Martorii Independenţei

DUPĂ 20 DE ANI // Kravciuk: am vrut să facem din CSI o a doua Uniune Europeană

Leonid Kravciuk, primul preşedinte al Ucrainei, unul dintre cei trei semnatari ai acordului de la Belovejskaia Puşcea (8 decembrie 1991), prin care s-a consfinţit dezagregarea Uniunii Sovietice şi crearea CSI, a oferit un interviu exclusiv pentru JURNAL. Referindu-se la evenimentele ce au avut loc cu 20 de ani în urmă, Leonid Kravciuk a spus că, iniţial, la Belovejskaia Puşcea se punea problema formării unei federaţii care ar fi fost o alternativă a URSS. După semnarea acordului, prima întrebare pe care a pus-o Bush, preşedintele SUA, a fost: „Ce va fi cu armamentul nuclear?”. Preşedintele Kravciuk a mai accentuat că este complicat să construieşti o democraţie autentică într-un spaţiu care a fost dominat, de-a lungul timpului, de un regim dictatorial.  

–         Când aţi mers la Belovejskaia Puşcea, ştiaţi că veţi semna actul privind destrămarea URSS?

Nu am ştiut, mai mult decât atât, a fost un fel de neconcordanţă în felul cum înţelegeau cei trei – Bielorusia, Rusia, Ucraina, semnarea noului act federal al Uniunii Sovietice. Noi am vrut să spunem că situaţia din Moscova s-a înrăutăţit, că nu există o viziune comună asupra viitorului Uniunii Sovietice, că noua federaţie, despre care vorbea Mihail Gorbaciov, nu este percepută ca ceva real, care ar avea o perspectivă. De aceea trebuia căutate noi abordări, noi viziuni, o nouă concepţie a actului unional în care republicile unionale să aibă mai multe drepturi. Acesta a fost felul în care se înţelegea problema şi aceasta era agenda de zi a participanţilor de la Belovejskaia Puşcea.

Între timp însă au avut loc nişte evenimente foarte importante: Ucraina a organizat un referendum naţional pe 1 decembrie 1991 şi, pentru prima dată în istorie, a ales un preşedinte, primul preşedinte. Astfel, situaţia în Ucraina s-a schimbat radical, fiindcă la referendumul ucrainean a fost declarată independenţa Ucrainei. Din această cauză, deja la Belovejskaia Puşcea, eu, în calitate de preşedinte al Ucrainei, nu puteam să mă conduc doar de acele înţelegeri despre care se vorbea: adică să mă debarasez de vechea concepţie a URSS şi să caut calea restructurării, democratizării acesteia. Din start, nu s-a pus problema că URSS nu ar trebui să mai existe.

„Voinţa poporului ucrainean de creare a propriului stat, independent, a jucat rolul hotărâtor în destrămarea URSS”

–         Cum v-a venit ideea destrămării URSS?

Când am venit la Belovejskaia Puşcea şi ne-am aşezat să lucrăm asupra documentului, domnul Elţîn mi-a adresat o întrebare pe care l-a rugat Mihail Gorbaciov să mi-o pună. Întrebarea suna astfel: voi fi oare eu de acord să semnez un act unional nou în cazul în care centrul, adică Moscova, va merge în întâmpinarea Ucrainei şi va introduce în noul act unional federativ acele amendamente pe care le va propune Ucraina? I-am răspuns lui Elţîn: dacă în Ucraina nu ar fi avut loc referendumul, dacă Ucraina nu ar fi votat independenţa, eu aş fi putut semna un astfel de act, însă acum nu pot merge împotriva voinţei poporului meu. Cum aş fi putut să decid problema menţinerii URSS şi intrarea în această federaţie a Ucrainei în circumstanţele create? Nu puteam face aşa ceva. Când i-am spus lui Elţîn cuvintele acestea, el a ajuns la concluzia că, fără Ucraina, nu poate fi formată o nouă confederaţie, o nouă Uniune Sovietică. Din această cauză, s-a pus problema redactării unui document care să nu fie o declaraţie sau un acord de resetare a URSS. În acest caz, poziţia ucraineană, referendumul naţional şi voinţa poporului ucrainean pentru crearea propriului stat, independent, care să nu fie în componenţa Uniunii Sovietice, a jucat rolul hotărâtor în destrămarea URSS.

