Mărturii din chilia părintelui Ilie Cleopa

Creştinătatea românească încă mai e văduvită după ridicarea la Ceruri a renumitului duhovnic şi predicator, Ilie Cleopa. Aproape un veac, la boală, pierdere, suferinţă ori bucurie credincioşii au alergat la părintele lor drag, după sprijin şi cuvânt ziditor de suflet. Convoiul e în continuă creştere. Monahul Mitrofan este unul dintre fiii duhovniceşti ai regretatului arhimandrit de la Mănăstirea Sihăstria, plecat la Domnul în urmă cu 14 ani. El face ascultare în chilia fostului său părinte duhovnicesc, transformată într-un mic muzeu, asaltat în permanenţă de pelerini din ţară şi din străinătate. Aceştia continuă să fie oaspeţii părintelui Cleopa, indiferent că-i noapte ori zi, îi vizitează pentru început mormântul, în cimitirul ce străluceşte cu numeroase luminiţe de la candelele adormiţilor părinţi de la Sihăstria. 

 

Angelina Olaru

 

„Veneau la el şi patriarhi şi simpli mireni din toată lumea”

 

Pe la ceasul trei de noapte, părintele Mitrofan ne-a chemat la el şi ne-a istorisit întâmplări de neuitat din zilele când a fost alături de părintele său duhovnicesc. A fost un lucru mare cum şi-a purtat crucea lui, dar şi crucile altora! În continuare, părintele Cleopa te „saltă” din păcate, mult mai uşor poţi să ierţi, să te rogi, să faci o faptă bună, să priveşti viaţa mai cu detaşare, devii mai legat de Dumnezeu. Deseori ne spunea: „Măi, n-am aşa o traistă mare să vă pun pe toţi în ea şi să vă duc în Rai”. Simţea nevoia să ne facă părtaşi ai acestei bucurii. Veneau la părintele Cleopa şi din America, şi din Grecia, şi din Serbia. Şi pentru sârbi este un sfânt, precum părintele Iustin Popovici, un binecunoscut teolog din Serbia, considerat sfântul poporului său. Iar părintele Cleopa avea o evlavie deosebită pentru acel mare duhovnic, prigonit mulţi ani pentru că a luptat împotriva comunismului.

 

În 1977, părintele Cleopa a fost la el şi i-a cerut sfatul, când a vrut să rămână în Athos. Era tare necăjit pe atunci părintele nostru că Mănăstirea Sihăstria era invadată de multă lume şi-i tare greu să vieţuieşti cu oamenii din lume. A stat în pustie pe vremea comunistă, pentru că-i plăcea liniştea, rugăciunea şi contemplaţia. Iustin Popovici i-a spus atunci: „Părinte, dacă ai să te muţi la Muntele Sfânt, vei mai pune o floare în Grădina Maicii Domnului, dacă rămâi în ţara ta, multe se vor mântui prin sfinţia ta”. De aceea, părintele Cleopa a preferat să se întoarcă la Sihăstria şi să ajute pe alţii. Continuă şi acum”, ne-a mărturisit monahul Mitrofan.

 

 

 

Părintele Ilie Cleopa avea o memorie fantastică. După ce citea o carte, putea să ţi-o redea aproape cu virgule, susţin părinţii care l-au cunoscut. „Când vieţuitorii greci de la Athos au auzit nişte predici de-ale părintelui nostru, au rămas uimiţi. Şi în Serbia au avut mare succes, apoi cărţile sfinţiei sale au fost publicate în greacă şi sârbă, după care, două volume în engleză în SUA. Să ştiţi că sunt în mare creştere ortodocşii americani în căutarea mântuirii. Scrierile părintelui Ilie au fost traduse şi în italiană, până şi romano-catolicii au fost interesaţi de ele. A fost misionarul nostru din chilie. După Italia cărţile sale au văzut lumina tiparului în Franţa şi Finlanda. Veneau la părintele Cleopa şi patriarhi, şi simpli mireni din toată lumea. Chiar şi patriarhul ecumenic Bartolomeu de la Constantinopol a fost la el”, zice fiul duhovnicesc al părintelui.

 

„Maica Domnului, fă ce vrei tu cu copilul acesta!”

 

„Am avut un moment inedit când am aflat că părinţii îmbunătăţiţi, când povestesc de-ale lor, nu spun că despre ei e vorba, pentru că aşa e smerenia. Uneori ei se mai trădează şi îţi dai seama despre cine istorisesc, de fapt. Îmi aduc aminte că părintele Cleopa a avut un mare dar al inimii, el fiind de mic dăruit Maicii Domnului. Practica rugăciunea inimii. Era foarte bolnav la doar două luni de viaţă. Mama lui s-a dus la schitul Cozancea, unde slujea un vestit părinte. Îngrijorată de sănătatea precară a micuţului, care trăgea să moară, l-a întrebat pe stareţ ce să facă. I-a răspuns bătrânul: „Dă-l Maicii Domnului, că-i va face bine. Ia o lumânare şi dă-l ca la pomană”. Şi femeia a făcut ascultare: a pus pruncul în faţa icoanei, a bătut metanii cu lumânarea în mână şi a spus: „Maica Domnului, fă ce vrei tu cu copilul acesta!”. După acea întâmplare minunată, copilul a început să dea semne de însănătoşire. Relaţia strânsă cu Măicuţa de atunci l-a apropiat de Dumnezeu. Cu mila Lui, părintele Cleopa a dobândit rugăciunea inimii, iar la mănăstire în ascultări şi în pustie a adâncit-o. De aceea şi putea ajuta atâta lume cu rugăciunea lui… Rugăciunea sa duhovnicească ne ajută şi azi. Oamenii o simt fiecare în chipul lui”, a remarcat părintele.

 

„A intrat în chilia părintelui Cleopa odată un episcop şi a spus că a simţit pentru prima dată în viaţă nevrednicia în faţa lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat? Rugăciunea părintelui Cleopa i-a atins inima. Aşa spunea: „Numai în cele mai adânci trepte ale rugăciunii inimii începi să-ţi vezi milioane de neputinţe, pe care le ai şi plângi, plângi…” Ca într-o cameră obscură, în care intra o rază de soare şi părea că era curat acolo, dar se vedea un praf în aer, abia atunci vezi cât eşti de neputincios. Această rugăciune ajută mult oamenii să meargă mai departe.”

 

„Nu i-au ajuns nici cinci batiste să-şi şteargă pârăul de lacrimi…”

 

Când ajungea la exemplul rugăciunii cu inima, părintele Cleopa povestea despre un părinte care a venit din pustie odată într-un sat, unde a auzit muzica de la o nuntă şi a spus: „Dacă auzim în viaţa aceasta o aşa muzică minunată, dar în Cer cum o fi?”. Apoi, a început să spună rugăciunea inimii şi a stat acolo multe ore în şir storcându-şi mai multe batiste, cu care îşi ştergea lacrimile şi harul ce curgeau de pe el. Ne povestea că acelui pustnic ce plângea din toată inima, nu i-au ajuns cinci batiste. Lacrimile îi curgeau pârău. Într-o zi au venit la părintele Cleopa nişte evrei români, plecaţi de ceva timp în Israel, ca să-l întrebe despre rugăciunea inimii. Trezit din somn, era frânt de atâta lume. Şi le-a spus: „Un pustnic era lângă un sat şi a auzit o muzică deosebită de la o nuntă şi s-a pogorât în inima lui… a vărsat lacrimi puternice şi n-am avut batiste să mă şterg. Abia atunci mi-am dat seama că el era.

 

Părintele Ilie Cleopa poate era unicul preot de la noi, pe care nimeni nu-l dispreţuia. Veneau la el şi budişti. Toţi spuneau că e un om bun. Au fost şi catolici, şi protestanţi, de la Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva. Toţi aveau întrebări la părintele Cleopa. „Măi, are el ceva… poate să ne spună ce să facem”, spuneau ei. Părintele, desigur, le spunea direct că nu au tradiţie. A ajutat mulţi evrei să-şi salveze averile, când au trecut prin vremuri grele. Şi-au adus până şi mobilierul la mănăstire”, povesteşte monahul Mitrofan.

