„Mi-a mutilat fiica!”

Disperare // Aflată la peste o mie de kilometri distanţă, o mamă plânge pentru că nu este alături de micuţa ei de şase ani care trăieşte astăzi dureri îngrozitoare. Tatăl său a stropit-o pe faţă cu acid acetic

Este vorba de Veronica Grecişchin din or. Corneşti, r. Ungheni, a cărei fiică a fost desfigurată chiar de soţul ei. „Nu mă pot întoarce acasă până nu câştig bani pentru a întoarce toate datoriile şi tratamentul pentru Lenuţa”, spune mama îndurerată, care se află de două luni în Italia şi încă nu şi-a găsit un loc de muncă.

„Am tăiat fetele!”

„Nu este pentru prima dată când mă şantajează cu moartea fiicelor”, spune Veronica Grecişchin despre soţul ei, Ion, alături de care este de 13 ani şi cu care a dat viaţa la doi copii. Femeia susţine că după ce a plecat în Italia, în luna decembrie 2010, soţul ei parcă a fost schimbat. „Alcoolul este de vină”, consideră Veronica. Înainte de a pleca peste hotare soţii au avut o înţelegere. „El m-a asigurat că va reuşi să aibă grijă şi de fete şi de mama lui de 75 de ani care este oarbă. Iar dacă voi încerca să las fiicele la sora mea din Nisporeni, Ion a spus că îmi va da foc la acte şi eu nu voi putea pleca nicăieri”, îşi aminteşte femeia. La puţin timp după ce a ajuns în Italia, Veronica spune că soţul a început să o sune sistematic, de fiecare dată rugând-o să se întoarcă acasă. „Odată m-a sunat şi mi-a spus că a tăiat ambele fiice. Iar în dimineaţa când a stropit-o pe Lenuţa cu acid mi-a zis că „a chiorât o fată şi o aşteaptă pe a doua să vină de la şcoală”. Dacă nu vin eu, va face acelaşi lucru şi cu Dina şi-şi va pune capăt zilelor”, povesteşte femeia printre sughiţuri şi lacrimi. Veronica a sunat o vecină şi aceasta i-a spus că a văzut cum fugea mezina în direcţia primăriei împreună cu bunica. Atunci mama şi-a dat seama că de astă dată soţul ei nu a aruncat cuvintele în vânt.

A făcut-o intenţionat

Pe data de 19 ianuarie curent, la ora 11, la Punctul de asistenţă medicală de urgenţă din orăşelul Corneşti, a fost adusă de către bunică o fetiţă de şase anişori cu semne evidente de arsuri pe faţă şi în regiunea gâtului. Abia mai târziu bunica a explicat că tatăl micuţei, fiind enervat după discuţia la telefon cu soţia lui care se află în Italia, a luat o sticlă cu acid acetic şi i-a stropit faţa fetiţei. Medicii de la Spitalul de Urgenţă consideră că incidentul nu a fost accidental, aşa după cum afirmă astăzi tatăl fetiţei. „În aceeaşi zi a fost internat şi Ion Grecişchin cu diagnosticul delirium tremens, post administrare cronică, timp de o lună, a alcoolului etilic. O diagnoză pe care o poate simula oricine, spunând că vede păianjeni şi avioane. În aşa mod persoana în cauză încearcă să fugă de răspundere. Înţeleg că s-ar putea să stropeşti din întâmplare o persoană, însă sub mână lui Ion a nimerit şi mama lui de 75 de ani. Pe când fata va rămâne cu sechele pe viaţă”, susţine Oleg Belbas, medic coordonator la Punctul de asistenţă medicală de urgenţă din Corneşti care i-a acordat în acea dimineaţă primul ajutor fetiţei care ţipa de durere. Astăzi, fetiţa se află la Spitalul Republican pentru Copii din Chişinău în secţia combustii. În zilele ce urmează, va suporta o intervenţie chirurgicală, care ar putea fi urmată de altele. Tratamentul va dura cel puţin o lună.

Vanea e acasă

Am fost surprinsă atunci când l-am găsit pe Ion Grecişchin acasă. „Eram alături de nepoţică. El s-a enervat pentru că femeia l-a sunat şi i-a spus că nu mai vine acasă din Italia. Dar lasă să vă povestească el mai multe. Vanea, vin la mine!”, a strigat Nadejda Grecişchin, mama lui Ion. Bărbatul spune că nu le-a stropit intenţionat pe fiica şi mama sa. Credea că era apă sfinţită în acea sticlă şi a luat-o ca să stropească câteva  odăi din casă după ce a vorbit cu soţia sa la telefon. „Chiar credeţi că eu pot să-mi omor copilul? Eu am avut grija de ea. O iubesc foarte mult”, spune bărbatul îndurerat. Nu-i vine să creadă nici Victoriei că soţul ei a fost capabil să facă o asemenea crimă. „Lenuţa era fiica lui cea mai dragă. O iubea chiar mai mult decât pe Dina. Mi-a calicit copilul. Nu pot să-l iert”, a decis Veronica. Ion nu şi-a mai văzut fiicele din acea zi cu ghinion. Procurorii care anchetează cazul i-au interzis să se întâlnească sau să le contacteze telefonic pe Lenuţa sau pe Ina.

„Nu-mi rămâne decât să plâng”, spune tatăl.

Substanţe periculoase pe rafturile din magazin

„Sunt foarte indignat că şi astăzi poţi găsi în vânzare esenţă de oţet. Nu înţeleg ce face lumea cu această soluţie? Vă dau doar un exemplu ca să vă daţi seama cât e de periculoasă. Dacă acest lichid este vărsat pe o suprafaţă de plastic, el face o gaură în ea. Imaginaţi-vă ce se întâmplă cu pielea omului dacă intră în contact cu acest acid. El arde”, avertizează Oleg Belbas, medic coordonator la Punctul de asistenţă medicală de urgenţă, or. Corneşti.

A fost o familie de gospodari

Asistenţii sociali din orăşelul Corneşti spun că familia Grecişchin era una obişnuită. Aveau în gospodărie câteva oi, o capră, un purcel, păsări şi alte orătănii. Veronica era infirmieră, iar Ion lucra ocazional pe la casele oamenilor. La fel cum o fac multe cupluri atunci când se confruntă cu problema banilor, soţii au decis ca unul din ei să plece peste hotare. „Suntem de 13 ani împreună. Când mi-a spus că vrea să plece în Italia, am rugat-o să mai aştepte puţin. Vom începe a lucra ambii şi vom face bani”, povesteşte Ion. Soţia însă a lăsat copiii în grija soţului şi a plecat. „Nu am avut de ales. Soţul nu lucra, iar eu aveam un salariu de doar 800 de lei”, explică Veronica. Ion spune că nu a rezistat la suferinţele despărţirii şi a început să bea. „Adesea soţul mă suna pe la miezul nopţii doar pentru a-mi spune că mă iubeşte şi nu mai poate fără mine. Nu-mi vine să cred că a făcut aşa ceva, mai ales că Lenuţa era fiica sa cea mai dragă”. Veronica spune că la revenirea acasă va divorţa. Nu-l poate ierta pentru faptele săvârşite. Astăzi Veronica îşi caută un loc de muncă în Italia, soţul ei riscă privaţiune de libertate pentru cel puţin şase ani, iar fiicele lor au rămas în grija rudelor, Dina e la sora din Nisporeni, iar Lenuţa e la Spitalul Republican pentru Copii din Chişinău.

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.