–         Cu care dintre politicienii din afara Uniunii v-aţi consultat  la Belovejskaia Puşcea şi care era reacţia acestora?

Când am semnat acest document nou, în afară de Gorbaciov, l-am informat despre acest fapt şi pe preşedintele SUA, Bush. Noi l-am informat că un astfel de document a fost semnat, că în acest document sunt stipulate principiile de bază ale funcţionării republicilor din fosta Uniune Sovietică. Iar URSS, la rândul său, ca structură geopolitică, ca subiect al dreptului internaţional, încetează să funcţioneze. În locul Uniunii Sovietice se formează aşadar CSI. Aceasta îşi ia asupra sa toate obligaţiile internaţionale pe care le avea URSS. Din punct de vedere al dreptului internaţional, prelungirea Uniunii Sovietice este CSI, iar din punctul de vedere al funcţionării interne, noi ne bazam pe Constituţia URSS în care era stipulat că fiecare naţiune are dreptul la autodeterminare, inclusiv la separare. Deci documentul a fost conceput în concordanţă cu Constituţia URSS şi principiile dreptului internaţional.

Bush: „Ce va fi cu armamentul nuclear?”

–         Care a fost reacţia lui Bush?

Primul lucru pe care l-a întrebat Bush a fost: „Ce va fi cu armamentul nuclear, ce va fi cu angajamentele Uniunii Sovietice, acordurile internaţionale şi altele?”. Noi i-am comunicat că documentul spune că angajamentele Uniunii Sovietice trec în atribuţia CSI. Bush a spus: „Totul este clar”. El a înţeles că noi, în calitate de conducători de stat, avem dreptul să semnăm un act care este în conformitate cu Constituţia Uniunii Sovietice. Mai mult decât atât – în document se spunea că, după semnare, acesta va fi propus pentru rectificare parlamentelor naţionale. Şi Rusia, şi Ucraina, şi Bielorusia au adoptat documentul pentru a fi rectificat de către consiliile (sovietele) supreme.

–         Cum apreciaţi proiectul CSI după 20 de ani de la formarea acestuia, a fost o decizie corectă?

Dacă ţările care au semnat acordul, adică noi trei şi celelalte republici ale fostei Uniuni Sovietice care au intrat în CSI, ar fi respectat acel document, în redacţia în care a fost semnat şi rectificat, cred că CSI ar fi avut un rol mai mare, mai important din punctul de vedere al dezvoltării fostelor republici sovietice şi din punctul de vedere al influenţei şi eficacităţii acestora. Din păcate, ţările care sunt parte a CSI au început să caute alte oportunităţi pentru emancipare în cadrul CSI, de exemplu, uniunile economice, uniunile vamale. Apoi Rusia şi Bielorusia au început tratativele privind o eventuală unire. Chiar recent, l-am auzit pe Putin vorbind despre faptul că ar fi mai bine ca Rusia şi Bielorusia să se unească într-o ţară. Această temă încă nu s-a epuizat şi continuă să existe. Preşedintele Lukaşenko declarase anterior că el poate să discute orice problemă, dar independenţa Bielorusiei este obligatorie. Această temă nu este a mea, este a lui Putin, Medvedev şi Lukaşenko. De aceea, CSI nu a devenit un subiect care să rezolve probleme, probleme rămase din trecut şi apărute în prezent, de ordin politic şi economic, teritorial. În loc să le rezolve, CSI s-a transformat într-un club de discuţii, oficiale şi neoficiale, în care se vorbeşte mult, însă deciziile de bază sunt luate la nivel bilateral: între Ucraina şi Rusia, Ucraina şi Moldova. Deciziile se iau în afara CSI-ului. Când am conceput documentul, ne-am gândit că CSI va fi ceva de genul Uniunii Europene, în care fiecare decizie va fi obligatorie pentru fiecare ţară membră a CSI. Acest lucru nu s-a întâmplat. Această structură internaţională s-a dovedit a fi ineficientă.

„CSI este o structură ineficientă”

–         Cum apreciaţi calea democratică pe care au parcurs-o ţările CSI, de exemplu, Moldova şi Ucraina?

