Marşul durerii

GENOCID // “Beria, Beria, / Ai umplut Siberia / Nu cu hoţi, nu cu tâlhari, / Dar cu moldoveni gospodari!”

Peste zece mii de persoane s-au adunat duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a-şi aminti şi comemora victimele deportărilor. Potrivit organizatorilor, a fost prima manifestaţie de acest gen, dedicată persoanelor exilate, care anterior se adunau în scuarul Gării Chişinău. Deşi era o zi toridă de vară, iar temperatura în termometre a urcat până la 35 de grade la umbră, unii deportaţi au ascultat timp de o oră discursurile politicienilor şi au scandat „Jos comuniştii!”. Oamenii au menţionat că ar dori să fie puşi în drepturi cu veteranii armatei sovietice şi să intre în posesia a tot ce le-a fost luat. Când soarele a urcat în cer şi ardea cu putere, oamenii s-au îndreptat spre scuarul Gării, unde au depus flori în locul unde va fi înălţat un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste, au aprins lumânări şi au depănat amintiri care dor şi după 69 de ani de la deportări.

Victimele deportărilor s-au adunat duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Dacă în ceilalţi ani se îngrămădeau în Scuarul din faţa Gării Chişinău, acum, după 69 de ani de la deportări, aceştia au ieşit în centrul capitalei ca să-şi spună durerea. „Peste zece mii de oameni au venit”, susţine Silviu Muşuc, şeful Poliţiei municipale. „Este cel mai mare număr de participanţi din 1995, de când am început să ne adunăm la piatra din scuarul Gării”, susţine Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici.

Zece mii de oameni în PMAN

Gârboviţi de greutăţi, albiţi de dorul de casă, aceştia au venit să spună lumii drama lor. Dornici de a împărtăşi greul prin care au trecut, povesteau parcă una şi aceeaşi istorie. „Ne-au ridicat şi ne-au urcat în vagoane de vite, ne-au dus în Siberia, unde am lucrat şi am sperat că ne vom întoarce”, povesteau cei adunaţi în PMAN.

Manifestaţiile dedicate evenimentelor tragice au început cu o depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi au continuat cu un parastas. Ulterior, toată lumea venită pentru a comemora aniversarea deportărilor din 1941 s-a adunat în Piaţă la un miting. Timp de o oră, pe scena improvizată s-au perindat politicieni şi foşti deportaţi, pentru a vorbi despre semnificaţia acestei zile sau a-şi împărtăşi drama.

Prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că trebuie demarată o campanie de informare a fiecărui cetăţean în parte. Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici, a cerut ca victimele deportărilor să fie egalate în drepturi cu veteranii celui de-al doilea război mondial. Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, a îndemnat oamenii să lupte împotriva celor care ne-au distrus naţiunea. Macela Ciubotaru, una din victime, a amintit de oamenii care nu s-au întors, cu ale căror oase e presărat drumul spre Siberia.

Victimele deportărilor au scandat „Jos comuniştii!”

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a chemat al toleranţă, menţionând că a fost o crimă împotriva umanităţii, nu împotriva unei naţiuni. Atunci când şi-a încheiat discursul, oameni l-au petrecut pe Lupu de pe scenă cu lozinca „Jos comuniştii!”.

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă a menţionat că avem nevoie de o lege care să reabiliteze victimele deportărilor, precum şi de o lege a lustraţiei pentru a şti cine a vândut neamul nostru.

Vladimir Hotineanu, ministrul Sănătăţii, născut în Siberia din părinţi deportaţi, a adus celor prezenţi salutul Eufrosiniei Căpăţână, de la Sângera, victimă a exilului, care a rămas cu traiul în Siberia. „Am fost în 2008 în locul unde m-am născut şi am întâlnit-o, a vorbit şi a plâns cu mine în română”, spune ministrul. Acesta şi-a terminat discursul cu versurile: „Ne-au mânat ca pe tâlhari/ Ne-am întors tot gospodari”.

În timp ce prezentatorul mitingului se grăbea să anunţe încheierea manifestaţiei, pe scenă îşi făcu apariţia Boris Vasiliev, fost deportat şi bunicul artistului Dan Bălan. „Să cadă sârma cu venin cum a căzut cea din Berlin”, a rostit în aplauzele mulţimii Vasiliev. Acesta a ridiculizat şi cursul de istorie integrată. „Nazaria, Nazaria, tare plânge puşcăria. La răcoare sub lăcată să citeşti tu integrată”, a recitat bunicul lui Dan Bălan, în timp ce oamenii aclamau „Bravo!”.

„Astăzi am simţit calvarul prin care au trecut părinţii noştri”

Pe durata discursurilor, victimele deportărilor, aşezaţi pe scaune sau în picioare, se apărau de soarele dogorâtor cum puteau: cu umbrele, cu basmale sau cu pălării. Unii nu au rezistat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. „Cred că Dumnezeu ne-a dat această zi toridă, pentru a simţi încă o dată calvarul celor deportaţi”, spune Marcela Ciubotaru, fostă deportată.

