Mariah Carey, dată în judecată

Mariah Carey a fost dată în judecată de medicul veterinar Cindy Bressler, care solicită 30.000 de dolari pe care diva îi datorează pentru serviciile medicale, prestate pentru cei trei câini ai ei: Cha-Cha, Dolomite şi JJ, relatează popeater.com.

Cindy Bressler susţine că a asigurat „servicii extraordinare” pentru cei trei terrieri din rasa Jack Russel. Mariah Carey a achitat doar 8.200 de dolari din suma totală de 37.800 de dolari. Pe site-ul ei, Cindy Bressler susţine că printre clienţii săi se află „figuri proeminente din New York şi multe celebrităţi”. Căţeiii fac parte de mult timp din viaţa publică a divei, aceasta postând cu regularitate mesaje pe Twitter despre prietenii ei care au apărut chiar la filmările unor spoturi publicitare. Mariah Carey şi soţul ei, producătorul Nick Cannon, au anunţat recent că au devenit stăpânii unui al patrulea căţeluş, Jackie Lambchops.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)