Mărturii ale unui „invalidat”de poliţişti

„Te opreau în stradă, îţi verificau actele, timp în care îţi băgau droguri în buzunar”

Ion Macovei, despre fiul său: „Era un tânăr cu un fizic atletic, practica sportul”. Foto: Nadejda Roşcovanu

Marian Macovei are 41 de ani, şase dintre care i-a petrecut ţintuit la pat. A rămas paralizat după ce a suferit trei accidente vasculare cerebrale. Boala i se trage de la bătăile pe care le-a suportat în comisariatele de poliţie din Chişinău pe timpul lui Vladimir Voronin, afirmă el. Poliţiştii, spune bărbatul, îl loveau cu picioareleîn cap, aşa cum au tras şi la 7 aprilie 2009.  

În jurul patului unde Marian îşi trăieşte viaţa sumbră, pe etajera de pe perete şi pe scaun, sunt înşirate fel de fel de obiecte: un ceainic, o cană,  mape, un carnet de note, telecomanda, maşina de bărbierit, telefonul, o icoană şi medicamente. Printre ele îmi sar în ochi o insignă cu însemnele Platformei DA şi un tricolor românesc în formă de floare, în mijlocul căruia scrie „România 100”.

„De mic am mers cu tata pe la toate adunările Frontului Popular. Toate evenimentele prin care a trecut R. Moldova le-am trăit, de la 1989 încoace. Eram activist civic”, îşi aduce aminte Marian anii când fierbea sângele în el. Şi acum ar ieşi să protesteze, zice el, când vede la televizor realităţile care nu se mai schimbă. Dar boala l-a paralizat de la brâu în jos, nu mai poate sta nici pe şezute ca să iasă măcar afară, într-un căruţ, să respire aer curat.

Îl întreb cum vede astăzi lucrurile de la televizor, din discuţiile cu prietenii şi apropiaţii. Cei care l-au maltratat în comisariatele de poliţie, au devenit astăzi altfel de oameni? Cum simte el reformele?

„Bandiţi cu legitimaţii!”

Şi el răbufneşte: „Care reforme? Nu s-a schimbat nimic! Bandiţi cu legitimaţii ne conduc! Nu vedeţi cine deţine toate afacerile, cine-s stăpânii serviciilor de taxi, salubritate, cine controlează traficul de narcotice şi prostituate? Cine credeţi? Poliţia! Şefii „vechi” sunt astăzi împăraţi! N-au nicio frică, merg peste capete!”, se revoltă Marian, enumerând nume răsunătoare de ofiţeri de poliţie „de pe timpul lui Voronin”, care astăzi sunt „boieri”. Ţine însă să menţioneze că nu toţi poliţiştii erau şi sunt la fel. „Sunt şi din cei care mănâncă pâinică”, zice el. Nu se mai teme acum de ei. „Păi, ce or să-mi mai facă? Iată-mă-s, luaţi-mă!”, zice el.

„Uite aşa veneau”, îmi explică comportamentul poliţiştilor: „Deschideau uşa, intrau la biliardul din staţie şi ordonau: „Mâinile la perete! Boturile în sus!”. Încearcă să faci ceva! Uite, aşa era în perioada lui Voronin!”, tot repetă el numele preşedintelui comunist. „Îţi aruncau câteva grame de canabis, apoi te scurgeau de bani”, adaugă Marian.

„Au vrut să-mi intenteze dosar penal şi mi-au băgat nişte „iarbă” în buzunar. Le-am spus că nu-i a mea. Mi-au zis c-or să mă ducă la mine acasă şi-mi vor găsi ori documente false, ori bani falşi. Vroiau 300 de dolari. Aceasta era o formă de estorcare de bani, aşa procedau ei atunci. Aveau frâu liber la tot. Te lăsau în pace temporar. Le-am dat 150 de dolari. Cu unul din ei, ne-am dus şi am amanetat acest centru muzical şi computerul. I-am dat jumătate din sumă, jumate i-am spus că-i dau a doua zi. Am vrut să le organizez o sfoară cu anticorupţia, dar apoi m-am răzgândit. M-am gândit că mă vor ucide.

Atunci, m-au luat la bătaie ziua în amiază mare, în stradă, am avut martori. Erau într-un BMV, în civil, beţi. Treceam strada, ei mă aşteptau cu doi martori în maşină care trebuia să confirme că ei au scos de la mine din buzunar drogurile. Vorbeau liber, mă puneau să aleg. Nu sunt singurul, am cunoscuţi cărora li s-au intentat dosare după aceeaşi metodă. Te opreau în stradă, îţi verificau actele, timp în care îţi băgau drogurile în buzunar. În 2007, am fost la procuratură să fac plângere. M-au bătut tare atunci. Pe unul, Ceauş îi spune, nu o să-l uit niciodată. Le zicea să mă bată cu capul de bumperul maşinii, să-l fărâme şi să zică că eu l-am stricat”.

M-au înşfăcat din stradă

Marian a avut de furcă cu poliţiştii de mai multe ori. Spune că ei, dacă se legau de un om, nu-l mai lăsau în pace. La 7 aprilie 2009, povesteşte Marian despre o altă încercare a vieţii, treceau cu soţia şi fiica de un an prin centrul Chişinăului. A fost atras de eveniment, s-au oprit şi a filmat un pic cu telefonul. Nu s-a gândit că din cauza acestui video va fi torturat.

Moldovenii din Irlanda l-au ajutat pe Marian

Silvia Bârcă, împreună cu alţi basarabeni imigranţi din Irlanda şi Italia, au strâns împreună 2000 de euro ca să-l ajute pe Marian. Silvia a aflat povestea lui de la Jurnal TV. A hotărât să se implice şi să-l ajute cu ce poate.

„Am apelat la prieteni. Cei care ştiu a dărui l-au ajutat fără să stea pe gânduri. Le-am spus că donaţiile sunt pentru Marian, ca el să poată plăti chiria pentru câteva luni. Ne-am întâlnit într-o casă de moldoveni şi am făcut totul transparent”, povesteşte Silvia cum a reuşit şi anul acesta, de Crăciun, să-i unească pe emigranţii noştri ca să mai ajute un om care trece prin greutăţi acasă.

 

„Am dus fetele acasă şi am mers cu un cumătru la protest. N-am stricat nimic, urmăream doar cum nişte copii desfrânaţi târâiau nişte monitoare, se plimbau cu nişte fotolii. Poliţie nu mai era. Am fost prezent de la început şi până la sfârşitul evenimentelor, ţin minte tot ce-am văzut. Tata, pe 7 aprilie, m-a sunat şi m-a rugat să nu mă bag”.  Nu s-a băgat, povesteşte, dar a doua zi, pe 8 aprilie, a fost înhăţat de nişte bărbaţi pe drum şi dus la poliţie.

„M-au înşfăcat din stradă, vizavi de Fourchette-ul de la Sculeni. Mi-au întors mâinile la spate şi m-au băgat în maşină. Am priceput că-s poliţişti, dar nu ştiam care e chestia. Nu m-am gândit că era legat de ziua precedentă, că n-am făcut nimic. Noaptea, când s-au întâmplat toate, nu eram acolo. M-au bătut măr la comisariatul de la Buiucani, mă treceau cu picioarele dintr-un bocanc în altul. Căutau să-mi şteargă video-ul filmat, dar eu scosesem flash-ul”, îmi arată el filmările pentru care a luat bătaie. La procuratură, când a mers să se plângă că l-au maltratat, spune, l-au întrebat dacă îi cunoaşte pe cei care au tras în el. „Cum să-i cunosc, dacă jumătate dintre ei erau cu măşti?” Nu şi-a mai făcut atunci dreptate.

Dreptate nici la CtEDO

La 1 aprilie 2005, Marian Macovei a fost reţinut de poliţie şi condamnat ulterior de Judecătoria Râşcani la un an şi jumătate de închisoare pentru infracţiunea de „procurare, păstrare şi transportare ilegală a substanţelor narcotice fără scop de desfacere”. La 11 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul lui Macovei, constatând că acţiunile sale conţineau de fapt contravenţie administrativă. Pentru că a făcut pe nedrept puşcărie, Marian s-a judecat cu Ministerul Finanţelor, cerând repararea prejudiciului material şi moral. Dosarul său a ajuns la CtEDO, reprezentat de avocata Sorina Macrinici. Dar avocata spune că dosarul lui Marian Macovei nu a fost admis de către Curte.

„Curtea a trecut printr-o serie de reforme pentru a „scăpa” de multitudinea de cereri pe rolul ei şi, în câţiva ani, multe cereri au fost declarate inadmisibile, fără a fi indicat motivul concret. Din păcate, şi în cazul lui Marian s-a întâmplat acelaşi lucru, dar şi în multe alte cazuri. Popularitatea Curţii a scăzut drastic nu doar în RM, dar şi în celelalte state membre”, ne-a răspuns Sorina Macrinici.

Marian Macovei: “Tata, pe 7 aprilie, m-a sunat şi m-a rugat să nu mă bag”. Foto: Nadejda Roşcovanu

Traume resimţite

A luat multă bătaie în comisariate, spune Marian. „Cândva vei resimţi aceste traume”, l-a preîntâmpinat odată un doctor. Necazul însă s-a abătut prea devreme, la doar 35 de ani. Când, spune tatăl său, n-ai fi zis că boala mocneşte în el: „Era un tânăr cu un fizic atletic, practica sportul”.

Tatăl lui Marian mai avea o jumătate de an până la pensie. Spera să se odinească la bătrâneţe. Dar boala lui Marian i-a dat peste cap viaţa. „De atunci, nu am mai avut nici concediu, nici odihnă”, oftează Ion Macovei. Mai mult, în ultimii ani a suportat şi el câteva operaţii. Este bolnav, dar nu cedează, spune tata, fiindcă în afară de el nu are cine să-i îngrijească fiul. Marian a divorţat.

Ion Macovei este angajat în calitate de asistent personal pentru fiul său şi primeşte de la stat 1300 de lei. „Nimeni nu vrea să lucreze cu acest salariu”, spune el. Marian, care înainte de atacul cerebral a lucrat la Moscova, nu a fost angajat oficial şi primeşte astăzi doar o alocaţie de  400 de lei. Pensia tatălui, salariul de asistent personal şi alocaţia lui Marian, nu le ajung de trai. Îi mai ajută uneori prietenii, mai au un hectar de pământ de pe care se hrănesc, îi mai bat uneori oameni buni la uşă care le cunosc povestea tristă şi vin să îi ajute.

Marian închiriază astăzi o garsonieră la etaj, unde locuieşte singur, fiindcă, şi el şi tatăl său au nevoie să mai fie singuri. Visul lui Marian este să-şi cumpere o cameră la parter, ca tatăl său să-l poată scoate afară, să respire aer curat, să mai vadă lumina zilei.

P.S. La 28 septembrie 2012, în „Jurnal de Chişinău” a fost publicat un text: „Radu Ciobanu, eroul tatei”. Radu Ciobanu a decedat la 31 de ani, la două luni după ce a trecut prin coridorul morţii de la 7 aprilie 2009. Povestea lui Radu este izbitor de asemănătoare cu cea a lui Marian. Şi Radu a avut probleme cu organele de drept, din cauza unui presupus „consum de droguri”.

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Ultimele articole de Nadea Roşcovanu (vezi toate)