Materazzi dezlănţuit!

Bucuria fără margini care a cuprins tabăra „interistă” după victoria din derby-ul cu Milan, scor 2-0, a fost exprimată cel mai bine de fundaşul Marco Materazzi.
Veteranul de 36 de ani nu a jucat, dar niciodată nu şi-a ascuns antipatia pentru eternul rival din Milano. Ultima „ghiduşie” a campionului mondial din 2006 a fost sărbătorirea victoriei din derby-ul de duminică seara cu o mască specială. Nu Shrek, Al Capone sau Rino Gattuso, ci chiar Silvio Berlusconi, patronul lui AC Milan şi, în acelaşi timp, premierul Italiei.
La finalul meciului, „Matrix” a intrat pe teren şi, cu masca pe faţă, a salutat fanii în delir ai Interului, care s-au grăbit să-l îmbrăţişeze pe fundaşul central.