Mătuşa modernă

ADULTER // Bărbatul suspicios nu va observa niciodată că nevasta îl înşală cu prietenul său, dacă aceasta va şti cum să ţină în taină acest lucru

Melania provine dintr-o familie necăjită. Are un trecut plin de amărăciuni. Tatăl ei era muncitor la o întreprindere din vechiul oraş de pe Nistru, maică-sa, mai mult casnică, căci avea o casă de copii născuţi unul după altul. Deseori, în toiul nopţii, când tata se întorcea de pe unde umbla să mai câştige un ban, Melania auzea o vorbă pe care mama ei o repeta mereu: „Dacă n-ar fi copiii, aş pleca în lume”. I se păreau cu sens ascuns cuvintele acestea şi vroia să crească mai repede ca să ştie ce înseamnă „în lume” şi cum e „în lume”.

A hotărât să plece în lume

Când s-a văzut cu atestatul de şapte clase în mână, a hotărât să plece în lume. Şi aşa cum în casă nu erau niciodată bani, nu avea biata copilă cu ce se porni la drum. Ce să facă? S-a dus la bunica la ţară şi, împreună cu verişoara ei, au luat zece grame de viermi de mătasă şi s-au pus pe îngrijit. Nu ştia că din acea cutiuţă de  „furnici”(cam aşa arată viermii când sunt mici) vor creşte nişte omizi mari cu care avea să umple toate şoproanele bunicăi. Când viermii au crescut şi mâncau frunza de dud cât ai clipi din ochi, verişoarele le-au chemat în ajutor pe alte două verişoare.

Două culegeau frunze din livada de duzi a colhozului, altele două cărau în spate sacii bătuţi bine cale de vreo cinci km. N-a fost uşor. Dar a venit şi timpul mult aşteptat – viermii şi-au depănat firul de mătasă în gogoaşe, gogoaşele au fost predate la stat, banii au fost împărţiţi după cum s-a muncit şi Melania, cu 70 de ruble în buzunar, s-a pornit în lume.

Bucurii şi lacrimi

A ajuns la Odesa singură, la numai 14 ani. Avea o siluetă desăvârşită, păr negru, ondulat, ochi albaştri cu gene mari, întoarse. Aici a întâlnit-o pe tanti Sonea, care a luat-o în gazdă şi a ajutat-o să-şi găsească de lucru la o fabrică de confecţii, şi pe Mitru, un nepot de-al lui tanti Sonea cu care, peste patru ani, s-a căsătorit. A fost fericită cu el doar câţiva ani, iubea şi era iubită.  Dar într-o duminică, când se aflau la nişte prieteni la ţară, un bou l-a împuns aşa de tare că, peste o săptămână, s-a stins.

A rămas tânăra soţie singură într-o casă mare dintr-o suburbie a oraşului. Avea grădina îngrijită cu mulţi trandafiri, liliac alb şi alte flori. L-a iubit atât de mult pe Mitru încât nu a mai dorit să-şi lege destinul cu altcineva. Îşi vedea de lucru la întreprindere şi ducea o viaţă tihnită, ţesută cu multe lecturi.

Între timp, a făcut studii prin corespondenţă şi a ajuns şefă de secţie. Când mergea la serviciu, avea grijă de ţinută, se îmbrăca modest, dar cu gust. Se străduia să fie tot timpul proaspătă, frumoasă şi machiată perfect. Acasă, în Moldova, mergea foarte rar. Fraţii şi surorile aveau câte doi-trei copii, iar sora cea mică – patru fete. Melania şi-a convins sora să le dea pe fetele mari la studii la Odesa.

Nepoatele vin să locuiască la mătuşa

Loreta şi Marina aveau vârsta adolescenţei. Frumoase, şi-au găsit repede cavaleri. Pentru ele, Melania a devenit mai degrabă o soră, o prietenă, decât o mătuşă. Le asculta destăinuirile, le dădea sfaturi cum să se comporte cu cavalerii, le răsfăţa cu mâncăruri şi băuturi alese, cu tot felul de cadouri.

După ce fetele s-au căsătorit, a continuat să le alinte cu aceeaşi neasemuită dragoste. Trebuie să vă spun că ambele nepoate s-au căsătorit cu băieţi cu stare şi locuiau în inima oraşului. Favorita ei a rămas Marina căreia îi îndeplinea toate capriciile: ciocolată, cosmetică, pantofi, haine.

