Cealaltă Basarabie // „Migraţia va avea consecinţe dezastruoase asupra Republicii Moldova”

Povestea hânceştencei Tamara Aralan, stabilită în Filipine

Nu te duce mintea unde te poate duce inima. Pe hânceşteanca Tamara Aralan (33 de ani) inima a dus-o tocmai în Filipine, patria soţul ei. Azi, în acest paradis romantic de la soare-apune, soţii Aralan îşi cresc copiii, pe Patrizia Beatriz şi Gabriel Sebastian, şi se pregătesc să-şi deschidă acolo o afacere de familie.

Nina TOFAN

Acum şase ani, după ce s-a căsătorit cu un cetăţean străin, Tamara Aralan, născută Scafaru, a părăsit Republica Moldova. S-a mutat iniţial în Emiratele Arabe Unite, unde a stat vreme de cinci ani, iar din 2017 locuieşte împreună cu familia în Filipine, de unde e originar soţul ei, Henry James, inginer de profesie.

Brăţări în loc de inele

„Am plecat din Moldova la început de 2012. Prima destinaţie a fost Dubai, unde am locuit până anul trecut, când ne-am stabilit în Filipine, patria soţului meu”, ne spune Tamara Aralan, absolventă a Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova.

Afirmă că i-a fost uşor să se adapteze atât în Emirate, cât şi în Filipine, iar acest fapt se datorează în mare parte susţinerii pe care a avut-o din partea soţului ei.

Povestea lor de dragoste a avut un început deosebit. S-au cunoscut întâi în mediul virtual – Henry James a dat întâmplător de profilul de Facebook al Tamarei navigând pe pagina unui prieten comun de-al lor. „A încercat în repetate rânduri să lege prietenie cu mine, dar pentru că eu eram categoric împotrivă, s-a văzut nevoit să renunţe la ideea de a mă mai curta. Totuşi, după ceva timp, a zis să-și mai încerce o dată norocul. De data asta, eu am acceptat să-i vorbesc, cu condiţia să ne lege o simplă prietenie, dar după ce am comunicat ore în șir, online și la telefon, am descoperit că devenim tot mai apropiați şi că avem aceleaşi scopuri, aceleaşi gusturi şi principii de viaţă, chiar dacă el e filipinez şi eu moldoveancă. Atunci am hotărât să ne întâlnim pe ‚teren neutru’ – în Turcia. Mi-a cerut mâna chiar în prima seară, într-o ambianţă romantică, în timp ce luam cina într-un restaurant de pe podul Bosfor, din Istanbul. El organizase totul până în cele mai mici detalii, iar în loc de inele a pregătit două brăţări din aur alb şi galben, una pentru el şi alta pentru mine, pe care erau gravate numele noastre. A fost un moment romantic de neuitat!”, îşi aminteşte basarabeanca.

În Filipine, ca acasă

Au făcut nuntă în „oraşul de aur”, la Dubai, unde era stabilit atunci soţul ei. La eveniment, care a avut loc în incinta unui hotel de cinci stele, le-au fost alături membrii familiei şi câțiva prieteni foarte apropiaţi, iar domnişoarele de onoare au fost toate basarabence.

Tamara Aralan spune că nu a trebuit să facă multe compromisuri nici când au pregătit nunta, căci şi ea, şi soţul ei, sunt adventişti şi deci respectă aceleaşi practici religioase de cununie, dar nici atunci când s-au mutat în ţara de origine a soţului ei. Căci, spre surprinderea ei, din punct de vedere cultural, filipinezii au multe în comun cu moldovenii.

„Chiar mi-a fost uşor să mă adaptez aici. În primul rând, pentru că soţul m-a sprijinit în toate, iar în al doilea rând, pentru că am devenit părinţi – cei doi copii ai noştri nu s-au lăsat mult aşteptaţi. Bărbatul meu pleca la muncă, iar eu rămâneam toată ziua acasă cu cei mici şi nu-mi mai rămânea timp pentru dor şi alte gânduri. Mai venea şi mama adesea în vizită, să se bucure de nepoţei”, afirmă ea.

