Mătuşa de un secol

LONGEVITATE // Mătuşa Xenia: „Dacă mi-ar lua Dumnezeu durerea de picioare, aş vrea să mai trăiesc o sută de ani. Chiar m-aş mărita dacă aş avea peţitori”

Timp de un secol, a văzut două războaie, a îndurat foame, a muncit cu ziua pentru o bucăţică de pâine, a crescut trei copii, nepoţi şi strănepoţi, iar acum, la cei o sută de ani împliniţi, îşi doreşte un singur lucru, sănătate. Mătuşa citeşte bine româneşte, chiar dacă are nevoie de ochelari. La cei o sută de ani ai săi, aceasta glumeşte că s-ar mărita dacă ar avea peţitori. Xenia Cernocan s-a născut pe 20 martie 1911 în satul Răteni-Branişte, raionul Râşcani. În prezent, locuieşte în satul Balatina, raionul Glodeni, în gospodăria unicului nepot Viorel, pe care l-a crescut de la naştere.

Pe mătuşa Xenia am găsit-o la poartă, stătea singură aşezată pe temelia gardului cu bastonul lângă ea. Am salutat-o şi am întrebat-o dacă ea este bătrâna care a împlinit de curând o sută de ani, s-a uitat la mine lung şi mi-a spus că da, dar m-a rugat să vorbesc mai tare că nu prea aude. Auzind voci, nepotul său Viorel a ieşit din ogradă, astfel m-a ajutat să înţeleg mai bine cele spuse de bătrână. Xenia Cernocan s-a născut într-o familie săracă ce avea 14 copii, dintre care şapte au murit la vârste mici. Ceilalţi patru fraţi şi trei surori au ajuns să trăiască până la 93-95 de ani, după care au decedat, dintre fraţi doar mătuşa Xenia e în viaţă.

Mătuşa cunoaşte bine consecinţele războiului din 1918, deoarece tatăl său, Ion, întors din război, s-a îmbolnăvit şi a decedat. La câţiva ani după moartea tatălui, a decedat şi mama sa, Ecaterina, la fel răpusă de o boală. Cei şapte fraţi au rămas orfani, pe atunci mătuşa Xenia avea 10-11 ani şi muncea pe la familii înstărite pentru o bucăţică de pâine. Îşi aduce aminte că a lucrat la o familie de evrei – le făcea de mâncare, focul, curăţenie, ca să nu moară de foame.

La cei 100 de ani ai săi, citeşte bine româneşte

Bătrâna spune că a învăţat cinci clase: „patru la români şi una la ruşi”. „La ruşi învăţasem puţin, iar la români am făcut patru clase, după care am lăsat şcoala”, îşi aduce aminte mătuşa. Citeşte bine româneşte, ce-i drept, cu ochelari. Bătrâna ne spune că după ce a absolvit cele patru clase, un boier a vrut să o ia la Bucureşti ca să facă mai departe carte, însă mătuşa a refuzat deoarece nu a dorit să se despartă de fraţii săi. Mai târziu, sora sa mai mare pe nume Olimpiada s-a măritat în satul Balatina şi a luat-o şi pe Xenia cu ea, deoarece soţul acesteia avea multe pământuri care trebuia lucrate.

La vârsta de 30 de ani, Xenia s-a măritat cu Ion Cernocan, care era divorţat şi avea doi copii – un băiat de patru ani şi o fetiţă de doi ani. Nu l-a plăcut niciodată pe soţul său, deoarece era foarte gelos şi o bătea mereu, dar cu copiii aceştia s-a împăcat foarte bine, îi spuneau mamă, deoarece mama lor adevărată i-a părăsit şi a uitat de ei. Mătuşa spune că dacă ar fi avut zestre s-ar fi măritat cu băiatul pe care îl plăcea, dar aşa s-a măritat cu bărbatul pe care i l-au adus rudele sale.

Are o fiică de care nu ştie nimic de 30 de ani

După ce s-a măritat, necazurile şi suferinţele s-au ţinut lanţ. Mai întâi, au supravieţuit celui de-al doilea Război Mondial încheiat în 1945, apoi foametei din 1946-1947, care, spune mătuşa, a fost cea mai groaznică etapă a vieţii sale. „N-am să uit niciodată foametea de după război, am mâncat numai buruieni, când găseam câte un bostan era sărbătoare, a fost foarte greu”, îşi aminteşte bătrâna. Apoi au urmat ani grei de muncă la pământ, de la ora 4 dimineaţa şi până noaptea târziu lucrau cele 3 ha pe care le avea familia Cernocan. Pe lângă cei doi copii pe care îi avea soţul, mătuşa Xenia a mai născut o fată pe nume Ecaterina.

Fiind studentă, aceasta s-a măritat cu un băiat din raionul Făleşti, după care a dat naştere unui băiat pe nume Viorel, pe care l-a lăsat în grija mamei la nici două săptămâni după naştere, plecând din Moldova la muncă în străinătate. Câţiva ani la rând, a ţinut legătura cu fiul ei şi cu mătuşa Xenia, însă de 30 de ani nu se mai ştie nimic de ea. Viorel, unicul nepot, spune că nici nu îşi aduce aminte cum arăta mama sa, de fapt el i-a spus „mamă” bunicii sale, mătuşa Xenia, care l-a crescut şi l-a educat cum a ştiut ea mai bine.

Ar accepta să se mărite

Dincolo de greutăţile prin care a trecut într-o sută de ani trăiţi, bătrâna şi-a păstrat simţul umorului, spune că dacă ar veni vreun peţitor la ea, s-ar duce fără ezitare. Nepotul Viorel zice că bunica sa are încă destulă forţă, deoarece până la vârsta de 98 de ani prăşea singură toată grădina, iar pe la 96 ani mergea şi la câmp la prăşit, şi asta datorită faptului că mătuşa mănâncă de toate, bea câte un păhărel de vin şi glumeşte mereu.

Xenia Cernocan a fost mamă nu numai pentru copiii săi, nepotul său, dar şi pentru strănepoţi, trei la număr, Olesea, Marius şi Alexandru. Aceasta a avut grijă de ei timp de doi ani, pe când avea 93 de ani, deoarece părinţii acestora au fost plecaţi la muncă în străinătate. Pe atunci cel mai mic nepot avea dor trei ani, însă tatăl acestuia spune că bunică-sa s-a descurcat de minune. „Clar că nu au primit ei educaţia care trebuia, dar n-au umblat dezbrăcaţi, flămânzi şi murdari, pentru asta îi mulţumesc”, menţionează nepotul bătrânei.

Trăgând învăţăminte în urma celor 100 de ani trăiţi, Xenia Cernocan zice că oamenii de odinioară erau mai buni la suflet şi aveau în toate o măsură, iar astăzi lumea e bogată, fudulă, linguşitoare şi plină de ură. „Noi nu suntem săraci, oamenii au uitat pur şi simplu de omenie”, trage linia mătuşa.

Conform site-ului www.registru.md , în Republica Moldova locuiesc 138 de persoane care au atins vârsta de 100 de ani.

101 ani – 106 persoane

102 ani – 69 persoane

103 ani – 58 persoane

104 ani – 13 persoane

105 ani – 8 persoane

106 ani – 3 persoane

107 ani – 5 persoane

108 ani – 1 persoană

109 ani – 4 persoane

110 ani – 1 persoană

111 ani – 1 persoană

Carolina CHIRILESCU