Marina cea invidioasă, pornită să distrugă-o casă

Mentally-ill-woman-POSED-BY-MODEL-2345753

Victoria a crescut într-o familie bună, având mereu sub ochii ei afecțiunea dintre părinți. Maică-sa îi tot repeta să nu bage în seamă oamenii răi și vorbele rele. Iar taică-său, un tip destul de creativ, îi spunea, parcă în glumă, parcă în serios, că Dumnezeu a făcut femeia pentru a-i inspira pe bărbaţi să creeze. Și tot tatăl ei zicea că oricine poate să scrie, să cânte, să danseze numai dacă dorește acest lucru. Iată de ce, de mică, fetiţa era trimisă la ore de balet, vioară şi pian. Ea spune că n-a avut copilărie. La cinci ani, când copiii ieșeau la joacă, ea mergea la balet, la șase ani a început să învețe vioara și pianul…

Chiar dacă nu a ajuns nici balerină, nici cântăreață, agenda zilei plină mereu încă din pruncie a ajutat-o atunci când s-a făcut mare să fie disciplinată. Victoria a absolvit facultatea de economie. Muncește la o bancă din orașul Bălți și își face meseria cu plăcere, cu dăruire, cu dedicație.

Primul bărbat cu care a simțit că vrea să facă un copil

Între ea și Matei s-a legat o poveste foarte drăguță. Băiatul a apărut simplu în viața ei. S-au cunoscut în timp ce s-au grăbit amândoi să ajute un bătrân să treacă strada. Atunci privirile lor s-au întâlnit și scânteia s-a aprins. Domnișoara se grăbea la teatru. Îi plăcea în zilele de odihnă să iasă din peisajul cifrelor. La teatru mergea și cavalerul. Să vezi și să nu crezi! Au râs cu poftă când și-au ocupat locurile – erau alături! Energia, emoția, adrenalina oferite de jocul actorilor i-au făcut să califice spectacolul drept unul dintre cele mai frumoase văzute în viața lor. După spectacol au mers la o pizza. Fetei îi plăcea să-l asculte pe Matei. Orice vorbă era spusă cu tact, înțelept. Nu a trebuit să treacă mult timp ca ea să înțeleagă că Matei este un băiat serios. Ba chiar găsise la el trăsături comune cu ale tatălui ei. „Nu-l cunoșteam. Dar simți omul după felul cum se poartă, cum vorbește. Am constatat din prima că este educat și deștept, amuzant și bine crescut, la fel cum e și tatăl meu”, mi-a povestit Victoria. Trebuie să vă spun că Victoria era inspirată de relația părinților, care mereu au fost sinceri unul cu altul, și se ruga și ea să întâlnească un partener de viață cu care să trăiască în pace, armonie și bucurie. Matei a fost primul bărbat cu care a simțit că vrea să facă un copil și care corespundea întru totul preferințelor sale: spiritual, consecvent, priceput la toate, cu serviciu ce-i aducea un venit sigur și stabil. Era medic. După o jumătate de an de relaţie, s-au căsătorit. Ea avea 32 de ani, el – 29.

Verișoara vrea să-i sufle soțul

La 38 de ani, Victoria se considera împlinită din toate punctele de vedere. Avea un serviciu pe plac, doi copii frumoși, un soț extraordinar, devotat cu toate fibrele sufletului familiei. Pe lângă toate acestea, Matei mai e și frumos la chip, e genul de om cu farmec debordant. În colectivul lui de muncă roiau femeile în jurul lui. Unele, cu text deschis, încercau să-l ademenească la o oră sau o noapte de dragoste. El le răspundea tacticos: „Sunteți frumoasă, atrăgătoare, dar soția mea e și mai frumoasă și nu merită să fie înşelată. Ea e tot ce mi-am dorit, e sursa mea de inspiraţie”. Și colegele rămâneau fără cuvinte. Iar altele încercau să-l cucerească cu tot felul de farmece de dragoste. Însă nimic nu l-a putut doborî. Matei își vedea de serviciu și de familie cu demnitate.

