Migranţii moldoveni vor trebui să plătească pentru a munci în Rusia

Federaţia Rusă impune restricţii cetăţenilor din spaţiul Comunităţii Statelor Independente (CSI), care vor să muncească în această ţară. Aceştia vor fi obligaţi să-şi plătească impozitele în avans şi să-şi lase amprentele digitale autorităţilor ruse. În cazul în care nu vor ţine cont de prevederile legii adoptate pe 12 mai de Duma rusă, ei vor fi amendaţi şi chiar expulzaţi din Federaţia Rusă.

Conform documentului respectiv, specialist calificat este considerat cetăţeanul străin care are experienţă de lucru într-un anumit domeniu de activitate şi are un salariu de cel puţin două milioane de ruble ruseşti pe an. Specialistul calificat trebuie să aibă contract de muncă pe un termen de cel mult trei ani. Dacă specialistul are semnat un contract valabil pentru un an, atunci acesta poate fi prelungit, dar nu mai mult de trei ani, se arată în documentul aprobat de Duma Rusă.

De asemenea, cei care vor dori să activeze în bază de patentă vor trebui să se adreseze autorităţilor pentru a o obţine. Astfel, migranţii vor trebui să prezinte paşaportul, cartea de migrant, actele privind plata impozitelor şi veniturile obţinute anterior. Autorităţile vor analiza în termen de zece zile actele prezentate, iar ulterior vor elibera patenta. Cei eligibili vor obţine patenta, care va fi valabilă pe un termen de la o lună la trei luni. Termenul acesteia va fi prelungit de fiecare dată cu trei luni, dar nu poate depăşi 12 luni. La fiecare trei luni, posesorul patentei trebuie să plătească în avans 1000 de ruble pe lună, pentru a beneficia de prelungirea acesteia până la 12 luni.

La expirarea celor 12 luni, migrantul se poate adresa repetat autorităţilor pentru a obţine patenta. Cei care vor fi depistaţi că lucrează fără a avea patentă vor fi nevoiţi să achite o amendă de la 2000 la 5000 de ruble. Totodată, migranţii respectivi riscă să fie expulzaţi din Federaţia Rusă.

Legea respectivă obligă migranţii din CSI, care vor să muncească în Rusia, să se prezinte autorităţilor pentru a fi fotografiaţi şi să li se ia amprentele digitale. Această cerinţă nu este valabilă şi în cazul specialiştilor calificaţi.

Conform autorităţilor din Republica Moldova, în Federaţia Rusă muncesc peste 300 de mii de moldoveni. Cei mai mulţi dintre ei sunt muncitori necalificaţi.

Vitalie Hadei