Mi-aş fi dorit să am 60 de ani, nu 20!

DEZAMĂGIRE // „Îmi pare rău, noaptea petrecută cu tine m-a făcut să realizez că încă îl mai iubesc pe fostul meu prieten”

Ce trist că poveştile de dragoste nu au întotdeauna happy end! Mă numesc Cătălina, am 23 de ani şi încă mă aflu în căutarea iubirii, deşi poate am găsit-o deja. Trecuse ceva vreme de când nu am mai avut o relaţie. Efectiv, nu aveam timp de aşa ceva. La o vârstă la care prietenele mele trăiau povestea vieţii lor, lucram foarte mult şi, din nefericire, îmi neglijam cu desăvârşire viaţa personală.

Totul s-a schimbat brusc, într-o noapte, când în căsuţa de e-mail am găsit un mesaj generat de contul meu de hi5 pe care nu intram aproape niciodată – „Alexandru S. sent you a message”, odată deschis am putut să citesc: „Pur şi simplu, vreau să te cunosc, Cătălina!”. Alături, fotografia unui bărbat până în 30 de ani, brunet, cu ochii albaştri. Fără să îmi explic de ce, cu toate că ideea unei socializări cu străinii via internet nu mi-a surâs niciodată, i-am răspuns simplu: „Atunci hai să ne cunoaştem!” şi i-am lăsat id-ul meu de messenger.

„Pur şi simplu vreau să te cunosc, Cătălina!”

Imediat am schimbat primele replici, ca şi când ne cunoşteam de o viaţă. Şi, din acel moment, timp de două luni nu a existat zi în care să nu vorbim; mai întâi, pe mess şi e-mail, apoi ore în şir la telefon. Eram ca doi prieteni buni ce nu puteam sta „despărţiţi” nici măcar o zi. Iniţial, am filozofat despre viaţă, nu am făcut schimb de poze sau de adrese, apoi ne însoţeam reciproc în viaţa de zi cu zi a fiecăruia.
Nu a contat pentru că înainte să-mi dau seama, m-am îndrăgostit de cel care poate era sufletul meu pereche. Pentru că sentimentul era reciproc, am hotărât să ne întâlnim şi astfel, la trei luni după acel „Pur şi simplu vreau să te cunosc, Cătălina!”  m-am urcat singură în tren şi am plecat spre el la Ungheni.

Pe drum, aveam un gol în stomac uriaş. Era deja mijlocul lui noiembrie, mă uitam pe geam la prima ninsoare de care mă bucuram în acel an şi mă vedeam deja mutându-mă la el, departe de haosul capitalei, alături de el. Aveam o singură temere! Dacă odată ce o să mă vadă nu o să mă mai placă, nu o să mai fie îndrăgostit.

„Vorbeam ca o moară stricată”

Dar, când am ajuns în gară în acea după-masă, Alex mă aştepta cu un buchet uriaş de flori. Ne-am pupat pe obraz şi am plecat spre cazare, dar nu înainte să îmi spună că eram exact cum şi-a închipuit. Pe drum, vorbeam ca o moară stricată, iar el mă analiza cu un zâmbet senin. M-a întrebat daca e ok şi pentru mine şi, în final, am luat o singură cameră, apoi am plecat spre un restaurant unde ne-am continuat conversaţia pe care o începusem cu trei luni în urmă. Am băut o sticlă de vin şi pentru prima dată am vorbit despre cel şi cea care ne-au rănit sentimentele înainte să ne cunoaştem, apoi, la miezul nopţii, ne-am plimbat prin ninsoare până la hotel. Nu-mi venea să cred că trăiesc aşa ceva. Alex era isteţ, matur, frumos, galant, cu o situaţie financiară de invidiat la doar 25 de ani (clădită pe cont propriu ), mă vroia pe mine şi era cu mine într-un peisaj de basm.

„A fost cel mai prost sărut din viaţa mea”

Am ajuns în camera de hotel, am făcut un duş şi ne-am băgat în pat. Nu voiam să mă grăbesc. Nu sunt genul de femeie care să o facă din prima seară… şi totuşi, bine că m-am abătut de la regulă. În timp ce mă ţinea în braţe să mă încălzească, m-a sărutat pentru prima dată. Şi ce credeţi? A fost cel mai prost sărut din viaţa mea… El era finalizat, şi eu încă aşteptam continuarea, aşteptam sărutul de fapt. A fost primul moment în care m-am speriat. Lucrurile nu erau atât de perfecte. Apoi s-a întâmplat inevitabilul, am făcut dragoste sau cel puţin asta credea el, în timp ce eu mă uitam pe geam afară cum se vede ninsoarea în lumina felinarului.

Lumea spune că nu contează dotarea, cât contează ce ştii să faci cu ceea ce ai în dotare. Ei bine, Alex, nu ştia ce face şi nu avea nimic în dotare. Cât timp el făcea dragoste cu mine, eu nu simţeam nimic, mă uitam pe tavan, aş fi vrut să citesc o revistă, să mă uit la un film, să fac orice mi-ar fi putut lua gândul de la faptul că marea mea îndrăgostire este o catastrofă în materie de sex.

„Tăceam şi zâmbeam forţat”

A doua zi, el era mai îndrăgostit ca oricând, în timp ce eu nu ştiam cum să îi spun că avem o problemă gravă. El vorbea cu mine, eu mă uitam prin el. Chiar şi în momentul în care m-a condus la tren. Nu puteam să îi zic nimic. El îşi făcea planuri să vină la Chişinău în  weekendul ce urma, eu tăceam şi zâmbeam forţat.

Ce puteam să fac şi ce puteam să îi spun în momentul ăla, că din punct de vedere sexual e zero? Mi-am zis că poate sunt eu superficială, însă asta sunt. Îmi place sexul şi nu pot să mă lipsesc de el, oricât de multă linişte sufletească sau siguranţă financiară mi-ar putea oferi cineva. Îmi era ciudă că lucrurile au luat întorsătura asta, însă, din păcate, nu aveam 60 de ani să mă mulţumesc cu o plimbare în parc şi o strângere de mână.

La 20 de ani, vreau pasiune!

Am urcat în tren şi, din acel moment, nu i-am mai răspuns la telefon până a doua zi, cu toate că mă bombardase cu apeluri şi mesaje. Era logic, nu înţelegea ce s-a întâmplat, de ce brusc, nu mai sunt acolo. N-am închis un ochi toată noaptea, nu ştiam ce vreau şi ce să fac, dar, în final, am găsit o soluţie. Cât de bună a fost nu ştiu, însă ştiu doar că, oricât de mult aş ţine la el, nu puteam să fiu cu el şi era imposibil să îi spun adevăratul motiv pentru care totul s-a terminat înainte de a începe.

Iată de ce am ales varianta e-mail-ului şi a unei fraze scurte şi la obiect – „Îmi pare rău, noaptea petrecută cu tine, m-a făcut să realizez că încă îl mai iubesc pe fostul meu prieten”.

 

The following two tabs change content below.