McCain reasigură Ţările Baltice după declaraţia lui Trump

SUA sunt decise să garanteze securitatea Ţărilor Baltice şi reafirmă rolul lor în sânul NATO, a declarat astăzi, 27 decembrie, senatorul republican John McCain la Talin în timpul unei vizite menite să asigure aliaţii baltici ai Washingtonului după declaraţia lui Donald Trump.  Preşedintele ales a iritat Estonia, Lituania şi Letonia, declarând în timpul campaniei electorale că va observa ce contribuţie au ţările Alianţei Nord-Atlantice înainte de a le veni în ajutor. 

Intervenţionismul militar al Moscovei în Georgia, din 2014, în regiunile separatiste din estul Ucrainei, a resuscitat în Ţările Baltice teama de a suferi aceeaşi soartă. „Cred că prezenţa trupelor americane, aici în Estonia, arată că noi rămânem fideli declaraţiilor lui Ronald Reagan, să cunoşti pacea prin putere”, a spus John McCain, fost candidat la Casa Albă, în faţa jurnaliştilor în capitala estoniană. „Şi cel mai bun mijloc de a împiedica Rusia să se comporte rău este să ai o armată credibilă şi puternică, ce consolidează NATO”, a adăugat el.

În aprilie 2014, perioadă în care Moscova a anexat peninsula Crimeea – Armata americană a cantonat aproximativ 150 de ostaşi în fiecare din cele trei republici baltice, precum şi în Polonia. John McCain, care efectuează o vizită de trei zile în Ţările Baltice, în compania unui alt senator republican, Lindsey Graham, spune că nu se aşteaptă la ridicarea de către SUA a sancţiunilor împotriva Rusiei, impuse după anexiunea Crimeii.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău