Mărioara, femeia cu mulţi bărbaţi

DESTIN // Cum luptă o femeie pentru a-şi îndeplini dorinţele

În dimineața ceea, mătușa Mărioara s-a trezit cam târziu. În ajun, a petrecut la niște rude până pe la miezul nopții, așa că-și putea permite să stea mai mult în pat. A ieşit afară din casa ei de vară și a dat nas în nas cu un bărbat de seama ei. S-a uitat baba prostită la el, dar nu l-a cunoscut, nu era din satul lor!

A vrut să-l întrebe cine e, dar n-a reușit, pentru că străinul a cuprins-o și a luat-o la sărutat. Mătușa Mărioara voia să se smulgă din brațele lui, dar, fiind cam firavă, nu putea! Și atunci și-a băgat ghearele în obrajii străinului și l-a scuturat. „Nebuno, oprește-te, că îmi scoți ochii! Eu la ea cu bine, dar ea, zgripțuroaica, vrea să mă piardă de zile!”. Abia atunci și-a dat seama bătrâna cine stă în fața ei: „Tu ești, măi Ioane?! Ce cauți în ograda mea?!”. „Am venit să mă însor cu tine. De data asta, sper că am reușit să te prind singură”.

În tinerețe, Ion Brumaru s-a îndrăgostit de mărioara. O văzuse prima dată la hram la ei în sat. A dansat cu ea mai tot jocul. Apoi a petrecut-o până în satul ei și s-a jurat că o va lua de nevastă. Mărioarei nici prin cap nu-i trecea ce planuri are Ion. Ea pusese deja ochii pe un flăcău scăpat de armată – înalt, brunet, cu ochi albaștri.

Grigore n-o voia pe Mărioara

Se ferea de ea ori de câte ori drumurile li se întretăiau. Mărioara nu era chiar frumoasă – subțirică la trup, mai mult os decât carne, avea un nas mare și coroiat care îi acoperea fața. Dar era din familie avută, așa că alți flăcăi și-ar fi dorit-o de nevastă. Numai Grigore nu. Avea 16 ani împliniți și îi venise timpul măritișului.

La vremea ceea, la 18 ani, fata nemăritată era deja trecută în categoria celor bătrâne. Părinții săi îi găsiseră mire, au și dus niște discuții cu rudele băiatului, dar Mărioara o ținea morțiș: „Nu mă mărit cu momâia voastră. Lăsați-mă în pace!”. Se cam temeau părinții săi să o preseze ca nu cumva să facă vreo prostie. Intrase de mică în gura satului ca bătăușă și rea de gură. Mărioara nu voia pe nimeni de bărbat decât pe Grigore. Dar cum naiba să pună mâna pe el? Flăcăului nu-i trebuia nici averea Mărioarei, nici casa, nici pământul, el se iubea cu Nina, o fată sărmană ca și el, cuminte și frumoasă. Se înțeleseseră ca în toamnă să se mute la ea. Trăia fata cu bunică-sa, părinții ei plecaseră la muncă în Maramureș şi nu se întorceau de ani buni. În sat se vorbea că s-ar fi pierdut pe undeva.

Planul Mărioarei

Grigore avea alte planuri, nu ştia nici cu spatele ce pune la cale Mărioara. Dar fata le-a dat bani grei la două slugi și le-a spus să-l îmbete la cârciuma din sat și să-l aducă la casa ei. Părinții Mărioarei, în ziua aceea, erau la o petrecere și fata nu-i aștepta decât spre seară. Slugile, bucuroase că vor bea pe săturate, l-au îmbătat pe Grigore, l-au adus la Mărioara, l-au culcat în pat și s-au dus în goană la petrecerea unde se aflau părinții fetei, să-i cheme acasă. Au venit aceștia și au văzut-o pe Mărioara cu hainele rupte, însângerată, iar Grigore, gol pușcă.

N-au mai așteptat să se trezească flăcăul, au adus preotul satului și i-au cununat până în seară. Cine ar fi luat-o pe Mărioara de nevastă după ce, chipurile, a fost violată? Dar dacă ar fi știut Mărioara ce viață o așteaptă cu Grigore, nu l-ar mai fi luat de bărbat. Nu a vrut-o niciodată în patul lui. Se întâlnea pe ascuns cu Nina, i-a făcut și doi copii, oriunde se duceau la vreo petrecere, Mărioara ședea într-un colț de masă, iar Grigore, în altul.

Nu a vrut-o niciodată în patul lui

Dacă era și Nina printre oaspeți, el se așeza lângă ea și o ținea de mână, dansa cu ea de parcă i-ar fi fost nevastă. Nu-și ascundeau iubirea lor de ochii lumii. Chiar și părinții Mărioarei îi spuneau: „Alungă-l, fată, de la casă, caută-ți de gospodărie, că nu te mai putem vedea suferind!”.