Ştiu ce se întâmplă în Moldova. Despre ceea ce se întâmplă în Moldova aflu mai mult din emisiunile ruseşti. Îmi este greu să judec cât de obiective şi dezinteresate sunt aceste emisiuni. Cât despre Ucraina, cred că 20 de ani de independenţă exprimă un parcurs foarte complicat şi controversat. În acest răstimp, am ales patru preşedinţi de stat. Este important că pentru prima dată pe parcursul istoriei, de când a început emanciparea naţiunii ucrainene, statul ucrainean a devenit independent. A apărut o generaţie nouă care are viziuni, filozofie diferită de generaţia care s-a format în URSS. Pentru prima dată am pus problema democraţiei, despre care în Uniunea Sovietică nimeni nu vorbise la modul real. Pentru prima dată s-a vorbit despre libertatea cuvântului, despre drepturile omului.

Da, este foarte complicat să lupţi cu criminalitatea, corupţia, totuşi încercăm să ne croim calea spre valorile europene şi să ne debarasăm de cele sovietice. Ţara se schimbă ca formă şi conţinut. Chiar dacă reformele au un parcurs foarte greu, acestea totuşi au început. Oricât de anevoios, alegerile se desfăşoară totuşi într-un cadru constituţional, legal. Totuşi, oamenii încă nu s-au obişnuit să înţeleagă importanţa fiecăruia în parte, că ei sunt sursa puterii. Oamenii încă nu înţeleg aceasta şi continuă să trăiască în sărăcie, încă nu au ajuns la standardele sociale care sunt în Europa.

Adică avem unele rezultate şi multe carenţe. Ceea ce este firesc. E complicat să construieşti un stat când părerile politice sunt diferite. Ştiu că în Moldova este dezvoltată mişcarea de stânga. Comuniştii au fost mulţi ani la putere. Totuşi comuniştii moldoveni diferă de cei ucraineni, prin programele şi conceptele lor politice. Oricum, nu putem nega viziunile celor de stânga. De exemplu, comuniştii noştri nu se preocupă de consolidarea statalităţii. Ei permanent aduc vorba că trebuie să se unească cu cineva. Să ducă ţara într-o structură comună. Din punctul meu de vedere, este o greşeală.

–         Dar, la general, credeţi că ţările CSI merg pe o cale democratică sau nu?

Am putea considera că fac anumiţi paşi pe calea democratizării. Totuşi aceşti paşi se fac după principiul un pas înainte, doi paşi înapoi. Sau chiar şi mai rău. Persistă viziunile totalitare. Liderii unor ţări nu vor să organizeze alegeri democratice. Mulţi consideră că preşedintele este veşnic, ca un ţar. Exemplu sunt republicile CSI din Asia. Dar vedeţi la ce se ajunge în Siria, Egipt. Mai devreme sau mai târziu, oamenii încep a se revolta. În Kirghizia acest lucru a început mai înainte. Cred că atunci când la guvernare va veni o nouă generaţie, totul se va schimba în bine. Noi am ieşit dintr-o ţară în care nu exista democraţie. A fost un regim totalitar, noi îl ţinem minte pe Stalin, şi nu numai pe el. Foametea, represiunile. Noi avem o listă de 4 milioane de oameni care au murit de foame în Ucraina, dar câţi au murit de pe urma represiunilor, a persecuţiei bisericii! Toate acestea s-au imprimat foarte adânc în memoria colectivă a naţiunii. Este prematur să spunem acum că ţările CSI merg pe calea democraţiei, ar fi o supraevaluare. Însă paşii care sunt făcuţi ne deschid drumul anume în această direcţie.

–         Cum veţi sărbători Dvs. şi poporul ucrainean 20 de ani de independenţă?

La noi, sunt oameni care sărbătoresc mai mult revoluţia din octombrie decât ziua independenţei. Majoritatea oamenilor însă concep ziua de 24 august ca pe o sărbătoare naţională foarte importantă. Ziua, voi participa la acţiuni la nivel de stat, seara, voi fi lângă familia mea. Familia ascultă istorisirile mele, îmi pune întrebări. Voi sărbători ca primul preşedinte al Ucrainei, care a condus procesul de eliberare naţională şi a semnat toate actele de stat care au atestat apariţia unui nou stat pe harta politică a lumii.

Interviu realizat de Vadim VASILIU 

The following two tabs change content below.