”Mi-s dragi văile și dealurile noastre”

 Interviu cu Andrei Moraru, autorul imaginii în filmul ”Cine iubește și lasă”, Premiul 1 la ”Cronograf”

– Te rog să-m spui, Andrei Moraru, care sunt regulile de bază pentru a obține o imagine de calitate în filmul documentar?

Nu cred în reguli. Lucrarea mea de licență am filmat-o cu camera veche a bunului meu profesor în film, Vlad Druc.  Pe casete miniDV cu rezoluţia foarte mică, în timp ce camerele 4k intrau pe piață. După mine, imaginea de calitate în film apare după o bună cunoaștere a realității și culturii din jur.

– Pentru tine limpezimea imaginii e fundamentală? Ai făcut multe exerciții, probe, cum te-ai antrenat?

Cel mai bun antrenament pentru mine este contemplarea timpului trecător și a naturii veșnic schimbătoare. Mă uit fascinat la jocul neîncetat al umbrei și luminii și le las să mă inspire. Nu știu dacă am o tehnică de filmare. Încă sunt supus diferitor influențe cinematografice, metafizice, plastice. Până la urmă, viziunea asupra vieții, care este într-o permamentă evoluție, este transpusă și în imagine.

– Ai studiat AMTAP?

Da, am studiat imaginea de film și fotografia. Am avut norocul să fiu în preajma unor oameni profunzi, cărturari, deosebiți, precum Vlad Druc și Nicolae Pojoga.

– Care film documentar moldovenesc din trecut îl consideri impecabil? Dar ce film recent e un model pentru tine?

Când am descoperit filmul documentar vechi moldovenesc, am rămas foarte impresionat. Din păcate, am văzut doar câteva lucrări, printre care ”Fântâna”, ”Piatră, piatră”, ”Moara”, ”Codrii”, însă cele mai multe dintre ele rămân uitate și pierdute prin arhivele de la Moldova-Film. Influențele recente vin de la regizorii Bela Tarr, Franco Piavoli, Bert Haanstra.

– De ce ați optat pentru titlul ”Cine iubeste și lasă” al filmului prezentat la Festivalul ”Cronograf”?

Titlul, conceptul regizoral, montajul filmului și unele cadre din ”Cine iubește și lasă” îi aparțin lui Victor Gălușcă.

– Te-ai așteptat ca filmul vostru să câștige Premiul 1 la secțiunea Producții locale?

Nu m-am gândit la câștig. În lipsa unei concurențe puternice, premiul nu pare atât de important. Totuși, m-am bucurat că filmul a fost proiectat din nou, pe ecran mare, în ultima zi a festivalului.

 De ce la Cronograf au participat atât de puține producții locale?

După o degradare culturală continuă, în lipsa unei industrii cinematografice serioase, într-o societate unde lumea aleargă după avuție, a te ocupa de filmul documentar nu este prea atractiv. Cu toate acestea, unii continuă să facă film, ca o dovadă că cinematografia la noi încă mocnește și poate-poate, va lua foc într-un viitor nu prea îndepărtat.

Ai o cameră de filmat personală? E performantă?

Mi-am cumpărat o cameră de filmat bunișoară din premiul de la Festivalul “Amatorul” în 2012, dar după scurt timp mi-a fost furată și de atunci stau fără cameră. Mai împrumut de la colegi ca să fac unele lucrări, dar de obicei folosesc telefonul pentru exerciții de imagine.

 Ați avut incidente în timpul filmărilor documentarului ”Cine iubește și lasă” (relieful e priporos, stâncos)?

N-am avut mari incidente. Doar o ploaie puternică ne-a prins pe malul râului Răut în timp ce filmam pescarii, dar eram atât de conectați cu ceea ce se întâmpla că am rămas sub cerul liber. Împreună cu Victor Gălușcă obișnuiam încă din perioada liceului să călătorim prin țară, descoperind-o cu trenul. Acum mă simt oriunde ca acasă, mi-s dragi văile și dealurile noastre, stâncile și terenurile priporoase.

– ”Cine iubeste și lasăe un film liric, poetic. Vei continua să lucrezi în acest stil?

Nu-mi dau seama cât de liric sau poetic este. În orice caz, sunt în căutarea formelor simple de exprimare; obosit de tipul unui documentar cu interviuri și informație abundentă, am ajuns la acest stil poetic.

Ce va fi cu satele noastre? Părinții sau bunicii tăi sunt de la sat?

Eu sunt născut în satul Pelinei, Cahul, dar am copilărit în satul bunicilor materni, Novaci, Călărași. Existența unui sistem comunist care a schimbat brusc modul de trai printr-o industrializare agresivă și apoi prăbușirea sistemului, au lăsat satul în disperare. Toate rudele mele au rădăcini la sat, dar majoritatea s-au mutat la oraș, ori au plecat din Moldova. Îmi este milă de starea în care a ajuns această țară, dar am credința că timpul le va aranja pe toate așa cum trebuie.

 Cum îți câștigi existența?

Am absolvit facultatea în 2015, la 22 de ani. Acum un an am avut fericita ocazie să fiu angajat în proiectul Europei Libere “Pur și simplu”, unde facem reportaje de tipul filmelor documentare care au fost prezentate și în cadrul Festivalului ”Cronograf”, două dintre ele obținând Premiul 2 și 3.  M-aș bucura de proiecte cinematografice serioase, dar ele se lasă așteptate pe tărâmul basarabean.

La ce film lucrezi în prezent?

Grație unei mici burse oferite de Ambasada Franceză, vara aceasta voi lucra la un documentar despre râul Nistru, în contextul intenției Ucrainei de a construi noi hidrocentrale în cursul superior al acestuia.

– Multă inspirație și mulțumesc pentru interviu.

The following two tabs change content below.