Dar vedeți că lui Grigore îi plăcea să trăiască în bine, avea avere multă și putea să o ajute și pe Nina, și pe copiii săi. Dacă ar fi plecat la Nina, cu ce ar fi rămas? Mărioara, dacă a văzut că Grigore n-a îndrăgit-o și nici de gând nu avea să-i facă un copil, avea deja 25 de ani, a pornit să-și caute un iubit în sat ca să nu-i treacă tinerețea și să nu știe ce înseamnă trup de bărbat.

L-a  găsit pe unul care tocmai rămăsese de câteva luni văduv. Satul a aflat de relația lor tocmai când sarcina Mărioarei se vedea bine de tot. Era în luna a șasea când Grigore a bătut-o prima dată crunt, cu răutate, că… l-a făcut de râsul satului. Dar nu asta era cauza. Nina n-a mai vrut să-l primească la ea după ce a aflat că Mărioara e gravidă. „Trăiești, câine, cu nevastă-ta, dar mă duci de nas că mă iubești numai pe mine!”

Cumpăna lui Grigore

Lehămetit de toate, într-o bună zi, a ieşit din casă și s-a pornit la Călărași, la piață. A luat toți banii din casă și s-a dus să vadă ce se vinde, cum se vinde, să se îmbete la cârciumă, să prindă vreo muiere în brațe.

Dar pesemne că l-a pândit cineva, l-a observat că are bani și îi cheltuie cu nemiluita. Pentru că în drum spre casă, dintr-o fâșie de pădure au ieșit vreo patru vlăjgani și l-au bătut rău de tot, i-au luat banii.

Din bătaia ceea i s-a tras și boala. Nu mai voia nimic. Ședea pe prispa casei și îi tot poruncea Mărioarei să-i aducă ba o pernă, ba o plapumă, ba ceva de mâncare. Dar nu punea nimic în gură, se îndemna cu paharul. Ciocnea cu ulciorul și zicea: „Să trăiești, Simioane!”. Şi tot el răspundea: „Şi tu, Grigore!”. Așa a dus-o vreun an de zile. Venea iubita să-l vadă, dar lui nici că-i păsa, veneau fiii săi, se lipeau de el, dar el îi dădea la o parte și îi spunea Mărioarei: „Dă-le ceva de mâncare și niște bani, cred că mor de foame”. Nici să-i cuprindă, nici să-i mângâie.

L-a găsit mort pe prispă

În toamna celuilalt an, Mărioara l-a găsit mort pe prispă. Nu l-a plâns. Doar Nina a leșinat pe mormântul lui. Mărioara însă abia atunci a început a trăi. A născut o fetiță și era foarte fericită. La moartea lui Grigore, fata avea șapte luni și era dolofan și vesel. Satul nu a aflat a cui era copila, a lui Grigore sau a altcuiva.

Vă pot spune doar că umblau după Mărioara așa urâtă cum era mai mulți bărbați, pentru că avea avere nemăsurată și mai știa femeia și să o înmulțească. Dar au venit timpuri grele, întâi războiul, apoi surghiunul multora, averea Mărioarei a fost confiscată, dar pe ea, spre uimirea sătenilor, n-au ridicat-o. Au scos-o din liste pentru că la timp și-a dat seama pe cine să ungă și cât să dea ca să uite de ea.

Al doilea bărbat, sfârtecat de lupi

Abia prin anii 1950 s-a măritat Mărioara a doua oară cu tatăl copilei sale, al Lizuței, că așa a numit-o. Dar n-au trăit decât cinci ani. S-a pierdut și acesta tot într-o încăierare. Nu cu oamenii, dar cu lupii. În iarna ceea friguroasă, ieșeau animalele din pădure și intrau cu haitele în sat. S-au înnădit la oile lor și i s-a părut bărbatului că dacă are pușcă, are și putere. N-a reușit să sloboadă niciun glonte, l-au sfârtecat jivinele de nu aveai ce pune în sicriu.

Apoi s-a mai măritat o dată, dar pe acela l-a alungat. Nu era nimic de capul lui, bărbat frumos pe dinafară și putred înăuntru. „N-am de gând să țin un trunchi în pat și un om de nimic la casă. Valea, băiete, cât e lucru cu cinste!”

Între timp, Lizuța a terminat facultatea, s-a măritat și lucra medic la Chișinău. Asta era bucuria Mărioarei – fata și cei doi nepoței. Cu ginerele se împăca și nu prea, dar a hotărât să nu se amestece în viața fetei.

La 68 de ani ca la 20

Și iată că la 68 de ani i-a venit mire Ion. Nu avea de gând să se mai mărite: „Măi Ioane, ce a fost al nostru s-a trecut. Ion a stat o săptămână pe prispa femeii, nu se lăsa dus acasă. Uneori îi ținea de urât și Mărioara. Într-o zi, l-a poftit în casă și în patul ei. Lumea râdea de ea: „Uite, dragă, baba la bătrânețe merge mână în mână cu bărbatu-său! Una-două îi aranjează hainele și din Ionică nu ți-l lasă!”. Când am aflat povestea asta erau de 15 ani împreună.

Lidia BOBÂNĂ

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână