Meciul vieţii pe Wembley

Jucătorii au aşteptat cu sufletul la gură meciul de pe stadionul legendar din Londra

Astăzi, selecţionata Republicii Moldova va juca cel mai greu meci din cele trei rămase din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din Brazilia. Selecţionerul Ion Caras a remarcat nivelul şi motivaţia englezilor, totuşi el crede în şansa de a scoate un rezultat bun, pe un asemenea stadion.

După o pauză de 16 ani, selecţionata noastră revine din nou pe stadionul Wembley, unde va avea de jucat cu una dintre cele mai puternice selecţionate ale lumii. La fel ca şi pe data de 10 septembrie 1997, antrenorul principal este Ion Caras, iar meciul face parte din nou din preliminariile unui Campionat Mondial.

„Mulţi jucători cu renume nu au avut ocazia să calce pe gazonul stadionului Wembley, iar nouă ne surâde norocul deja a doua oară şi de aceea ne dorim foarte mult, luând în considerare meciul de acasă cu Anglia, care este cel mai nereuşit din aceste preliminarii, cel puţin să îmbunătăţim statistica confruntărilor noastre cu această selecţionată”, a declarat Ion Caras.

Cu toate că naţionala noastră este foarte motivată şi speră să facă meciul vieţii sale la Londra, englezii vor trata acest meci cu seriozitate maximă şi vor juca doar pentru câştig. Acest fapt îl demonstrează situaţia tensionată din grupă, unde, deocamdată, lideră este Muntenegru, la două puncte avans de Anglia, care însă are cu un meci mai puţin. Pentru a-şi asigura calificarea la Mondiale, naţionala Albionului trebuie să obţină victorie în toate cele patru meciuri rămase, inclusiv cel cu R. Moldova.

„Jucăm cu Anglia într-o perioadă foarte dificilă. Pentru calificare britanicii au nevoie de victorie în toate cele patru partide rămase, de aceea înţelegem că vom avea de înfruntat un adversar foarte serios din mai multe aspecte, totodată şi foarte motivat, care ştie clar de ce are nevoie pentru calificare”, a comentat selecţionerul.

De menţionat însă că englezii au nişte probleme în lot. După ce a devenit clar ca Wayne Rooney va lipsi de la partida cu Moldova, din cauza unei accidentări la cap, selecţionata lui Roy Hodgson a mai suferit încă două pierderi importante. Este vorba despre fundaşul dreapta al lui Liverpool, Glen Johnson, şi coechipierul lui Rooney, fundaşul Phil Jones.

În schimb, antrenorul nostru a anunţat lotul final, care a ajuns la Londra pentru marele meci. Această listă este formată din 23 de jucători dintre care doar nouă evoluează în campionatul intern, restul sunt legitimaţi la echipe din străinătate.

Lotul final:

Portari: Serghei Paşcenco (Malavan, Iran), Stanislav Namaşco (Domzale, Slovenia), Ilie Cebanu (Tom Tomsk, Rusia).

Fundaşi: Alexandru Epureanu (Dinamo Moscova, Rusia), Vitalie Bordian, Simion Bulgaru (ambii, Volga, Rusia), Igor Armaş (Kuban, Rusia), Victor Golovatenco (Sibir, Rusia), Anatolie Boeştean (FC Tiraspol), Iulian Erhan (Torpedo-Belaz, Belarus), Petru Racu (Veris Chişinău).

Mijlocaşi: Artur Ioniţa (Aarau, Elveţia), Alexandru Onica (Lokomotiv, Uzbekistan), Serghei Gheorghiev (Dinamo-Auto Tiraspol), Gheorghe Andronic, (Milsami Orhei), Alexandru Antoniuc (Veris Chişinău), Alexandru Suvorov (Mordovia Saransk, Rusia), Eugen Cebotaru (Spartak Nalcik, Rusia), Alexandru Paşcenco (Sheriff Tiraspol), Alexandru Dedov (Zimbru Chişinău).

Atacanţi: Eugen Sidorenco (Tom Tomsk, Rusia), Anatol Doroş (Rapid Ghidighici), Alexandru Grossu (FC Tiraspol).

Putem remarca reapariţia în lot a portarului Stanislav Namaşco, care în meciul de acasă cu Anglia a făcut un save ce a intrat în top 10 de la aceste preliminarii şi surprizele Ilie Cebanu, Anatolie Boeştean şi Iulian Erhan.

Meciul dintre Anglia şi Moldova va avea loc la Londra, pe stadionul Wembley începând cu ora 22 şi va fi transmis de cel mai popular post de televiziune sportiv din lume, Setanta Sports, care acum este accesibil şi în Republica Moldova, informează site-ul www.moldfootbal.com .

Diego Gherman

The following two tabs change content below.
Diego Gherman

Diego Gherman

Diego Gherman

Ultimele articole de Diego Gherman (vezi toate)