De la o vreme, nepoata era tot mai nemulţumită de deplasările prea lungi ale soţului care lucra pe o corabie. Într-o zi a venit şi i-a spus mătuşii că cel mai bun prieten al soţului îi face curte. Mătuşa şi-a sfătuit nepoata să se dea în dragoste cu bărbatul care îi cerea acest lucru. „Şi dacă află Vlad?”, a întrebat-o mirată Marina. „Este adevărat, oricât de înţelegător ar fi soţul şi oricât de multă libertate i-ar da soţiei, atunci când află că rolul lui de soţ e dublat de altul, devine furios. Dar s-o ştii de la mine, bărbatul cel mai suspicios nu va observa niciodată că nevasta îl înşală cu prietenul său, dacă aceasta va şti cum să ţină în taină acest lucru.

Foarte multe femei şi-au înşelat soţii toată viaţa şi aceştia nu au ştiut. Aşa că am să te învăţ cum să faci să fie şi lupul sătul şi oaia întreagă. Înţelege-te cu prietenul soţului când să vă întâlniţi, veniţi la mine acasă şi faceţi dragoste cât vă pofteşte inima.”

Casa mătuşii, cuibuşor de nebunii

Astfel casa mătuşii a devenit cuibuşorul de nebunii pentru Marina şi amantul său. În anumite zile, Marina vine la tanti Melania şi îşi aşteaptă amantul. Bucuroasă ca şi cum ar fi făcut dragoste chiar ea, mătuşa se pregăteşte în aceste zile ca de mare sărbătoare: cu casa curată şi mâncăruri alese, camera în care se iubesc cei doi aerisită, parfumată cu busuioc şi levănţică.

În asemenea zile, femeia zboară de fericire şi e gata să le recite celor doi poezii de dragoste ore în şir. Apoi se retrage la bucătărie, lăsându-i pe amanţi să treacă în camera în care îi aşteaptă patul pregătit. După ce amantul pleacă, mătuşa o ia la descusut pe nepoată cum s-au iubit.

De la o întâlnire la alta, Marina a devenit mai versată în arta adulterului. Multe sfaturi de-ale mătuşii au ajutat-o să trăiască din plin emoţiile generate de orice partidă de sex.

Pasiune serioasă

Spre deosebire de Loreta, care a rânduit deja câţiva amanţi, Marina îl ţine în preajmă doar pe acesta. De şase ani, mătuşa Melania le adăposteşte relaţia de dragoste în casa ei. Toţi trei păstrează deocamdată secretul.

Copilul care s-a născut acum doi ani seamănă cu Marina. Nepoata, spune mătuşa, se simte bine în pat cu amândoi – şi cu amantul, şi cu soţul. Uneori însă i se pare că adevărata dragoste o trăieşte alături de amant.

Pe de altă parte, mătuşa Melania, trecută deja de 60 de ani, spune că nu e păcat să adăposteşti în casa ta o frumoasă relaţie de dragoste.

Spre finalul întâlnirii a adăugat: „Aici m-am iubit cu Mitru şi a fost tare frumos, aici trebuie să înflorească iubirea. Salut orice intrigă amoroasă, ţesută cu sentimente curate. Alături de aceşti copii, mă simt mai tânără, am o mare simpatie pentru amândoi. Mă bucur că în casa mea găsesc cele necesare trupului şi sufletului. Le pot oferi oricând o carte bună, ascultăm împreună muzică de calitate. Eu i-am făcut să înţeleagă că e mai util să citeşti două ore o carte decât să navighezi o zi pe internet.

Lucrurile frumoase se cer adunate ca să le poţi dărui. Majoritatea oamenilor trăiesc cu ideea că există ziua de mâine şi cu senzaţia că o să vină o zi când o să trăiască mai bine, dar zilele trec şi ziua ceea nu mai vine. Trebuie să ne trăim zilele astfel ca la sfârşitul fiecăreia să poţi spune: „A fost foarte frumos!”.

„Care e relaţia dumitale cu Dumnezeu?”, am întrebat-o. „Nu sunt o fire evlavioasă. Îmi rânduiesc lucrurile ca să fie bine şi mă bucur că am două mâini, două picioare, doi ochi. Mă bucur că respir.”

P.S. Aş vrea să le comunic cititorilor interesaţi de eroii poveştilor mele că nu întotdeauna aceştia îmi lasă adresa sau numărul de telefon. Nu mi-a lăsat nici eroina din „Aliona, vândută la licitaţie”. Ştiind că Aliona citeşte JURNALUL pe internet, îi comunic că un tânăr de la Comrat are nevoie de ajutorul ei şi o roagă să-l contacteze la tel. 068707835.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce