(Mez)alianța PDM-PSRM

Evoluțiile recente dezvăluie tot mai multe detalii ale alianței secrete între PDM și PSRM, mai exact, între liderii acestor formațiuni aflate, oficial, la polii opuși ai sistemului politic actual și urmărind, aparent, scopuri diametral opuse. Îmbrățișarea uninominalului, chiar și în forma lui „mixtă”, de către socialiști, răsplătită cu permisiunea de a desfășura cele două referendumuri, dar și cu „epurări” în Primăria capitalei, condusă de liberali – rivalii adevărați ai PSRM –, arată că democrații s-au decis să treacă râul electoral în barca lui Igor Dodon.

La prima vedere, parteneriatul PDM-PSRM îi avantajează net pe socialiști. Mai întâi, le oferă o șansă reală de a pune mâna pe Chișinău: ținta adevărată a acestui partid atât de „geopolitic” a fost întotdeauna și aproape exclusiv Primăria capitalei și Consiliul Municipal. De asemenea, pe socialiști nu poate să nu-i atragă perspectiva votului uninominal: există destule localități urbane importante în care PSRM poate obține majorități relative și chiar absolute.

Din avantajele PSRM decurg, firesc, dezavantajele PDM. Rezultatele referendumului consultativ din 24 septembrie ar putea consolida retorica promoscovită a lui Igor Dodon și slăbi poziția „proUE” a democraților, care se erijează acum în singurii promotori autentici ai cauzei europene. În afară de aceasta, după alegerile legislative, PDM s-ar putea pomeni în Parlament cu un PSRM mult mai capabil să formeze de unul singur guvernul sau cel puțin cu un partid pregătit să ducă o politică mult mai independentă decât acum.

În aceste condiții, târgul pare inegal, balanța înclinând evident în favoarea PSRM, chiar dacă democrații s-ar alege, până la urmă, cu un câștig altfel nesperat (rămânerea în Parlament), iar imaginea socialiștilor, cea de fervenți „luptători cu guvernarea proeuropeană”, ar putea fi grav prejudiciată.

Totuși, PDM îl are pe Vlad Plahotniuc care a domesticit balaurul „justiției”, cu cele trei capete ale sale: CNA-Procuratură-Judecătorii. Obișnuit să joace în inferioritate numerică, liderul PDM și echipa sa compensează, ca la hockey, printr-un intens și agresiv forechecking, beneficiind, când e cazul, și de sprijinul arbitrilor. De aceea, PSRM nu ar trebui să se bucure prea mult de avantajele aparente ale cârdășiei cu PDM. „Aliați” ai PDM-ului în legislativ și la guvernare au fost și PLDM, și PL, partide ce dețineau, ca și PSRM azi, destule pârghii pentru menținerea sub control a tendințelor hegemonice ale democraților. Din câte știm, nu le-au folosit la nimic: dându-le cap de cap, PDM le-a anihilat. De aceea, e greu de imaginat că a) funcția de președinte deținută de Igor Dodon, b) eventuala majoritate sau paritate de forțe cu PDM în Parlament și c) mulțimea de foloase pe care le mai poate extrage PSRM din referendumuri și alte concesii făcute de Vlad Plahotniuc vor cântări suficient pentru a-l marginaliza sau scoate din joc pe acesta din urmă.

La fel, nu e plauzibil nici scenariul unei coexistențe pașnice pe viitor a acestor două formațiuni azi partenere: poate spune azi cineva că liderul PDM nu-i pregătește lui Igor Dodon soarta lui Vlad Filat sau Mihai Ghimpu?