăsi pe următorul CD sunt gata, iar Mihai Ciobanu aşteaptă clipa când va merge în studiou ca să le înregistreze.Întrebat unde a găsit „izvorul nesecat de melodii”, artistul ne-a răspuns fără a sta prea mult pe gânduri: „Culeg folclor oriunde şi oricând!”

„Acasă am sute de casete şi sunt fericit că feciorul mi-a trimis din Canada un aparat performant pentru înregistrări. Acum, transcriind cântece culese de la bătrâni cu 35-40 de ani în urmă, găsesc noi perle pe care vreau să le valorific. Aş putea să le dau cântece tuturor cântăreţilor noştri, numai să fie pace, să nu se duşmănească ori să se invidieze unul pe altul”, conchide Mihai Ciobanu.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)