 

„Rugăciunea inimii aducea în jurul lui lumea”

 

Părintele Cleopa continuă să fie foarte prezent în viaţa tuturor. „Rugăciunea inimii aducea în jurul lui lumea. Fiecare rugător către el primeşte de ce are nevoie. Te întăreşte când ai o ispită, te ajută să mergi mai departe sau te rogi la el şi simţi că te-a luminat. A fost la noi un părinte din Serbia, de care nu voi uita niciodată. Părintele Varnava (Nicolici), stareţul Mănăstirii Sfântul Arhanghel Gavriil din loc. Popşiţa, căruia i s-a întâmplat o mare minune după adormirea părintelui, care a uimit o lume întreagă. Despre acea întâmplare s-a scris într-unul din volumele în memoria părintelui Cleopa. Venise din Belgrad bolnav de moarte, călugării noştri i-au spus să se întoarcă acasă la mănăstirea din Serbia ca să moară.  Doctorii îi spuneau că nu mai scapă de cancer. Venise în pelerinaj dintâi la Maica noastră Parascheva de la Iaşi şi la părintele Cleopa. A mers la mormântul sfinţiei sale şi s-a rugat acolo cam o oră. După care, a venit abia mergând.

 

Toată lumea se întreba ce e cu el. Când a ajuns, ţinea o batistă în dreptul gurii şi nasului, pe lângă care se vedeau urme de sânge. El a povestit că atunci când se ruga mai cu putere, a simţit că parcă se opera la ficat. A simţit că ceva rău din trupul său iese şi se uşurează de o mare greutate. Iar după aceasta a curs sânge negru şi urât din tot corpul acelui preot sârb, eliminând ceea ce era rău. Când a ajuns acasă la Belgrad, medicii i-au spus că s-a vindecat. Părintele Varnava s-a vindecat de cancer la mormânt. El luase pământ de acolo şi ulei din candela stareţului nostru”, ne-a spus călugărul de la Sihăstria.

 

„Pui oleacă de sânge, ca să iei roade”

 

În multe cazuri arhimandritul Ilie Cleopa zicea: „Dacă vreţi să mergeţi direct la Dumnezeu, să aveţi două ziduri duhovniceşti alături: în dreapta – frica de Dumnezeu şi în stânga – frica de moarte. Dumnezeu e făcătorul nostru şi Lui trebuie să-i dăm socoteală pentru toate, să nu stăm insensibili în faţa dragostei divine în fiecare clipă. Frica de moarte să ne înveţe să nu pierdem frica. Părintele Cleopa ne recomanda întotdeauna să citim cu candela aprinsă rugăciunile de dimineaţă şi un acatist al Maicii Domnului, iar seara cel al Bunei Vestiri, ori un Paraclis şi rugăciunile de seară.  Măcar atât să avem citit în fiecare zi. Când ieşim pe stradă, să nu ieşim fără rugăciunea „Doamne, Iisuse…” şi fără gândul la moarte. Avea o discernere mare părintele Cleopa. Am văzut odată un grup de oameni bolnavi la el. Spunea fiecăruia cum să se vindece – care să meargă la operaţie, care la Sf. Maslu. Fiecăruia îi dădea răspunsul potrivit.

 

Iar şoferul unui autocar, care a adus oameni la mănăstire, a intrat în chilia părintelui şi l-a întrebat ce să facă în viaţă, pentru că-i mergea foarte prost. I-a răspuns de trei ori: „Tu să continui să aduci oameni la mănăstire”. De atunci omul aduce la Sihăstria grupuri de pelerini. L-a ascultat pe părinte şi i s-au deschis toate drumurile în viaţă. Să nu uităm: roadele ostenelilor sunt mai frumoase, pui oleacă de sânge ca să le iei”, a conchis Monahul Mitrofan.

 

Legende la foto: Chilia părintelui Ilie Cleopa

                             Mormântul arhimandritului de la Sihăstria

 

 

 

The following two tabs change content below.