Cu toate acestea, angajaţii de pe ambulanţe, care erau cinci la număr, au declarat că nu au fost înregistrate multe victime ale insolaţiei. „Un bărbat în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat una din asistentele de pe ambulanţă. „E greu şi e cald, dar mai greu a fost drumul spre Siberia”, începe istoria Grigore Roşca din Sângerei. Acesta a menţionat că avea 11 ani când au fost ridicaţi în miez de noapte toţi cei cinci membri ai familiei şi duşi în gheţurile siberiene. Bărbatul spune că nu făceau parte din niciun partid, erau oamenii simpli, dar gospodari, care munceau pentru ca să nu moară de foame. „Ne-au încărcat în vagoane de vite eram vreo 70 de persoane, pe o căldură ca acum nu ne dădeau apă şi mâncam peşte sărat stricat. Zece persoane nu au mai ajuns la destinaţie”, spune bărbatul, cu durere. „ Ne-au pus în lagăr japonez. Acolo am lucrat la lemne”, continuă Grigore Roşca. La întoarcere, în 1956 au găsit casa dărâmată şi au fost întâmpinaţi de consăteni cu apelativul „culac” şi „vraghi naroda” (duşmani ai poporului – n.r. ). „Nu am căpătat nimic din ce am avut, am perfectat toate actele şi acum trebuie să mă judec cu statul pentru casa părinţilor mei”, susţine bărbatul, în timp ce îşi muta căldarea cu cireşe din calea trecătorilor.

Mama lui Ion Scripnic, din comuna Ciorescu, municipiul Chişinău, a fost deportată împreună cu familia când avea 17 ani. „A venit cu picioarele degerate şi acum nu poate să meargă. M-a rugat să vin eu azi în PMAN, dar ca să fie şi ea prezentă, am imprimat pe acest maiou poza familiei”, spune bărbatul, arătând la imaginea de epocă de pe haină. Acesta a menţionat că au fost ridicaţi pentru că erau oameni gospodari. „Aveau câteva hectare de pământ şi un magazin al lor, nici până acum nu au recuperat nimic”, spune Ion Scripnic. Bărbatul a menţionat că vine de fiecare dată când este în ţară la manifestaţiile dedicate persoanelor deportate. „Astăzi este şi fiul meu, uite acolo, cu tricolorul în mână!”, arată mândru către un tânăr care flutura drapelul Republicii Moldova.

Marşul durerii

Programul dedicat victimelor deportărilor a continuat cu un marş spre Gara Chişinău, locul de unde peste trei mii de vagoane încărcate cu moldoveni au luat drumul Siberiei. Unii deportaţi au urcat în autobuzele care îi aşteptau, alţii au insistat să parcurgă acest drum pe jos. „Ne ducem crucea noastră mai departe, iar acest marş este un omagiu adus tuturor celor care au murit”, spune Eleonora.

În timp ce convoiul se mişca spre piatra care până la anul va fi înlocuită cu un monument, oamenii de pe marginea drumului priveau curioşi, alţii nemulţumiţi că trebuie să stea să aştepte. „Nu ştiu şi nu mă intereseză”, răspunde un bărbat la întrebarea noastră dacă ştie ce eveniment este comemorat, după care ne întoarce spatele iritat.

„Eu nu ştiu, pentru că am venit recent în Moldova”, ne spune ruseşte o femeie. „În centru s-au adunat cei care nu au ce face. Nu sunt de acord, pentru că cei care au fost deportaţi au murit. Ar trebui să-i lase pe oameni să lucreze”, a replicat indignată o femeie care se odihnea pe un scaun.

„Este o zi neagră, pentru că au fost deportaţi cei mai buni oameni din ţară”, îmi spune o femeie care aştepta autobuzul în staţie.

„E duminică astăzi”, răspunde o tânără studentă. Întrebată ce ştie despre deportări, aceasta spune că a învăţat la şcoală. „Au fost duse în Siberia persoanele care au fost numite culaci, dar de fapt erau oameni harnici, aşa am învăţat la şcoală”, spune Angela.

În timp ce tinerii cu drapele din fruntea convoiului înaintau, persoanele deportate păşeau tot mai încet. Se sprijineau de copiii sau nepoţii care i-au însoţit sau se ajutau unul pe altul, ca să reuşească să parcurgă drumul care parcă nu se mai termina. „Parcurgem încă o dată acelaşi drum, pe care l-am făcut spre Siberia, e la fel de greu şi de anevoios”, spune Mihai Rusu, fost deportat.

În faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei, victimele exilului s-au oprit pentru a scanda „Jos comuniştii!”, după care au grăbit pasul, să-i ajungă pe tinerii din fruntea coloanei.

Odată ajunşi în scuarul Gării, acesta a devenit neîncăpător. Au păşit în faţă Vlad Filat, Marian Lupu, Serafim Urechean, Dorin Chirtoacă, care au depus flori. Aceştia au plecat la scurt timp, iar locul lor a fost luat de victimele deportărilor. Acestea au mai zăbovit puţin, depănând amintiri. „Venim aici în fiecare an, ca într-un pelerinaj al durerii, şi ne amintim de cei pe care i-am lăsat să zacă departe de casă”, spune Ecaterina Anton, deportată în 1941.

Au depus flori, au aprins lumânări, au vărsat lacrimi amintindu-şi de cei plecaţi. „De aici am fost duşi la capăt de lume. Tot ce am luat cu noi a fost ruga şi speranţa”, spune Ecaterina Anton, sărutând piatra şi udând-o cu lacrimi.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)