„Mesager”-ul la 20 de ani

AUDIOVIZUALUL PUBLIC // „Odată cu «Mesager»-ul s-a născut jurnalismul de informare în RM»

Principala emisiune informativă a postului public de televiziune Moldova 1, „Mesager”, a împlinit, ieri, 1 iulie, 20 de ani. Aseară, ştirile au readus-o în platou pe Larisa Manole, prima prezentatoare a programului. Liliana Viţu, directorul departamentului Actualităţi al „Teleradio-Moldova”, a spus pentru JURNAL că, din 5 iulie, acesta lansează trei buletine de ştiri matinale, la orele 06.00, 07.00 şi 08.00, difuzate dintr-un studio renovat, cu semnale sonore şi video noi, ce vor corespunde rigorilor unei televiziuni moderne. Cu această ocazie, JURNAL i-a întrebat pe jurnaliştii din perioada de glorie a emisiunii dacă „Mesager”-ul de azi este ceea ce şi-au propus ei să facă acum două decenii.

Viorica Cucereanu, redactor-prezentator al „Mesager”-ului din anii ’90:

„Face parte din meseria de jurnalist să nu te temi să spui adevărul”

„Nu este şi nici nu ar putea să fie. Eram alţii noi, jurnaliştii, cu toţii făcusem aceeaşi şcoală sovietică de jurnalism, dar tentaţia naturală de a fi liber, spiritul nonconformist al multora şi-au spus cuvântul. Timp de 20 de ani, „Mesager”-ul a fost supus epurărilor de două ori. Din prima bătălie cu puterea, în 1994, odată cu disponibilizarea conducerii şi a mai multor ziarişti valoroşi, „Mesager”-ul e ieşit rănit mortal şi s-a transformat în propriul său antipod. După cea de-a doua bătălie, odată cu epurările din 2004 ce-au urmat după protestele anticenzură din 2002, nu-ţi mai venea a crede că mai poate fi resuscitat.
Faptul că astăzi TV Naţională a decis să consemneze aniversarea cu sloganul „Împreună de la începuturi” este un semn că Televiziunea Publică intră, în sfârşit, în normalitate.»

Efim Josan, redactor-şef al „Mesager”-ului de odinioară:

„Cei de azi trebuie să continue ceea ce aveam noi scris pe flamură”

„Pot afirma cu mândrie că am fost o echipă nu doar de visători idealişti, ci şi de promotori ai adevărului frust, uneori dureros, dar spus fără teamă de eventuale consecinţe. Că timpul ne-a reîntors în regimul utopiei comuniste şi mesagerii care au stat la baza creării redacţiei au fost eliminaţi din cursă nu o consider decât o retragere pe redute”.

Larisa Manole, prima prezentatoare a emisiunii:

„Va fi foarte greu să se spele ruşinea anilor de slugărnicie”

„”Mesager»-ul a apărut din dorinţa acută a unui grup de jurnalişti temerari de a informa telespectatorul după toate canoanele jurnalisticii – obiectiv şi echidistant. În primii ani de existenţă aşa a şi fost. Ceea ce s-a numit «Mesager» în ultimii opt ani a fost o mostră crasă de antijurnalism, de manipulare, de spălare a creierilor. Schimbarea de fond este o sarcină extrem de dificilă şi va fi nevoie nu doar de dorinţa noii conduceri a TV, dar şi de implicarea fiecărui colaborator”.

Petru Bogatu, redactor-şef adjunct al „Mesager”-ului istoric:

„Nu poţi intra de două ori în acelaşi râu”

«În 1990, ne-am propus să reinventăm ştirea care nu exista pur şi simplu sub puterea sovietică. Şi în fază iniţială chiar am reuşit. Odată cu «Mesager»-ul s-a născut jurnalismul de informare în RM. Dar a urmat un recul de durată care a substituit din nou informarea cu propaganda. A fost o mare diversiune menită să resovietizeze populaţia. Ceea ce a fost acum 20 de ani nu mai poate fi reeditat. «Mesager”-ul se descătuşează acum într-un alt context istoric şi social, în mijlocul unei pieţe mediatice libere, unde trebuie să facă faţă concurenţei”.

Valeriu Saharneanu, redactor-şef adjunct al “Mesager”-ului de altădată:

«Am fost romantici, dar niciodată trişori»

„Nu, nu este. Am fost sinceri în tot ce făceam şi lumea a crezut în noi. «Mesager»-ul de azi încearcă să se afirme după o perioadă de marasm, în care conducerea a substituit democraţia, şi-a subordonat statul, şi-a bătut joc de jurnalişti, de instituţie şi de «Mesager». Acum este cu mult mai greu să realizezi un «Mesager» la fel de credibil”.

Victoria Popa

The following two tabs change content below.