„Meritul civic” şi atitudinea de „bou” a moldovenilor // Zbor frânt

La Bucureşti a fost organizat recent un Marş al Unirii dedicat doamnelor Lilia Neagu şi Asea Andruh care, în seara de 30 septembrie 1970, au scris 40 de mesaje antisovietice pe principalele clădiri ale Chişinăului. Aceasta, în opinia lor, este cea mai importantă acţiune, timp de 40 de ani, dedicată curajului lor, şi nu atenţia de care au beneficiat din partea guvernanţilor care s-au perindat de la 1991 încoace.

Ilie Gulca

Nu vom relata încă o dată fapta curajoasă a celor două doamne. Se ştie că evenimentele istorice au două aspecte – unul oficial, care marchează viaţa întregii comunităţi, căruia i se dedică conferinţe, simpozioane, şi altul care marchează viaţa celui care a avut curajul să se evidenţieze din „prostime”.

Cel de-al doilea aspect rămâne în umbră şi, în cele mai dese cazuri, nu interesează pe nimeni, anume despre asta vom scrie aici, despre suferinţa pe care a suportat-o în singurătate doamna Lilia Neagu, sper ca doamna Asea Andruh să nu se supere pe mine.

Calvarul de după entuziasm

Pentru fapta lor, Lilia a stat doi ani la puşcăria de la Rusca, împreună cu deţinuţii de drept comun, iar Asea a fost exmatriculată de la Şcoala nr. 1, actualmente Liceul „Gheorghe Asachi”, „pentru purtare nedemnă, uşuratică”. „Vă imaginaţi ce au scris potlogarii?! A fost obligată să lucreze la «Steaua Roşie» şi a învăţat la şcoala serală. Tatăl meu a fost dat afară, însă ceea ce a fost cel mai ridicol, l-a dat afară chiar o rudă de-a noastră, care spunea că părinţii mei au crescut o criminală”, menţionează fără răutate femeia, vorbind despre acest moment din viaţa familiei sale ca despre o clipă din viaţa cuiva.

Atitudinea de „bou” a moldovenilor

Când s-a întors din închisoare, avea 23 de ani. Nu putea să se angajeze nicăieri. Şi atunci a mers la KGB şi le-a spus că nu are din ce trăi, până la urmă, a fost angajată la fabrica de lactate din Leova. Însă cea mai mare dezamăgire a trăit-o când o evita toată lumea: „Moldovencele fugeau de mine. În pofida resentimentelor mele faţă de ruşi, pentru care am stat în puşcărie, cele cu care m-am împrietenit la fabrică au fost patru rusoaice. Una dintre ele m-a întrebat: „Lilicika, ai făcut puşcărie?». «Da.» «Atunci vino cu noi, eşti de-a noastră!»”.

S-a căsătorit cu un băiat pe care l-a cunoscut încă în anii de studenţie. „A suferit şi el, a fost chemat la comitetul de partid şi a fost întrebat: «Tu ştii cu cine te căsătoreşti?…» A tăcut… Iar fratelui meu, când a absolvit facultatea, i s-a spus: «Cariera ta s-a terminat înainte de a începe”.

Directoarea şcolii de medicină a dat-o afară pe diriginta grupei în care a învăţat. „De unde să fi ştiut sărmana femeie ce intenţionam să facem noi în seara aceea? Chiar şi soţul ei a fost sancţionat, era profesor la universitate.”

Viaţa de familie, o sărăcie cumplită 

„Copiii mei au crescut într-o sărăcie cumplită. Mama îmi dădea  nişte făină pe care o preparam la căminul studenţesc unde lucram, pentru că acasă nu aveam lumină. Fetiţa mea îşi făcea lecţiile în coridor… Băiatul, elev la şcoala de muzică, aşeza oglinda astfel încât lumina din coridor să bată peste clapele pianului. Fetiţa mea stătea mai mult acasă şi la spital decât la şcoală din cauza alimentaţiei de după naştere. Când am mers la maternitate, soţul meu s-a îndrăgostit de o tătăroaică din Ufa. Din această cauză, am pierdut laptele, am hrănit fata cu lapte din magazin şi i-am distrus sănătatea”, spune cu durere femeia, cu toate acestea, crede că a crescut nişte copii minunaţi de care se bucură foarte mult.

Eroii şi decoraţiile Republicii Moldova

După 2009, Lilia Neagu şi Asea Andruh au fost înaintate la Ordinul Republicii, însă preşedintele Mihai Ghimpu a decis să le acorde „Meritul Civic”. „Meritul Civic este o medalie care se acordă pentru merite deosebite în toate domeniile de activitate social-economică. Ce merite avem noi în domeniile social-economice? Am refuzat această medalie”, menţionează femeile.

În opinia Asei Andruh, cea mai mare recunoştinţă pentru jertfa lor a fost Marşul Unirii organizat recent la Bucureşti, pentru că despre ele nu s-a vorbit decât în câteva cărţi de memorii timp de aproximativ 40 de ani, fără a se organiza nişte acţiuni publice.

Lilia Neagu nu a mers la marş, nu are viză, lucrează în trei locuri şi primeşte câte o mie de lei. Am întrebat-o la sfârşitul discuţiei noastre dacă ar mai face o dată ce a făcut în 1970, mi-a răspuns că nu s-a gândit la asta niciodată. Însă, la despărţire, mi-a citit o poezie despre lupi, ghimpi şi lucifer şi m-a întrebat ce i s-ar putea întâmpla dacă ar publica-o.