MEHMET ALI AGCA // Acesta se proclamă noul Mesia şi anunţă sfârşitul lumii

Pistolarul care a tras în Papa Ioan Paul al II-lea a fost eliberat
Mehmet Ali Agca, bărbatul care a încercat să-l omoare pe Papa Ioan Paul II în mai 1981, a fost eliberat dintr-o închisoare turcă, după 30 de ani de la tentativa de asasinare din Piața Sfântului Petru din Roma.
Agca, fost membru al organizaţiei teroriste ”Lupii gri”, a apărut pentru scurt timp în fața jurnaliștilor, când a părăsit închisoarea din Ankara, unde și-a ispășit pedeapsa ultimii nouă ani pentru crime săvârșite în Turcia. Îndată după eliberare, el a fost chemat să satisfacă serviciul militar obligatoriu, cu toate că, în 2006, un raport al Spitalului Militar a notat că nu e apt să servească, din cauza ”comportamentului antisocial grav”. ”Eu sper să fie eliberat după controlul medical. Autoritățile militare îl cred un șmecher și îi cer să mai treacă un examen la spitalul militar”, a spus Gokay Gultekin, avocatul lui Agca. Fostul deţinut afirmă că nu poate satisface serviciul militar din considerente religioase. Acesta s-a convertit la creştinism şi se declară pacifist.
”Eternul Christ”
E încă o problemă controversată starea de sănătate mentală a bărbatului de 52 de ani care susține că ar fi Mesia. Odată eliberat, el a transmis, prin avocații săi, o scrisoare semnată ”Eternul Christ” prin care atenționa că sfârșitul lumii va fi în acest secol: ”Eu proclam sfârșitul lumii. Toată lumea va fi distrusă în acest secol. Toate ființele umane vor muri. Evanghelia e plină de greșeli (referindu-se, probabil la textul religios Creștin, n.r.). Eu voi scrie Evanghelia perfectă”.
Agca a fost deținut timp de 19 ani în penitenciarul italian Rebibbia. În 1983, Papa l-a iertat, vizitându-l la închisoare. În 2000, el a fost grațiat la inițiativa Papei și extrădat în Turcia unde și-a ispășit pedeapsa pentru alte infracțiuni, inclusiv omorul unui editor de ziar în 1979. Atunci Agca a fost condamnat la ani grei de închisoare, dar a reuşit să evadeze. În 2002, pedeapsa cu moartea i-a fost comutată pe un termen de detenţie pe viaţă.
Agentul Estului
Motivele pentru care Agca a tras în Papă: unii cred că el ar fi lucrat pentru serviciile secrete est-europene din timpul erei sovietice, alarmate de opoziția acerbă a pontifului polonez față de comunism. Într-o declarație lansată săptămâna trecută, Ali Agca a spus că, în viitorul apropiat, va răspunde la mai multe întrebări, inclusiv despre implicarea guvernelor bulgar și sovietic.
Fostul terorist a condamnat în termeni vehemenţi activitatea lui Ben Laden şi a organizaţiei ”Al Qaeda”, pe care a numit-o ”organizaţie criminală”. Mehmet Agca şi-a exprimat dorinţa de a pleca în Afganistan pentru a-l nimici pe Ben Laden.
Marile ziare americane duc o luptă acerbă pentru dreptul de a realiza primul interviu cu fostul deţinut, propunându-i un onorariu de 1 milion de euro. Agca a semnat deja un contract pentru suma de 5 milioane de euro pentru editarea a două cărţi, inclusiv a biografiei sale. Turcul afirmă că va scrie împreună cu renumitul scriitor Dan Brown cartea cu titlul ”Codul Vaticanului”. Avocaţii lui Agca au confirmat că Hollywood-ul i-a propus clientului lor un contract în valoare de 8 milioane de euro.