Dar parcă n-ar fi fost de ajuns că-l ademeneau colegele de serviciu, mai veni, colac peste pupăză, și verișoara Victoriei. Marina, așa o cheamă pe verișoară, e cu un an mai mică decât Victoria. E o fire foarte invidioasă, orgolioasă și încăpăţânată. Trecută prin două căsnicii eșuate, și-a pus în gând să strice și casa Victoriei. „O să mă fac luntre și punte, dar, până nu-l văd pe Matei în pat cu mine, nu mă las!”, i-a spus unei prietene la o petrecere la care era prezent și el cu soția. S-a dus și l-a invitat la dans. După ce s-a terminat dansul, l-a privit cu duioșie, zicându-i: „Deși ne cunoaștem demult, s-a întâmplat ca astăzi să te văd cu alți ochi”. Matei s-a prefăcut că nici nu a auzit vorbele ei. Marina, însă nu s-a liniștit. Mergea în vizită la verișoară-sa cu treabă și fără treabă, făcându-i ochi dulci soțului acesteia. Așa a ținut-o aproape un an până când într-o zi, în timp ce Victoria era plecată la părinți, ea, îmbrăcată provocator ca de obicei, a răsărit din nou în casa lor. Copiii se jucau în camera lor, iar Matei privea televizorul. Marina a venit și s-a așezat în brațele lui. „Sunt gata să mă las posedată. Ce mai aștepți? Să mergem în dormitor! E tocmai momentul potrivit”, i-a spus gudurându-se ca o pisică. Era convinsă că Matei o va lua în brațe și o va duce imediat la pat. Însă n-a fost să fie. Bărbatul a rugat-o frumos să se ridice, s-a ridicat și el, a privit-o drept în ochi și i-a spus răspicat: „Te respect ca pe verișoara soției mele, dar de acum încolo te rog frumos să nu te mai apropii de casa noastră!”, arătându-i ușa, care tocmai s-a deschis.

Scandal cu bătaie lungă

În prag apăruse Victoria. Femeia, neînţelegând ce se întâmplă, a declanşat un scandal monstru desprins parcă din filmele de acțiune. Arunca cuvinte grele asupra soțului, învinuindu-l de trădare. Apoi a pornit atacul asupra verișoarei. Își aruncau săgeți usturătoare, după care s-au păruit ca la ușa cortului. Iar Marina, în loc să-i spună adevărul, turna benzină în foc: „Nu e vina mea că sunt mai frumoasă! Credeai că Matei e de neclintit și te iubește numai pe tine? Uite că în fața frumuseții mele a cedat!”…

După acest episod urât, atmosfera plăcută și caldă din casa Victoriei și a lui Matei s-a răcit. În numele viitorului copiilor, nu au mers la divorț. Dar Victoria a avut nevoie de aproape un an pentru a putea discerne adevărul de minciună. Oricât încerca Matei să-i explice cum stau lucrurile în realitate, ea nici nu voia să audă. Credea în vorbele aruncate de Marina. După multe zile de meditație, a început să descopere în sine impulsul realităţii. Abia atunci l-a ascultat până la capăt pe Matei și a înțeles că a dat cu bâta în baltă.

Cu referire la verișoară, soțul i-a spus: „Am observat din primele zile ale căsniciei noastre că Marina te invidiază. Mă făceam că nu observ tentativele ei de a mă avea în pat pentru a ne distruge familia. E verișoara ta și am considerat că e mai bine să le trec pe toate cu vederea și să păstrăm o legătură normală de rudenie. Dar vezi că până la urmă nu s-a putut. Invidia este urâtă detot. Și dacă nu o să încerce să se schimbe, să mai arunce din orgolii și încăpăţânare, n-o să-și găsească niciodată omul potrivit. Pentru că, ne învață cărțile sfinte, o inimă invidioasă trăiește într-o stare de suferință continuă și poate fi aducătoare de moarte. Să încercăm să-i deschidem ochii și s-o ajutăm să lupte cu această boală. E mai important să-i facem bine, decât să ținem cont de nefericirea pe care ne-a făcut-o, dar pe care, spre bucuria noastră, am depășit-o”.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)