Şi apropo de copii: dacă mezinul familiei, Gabriel Sebastian, a moştenit trăsăturile asiatice ale tatălui filipinez, atunci fata lor, Patrizia Beatriz, e leită mama sa, iar din această cauză li s-a întâmplat să fie luaţi la întrebări. „În Dubai, dacă Patrizia ieşea la plimbare doar cu soţul meu, adesea se apropia câte un trecător, de cele mai multe ori filipinez, şi întreba cum se face că un copil ‚alb’ este lăsat singur, fără părinţi, în grija unui bărbat asiatic. Aici, în Filipine, ne-am  obişnuit deja cu această reacţie din partea străinilor”, râde basarabeanca.

Pasionată de gătit

Ca şi majoritatea mămicilor, Tamarei Aralan îi place să-şi alinte copiii cu bucate delicioase şi dulciuri ca din vitrina unei patiserii, mai ales că pasiunea pentru gătit o are din fragedă copilărie. „Ţin minte că, pe când aveam 7-8 ani, îi adunam la noi acasă pe toţi copiii din mahala şi le făceam torturi şi prăjituri. Nu ştiam pe atunci reţeta clătitelor americane, dar ştiam că toţi picii se dădeau în vânt după cele făcute de mine, la fel ca şi după tortul pe care ştiam deja a-l face. Mai târziu, după absolvirea liceului, am făcut cursuri de bucătar-cofetar şi mi-am transformat pasiunea în profesie. Acum avem de gând să ne lansăm în afaceri. Nu vă voi spune prea multe despre asta, dar vă voi da un indiciu: filipinezii adoră torturile şi prăjiturile cu care noi, moldovenii, suntem obişnuiţi, iar în curând, cu ajutorul lui Dumnezeu, le vor putea savura din plin”, ne spune femeia.

Şi dacă tot am pomenit de preferinţele culinare ale filipinezilor, ne-am dorit să aflăm mai multe despre bucătăria lor tradiţională, mai ales că puţini europeni s-ar încumeta să guste din unele delicatese specifice acestui stat insular. E de ajuns să menţionăm aici „balut”, ouă de raţă fierte cu puiul în ele, sau „bagong”, un sos preparat din peşti mărunţi fermentaţi.

„Balut nu am gustat şi nici nu cred că voi gusta vreodată – norocul meu e că în familia soţului nu se mănâncă toate ciudăţeniile. Aici băştinaşii consumă mult orez şi carne de porc. La o serbare organizată pentru vreo 20 de persoane se mănâncă doi porci, cam cât mănâncă o familie de moldoveni o iarnă întreagă”, ne mai povesteşte ea. Cât despre bucatele gătite în familia Aralan, gospodina casei ne spune că acestea sunt şi din bucătăria asiatică, pe care a început s-o îndrăgească, şi din cea moldovenească. „Dar ai mei nu se ating de borş şi de bucatele care se gătesc cu sfeclă roşie”, adaugă ea.

„Copiii au nevoie de părinţii lor”

Chiar dacă nu a mai fost prin Moldova din 2012, Tamara Aralan afirmă că e la curent cu tot ce se întâmplă aici. „Mă bucur să aflu din presa de acasă de fiecare succes al statului în care m-am născut şi al concetăţenilor mei. Ştiu că migraţia are şi plusuri, dar e trist să vezi că localităţi întregi rămân pustii. Că din 2-3 sate cu greu se adună elevi de-o clasă la început de an şcolar. Că profesori, medici şi alţi specialiști buni în domeniile lor de activitate sunt nevoiţi să se ducă undeva în lume pentru a fi apreciați şi plătiți după merite. Eu una n-aş putea să plec şi să-i las pe cei mici în grija rudelor sau a străinilor – copiii au nevoie de părinţii lor! Poate că următoarea generaţie de moldoveni va avea mai mulţi bani şi un trai mai confortabil, dar, fiind crescuţi fără sentimente, nu vor fi capabili să iubească. Aceasta va avea consecinţe dezastruoase asupra societăţii”, consideră basarabeanca.

 

 

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu