Marşul Unirii: „Nu intraţi în panică!”

Organizatorii Marşului Unirii nu renunţă la acţiunea de duminică în ciuda apelurilor autorităţilor

După declaraţiile spicherului Marian Lupu de săptămâna trecută, ieri premierul Vlad Filat a recomandat cetăţenilor să nu participe la Marşul Unirii programat pentru duminică, 16 septembrie, iar primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă a cerut amânarea acţiunii. Oficialii anunţă că deţin informaţii despre un plan de provocări pus la punct şi invocă faptul că în acea zi vor avea loc mai multe manifestaţii în centrul capitalei, inclusiv Festivalul Etniilor. Platforma „Acţiunea 2012” califică aceste declaraţii drept politice şi declară că nu renunţă la Marşul Unirii.

 

Raisa LOZINSCHI-HADEI 

 

Deocamdată, totul rămâne în vigoare – duminică, ora 14.00, în faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Organizatorii aşteaptă 10 mii de persoane care vor încheia Marşul Unirii în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Peste un cartier, partidele proruse vor manifesta în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB), iar peste drum – în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” – va avea loc Festivalul Etniilor.

„Parcă vor să se ciocnească intenţionat. Eu, acum trei săptămâni, am scris o scrisoare către primărie şi am solicitat să se dea prioritate Festivalului Etniilor, care se desfăşoară tradiţional. Cei cu Marşul Unirii să se ducă să protesteze la Teatrul Verde, iar ceilalţi – la Buicani. Eu, ca procuror al municipiului, nu pot admite conştient ciocniri ale populaţiei”, a declarat pentru JURNAL Ion Diacov, procurorul municipiului Chişinău.

 

Primăria capitalei a cerut Curţii de Apel (CA) să interzică cele două acţiuni anunţate de „Acţiunea 2012” şi partidele care vor manifesta în scuarul TNOB, pentru a da prioritate Festivalului Etniilor. CA ar putea anunţa decizia în următoarele două zile.

 

Provocatorii – cei care nu-şi doresc integrare europeană

 

Valentin Dediu, directorul interimar al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), ne-a spus că adresările conducerii RM sunt întemeiate şi se bazează pe datele furnizate de instituţia pe care o conduce. „Pericol există. Noi deţinem informaţii cu nume, planuri, detalii din interiorul organizaţiilor respective şi ţinem totul sub control”, ne-a spus Dediu. Întrebat din ce parte ar putea veni provocările, şeful interimar al SIS declară că pericolul vine „de la cei care se opun tuturor mişcărilor din ţară şi care nu-şi doresc integrarea europeană a Republicii Moldova. E vorba atât de forţe din interior, cât şi din exterior”.

 

Potrivit lui Dediu, forţele de ordine sunt gata să facă faţă situaţiei pentru a nu admite dezordine în masă. „Toţi cei care vor încălca legea vor fi pedepsiţi. Populaţia să nu intre în panică, deoarece vor fi luate toate măsurile necesare”, este sigur Valentin Dediu.

 

Poliţiştii, în alertă

 

La rândul său, Marin Maxian, şeful Direcţiei generale ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ne-a declarat că duminică vor fi dislocaţi în centrul Chişinăului „câţi poliţişti va fi nevoie” pentru a asigura efectiv ordinea publică. Maxian a lăsat să se înţeleagă că la datorie vor fi, în primul rând, poliţiştii din Chişinău, dar nu este exclus să fie chemaţi şi cei din alte regiuni ale republicii pentru a nu admite violenţe de genul celor întâmplate la Bălţi, când antiunioniştii au aruncat cu pietre în unionişti.

 

Declaraţii „politice”

 

„Şi tu, Brutus?”, a fost întrebarea pe care i-a adresat-o Constantin Codreanu, unul dintre organizatorii Marşului Unirii, primarului Dorin Chirtoacă, după ce acesta a apelat la bunul-simţ al Platformei „Acţiunea 2012” şi a sugerat amânarea acţiunii cu o săptămână, dând prioritate Festivalului Etniilor. În ce priveşte afirmaţiile premierului Vlad Filat, care a recomandat anularea Marşului, „Acţiunea 2012”, declară că acestea au fost făcute „în contextul vizitei la Moscova” şi că e un act de „cenzură”.

 

„Considerăm că interzicerea dreptului nostru legal de a manifesta ar reprezenta un mare pas în spate pe calea direcției europene”, se arată într-un comunicat de presă al „Acţiunii 2012”. Organizatorii Marşului Unirii au făcut public şi un video în care personalităţi ca Nicolae Negru, Petru Bogatu, Mihai Cimpoi, Iulian Filip, Maria Sarabaş ş.a, pledează pentru această manifestaţie.

 

 

Menţionăm că, anterior, liderul social-democraţilor, Victor Şelin, a anunţat că este gata să iasă „cu arma-n mâini” să apere republica de unionişti, iar socialistul Igor Dodon a prezentat, ieri, un proiect de lege la guvern în solicită interzicerea marşurilor unioniste. Proiectul a fost remis spre examinare Parlamentului.

 

The following two tabs change content below.
Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Ultimele articole de Raisa Lozinschi-Hadei (vezi toate)