Mici găinării pe terenul (ministerului) „culturii” // RUPEREA RÂNDURILOR

Nu ne ajută nici o Europă, atâta timp cât vom persevera în găinării. Care se nasc, de regulă, acolo unde nu există strategii. Iar deciziile, în consecinţă, le iau nişte funcţionari fără viziune, dar puşi pe „binefaceri”. Din banul public, bien sûr.

Oricine îşi poate edita o carte, pe cont propriu, pe contul editurii sau ajutat de vreun sponsor. Cu bani publici însă, editarea nu se face decât prin concurs! Nu pentru a crea aparenţele unei echităţi, ci urmărind obiective precise. Concursul e parte a unei strategii necesare. El trebuie să stimuleze apariţia cărţilor bune şi funcţionalitatea editurilor.

Cum se face în ţările normale? Simplu! Editurile sunt invitate să-şi prezinte titlurile în curs de apariţie (dintr-un gen de carte solicitat de biblioteci, ori din toate genurile), se desemnează un juriu competent şi responsabil (care chiar pune la bătaie propria onoare!). Se selectează titlurile, conform necesităţilor & criteriilor valorice. Se acordă sprijin financiar parţial, obligând editura să-şi asume o parte din riscurile de producere.  Adică editura investeşte şi pariază – financiar! –  pe cartea şi pe autorul respectiv. În caz contrar, se multiplică maculatură pe bani publici.

Ministerul Culturii şi-a propus (pentru întâia dată!) în acest an, să editeze cărţi în baza unui – ca şi cum – concurs. Aproape că-i o licitaţie a tipografiilor, manuscrisele fiind deja „alese” (mai bine zis, fiind desemnaţi autorii, pentru că manuscrisele nu le-a văzut nimeni!). Lista „aleşilor” este bizară în ansamblu, punând alături scriitori şi grafomani. Dar nu „cota numelor” deranjează, ci lipsa oricărui criteriu de selecţie. Nici un manuscris nu a fost examinat. Toate cărţile (fără excepţie!), în conformitate cu regulile „concursului”, vor avea câte 5 coli editoriale, toate vor fi tipărite într-un tiraj de câte o mie (!) de exemplare.

Cum fiecare acţiune are un motiv şi un scop, îmi este foarte interesant să aflu: din care listă au fost selectate titlurile propuse? De ce, din cele câteva zeci (chiar sute) de scriitori, Ministerul a ales cărţile acestora? Cine a decis că cele mai bune (şi mai necesare!) cărţi, care trebuie tipărite pe banii contribuabilului, sunt cele scrise de Ştefan Melnic (şi nu de Nicolae Dabija, să zicem), de Lidia Hlib (şi nu de Marcela Benea), de Traian Vasilcău, Vlad Zbârciog, Tudor Palladi (şi nu de Cărare, Beşleagă sau Romanciuc)? A consultat cineva bibliotecile şcolare şi publice? Au rugat cumva cititorii să fie achiziţionate cărţile lui Strâmbeanu, Roibu, Fabian  şi nu (d.e.) cărţile lui Cioclea, Vaculovschi, Crudu? Nu am nimic împotriva autorilor „selectaţi”, eu doar (mă) întreb: care au fost criteriile? Cine „a propus” şi cine „a aprobat”?

A anunţat cumva Ministerul Culturii sau Uniunea Scriitorilor un concurs de editare? De unde s-au luat manuscrisele? Acum vreun an, Consiliul USM stopase o astfel de „iniţiativă” rămasă moştenire de la „fosta conducere”. Dar în acest an, noua echipă  a decis să reia „tradiţia”, în maniera – secretă! – a  „fostei”: chestiunea nici nu a fost pusă în discuţie la Consiliu!

În concluzie: o bilă neagră (mare!) Ministerului Culturii, care nu a ştiut să administreze o oportunitate. „Concursul” actual nu este nici stimulativ, nici eficient. Singurul rezultat este satisfacerea orgoliilor autorilor – unicii beneficiari. Costisitoare plăcere!

O bilă neagră (şi grasă!) pentru Uniunea Scriitorilor, care (mimândface un bine colegilor) şi-a dat girul pentru ticăloasa şi tainica afacere. Fără a desemna – cel puţin! – o comisie de experţi care să examineze manuscrisele propuse, să selecteze şi să asigure o minimă exigenţă valorică. Nu ar fi rezolvat problema definitiv. Dar ar fi ferit-o de interesele meschine ale funcţionăraşilor, la cheremul cărora a fost lăsată „decizia”. Or, includerea pe listă a cărţilor preşedintelui USM, a „responsabilului” de „selecţie” şi a altora din gaşcă pute urât.

Somnul bunului-simţ naşte găinării.

 Mircea V. CIOBANU

The following two tabs change content below.