Maria Iliuţ: ,,Am acasă un boţ de aur cu ochi!”

Pentru că nu vorbeam ucraineana literară obligatorie, a trebuit să abandonez studiile

Frumuseţea vieţii și a toate câte le avem în jur sunt observate de multe ori nu cu ochii proprii, dar de alţii care știu s-o recunoască și în cele mai simple lucruri. Şi dacă momentele sumbre pe care le trăiește fiecare dintre noi se mai oglindesc uneori în activitatea lor cotidiană, ei le transpun în bună dispoziţie și în plăcerea de a trăi. Toate aceste calităţi se leagă și de cântăreaţa cu suflet bucovinean – Maria Iliuţ.

 

Folclorul este o parte din viaţa artistei. Prin cântecul ei menţine vie identitatea naţională și legătura cu trecutul. În cadrul unui interviu acordat pentru APROPO, interpreta ne-a mărturisit despre pasiunea pentru muzica populară, despre visurile pentru care a luptat și despre bucuria de a fi bunică.

 

– De la cine a moștenit Maria Iliuţ talentul și vocea deosebită care răsună de ani buni pe scena basarabeană?

 

Tatăl meu a fost un bun dansator. El începea horele în sat când era flăcău. Mama a avut o voce foarte frumoasă, dar nu-și permitea niciodată să se manifeste pe la petreceri sau cu alte ocazii. Se temea de gura lumii. În schimb, acasă ne cânta des. De la ea am preluat multe din melodiile pe care le cânt astăzi. Cred că de aici am moștenit câte ceva. Dar, ca să ajungi într-un final unde ţi-ai propus, trebuie să te perfecţionezi, să te antrenezi.

 

– Cei care vă cunosc vă apreciază calităţile și vă admiră pentru ceea ce sunteţi. De unde vine frumuseţea exterioară, dar și cea pe care o ascundeţi în interior?

 

Cred că întâi de toate contează cei șapte ani de acasă, anii petrecuţi în sânul familiei. Desigur că s-au transmis o parte din calităţile mele de la părinţi, dar am încercat să fiu întotdeauna punctuală, să mă ţin de cuvânt, să nu fac nicio diferenţă între un om simplu și un intelectual. Poate de aceea cei din jur mi-au priceput felul de a fi și de multe ori am avut de câștigat de pe urma acestor calităţi.

 

– De ce aţi ales muzica populară? Niciodată nu v-au atras alte genuri de muzică?

 

Desigur, am avut și alte preferinţe. Când eram mică, îmi doream să devin balerină. Chiar am reușit să intru la Colegiul din Cernăuţi ca să-mi duc planurile la bun sfârșit. Dar pentru că nu vorbeam ucraineana literară, care era obligatorie la acel moment, a trebuit să abandonez studiile. Profesorul de istorie ne-a pus condiţii – ori ne perfecţionăm limba, ori plecăm. Am trecut la secţiunea instrumente populare, unde am studiat baianul – un instrument care nu mi-a plăcut deloc, dar pe care am fost nevoită sa-l învăţ. N-aveam încotro, nu puteam să mă întorc în sat că intram în gura lumii și-mi făceam de rușine părinţii. Așa mi-am pornit drumul spre muzica populară, care, de fapt, e mai aproape de sufletul meu.

 

– Cum a fost drumul în muzică, de la începuturi și până acum?

 

Am avut foarte multe obstacole. Din start mi s-a spus că am voce, dar cânt „prea românește”. În acte eram româncă și asta crea foarte multe probleme pe atunci, inclusiv când trebuia să mergem în turnee peste hotare. Şi colegii mei din partea Bucovina au întâmpinat aceleași greutăţi. Dar, cu ajutorul Domnului si cu susţinerea lui Andrei Tamazlâcaru, am reuşit. Am spus de nenumărate ori că dumnealui a știut să motiveze, să justifice talentul și cântecul pe care l-am adus din Bucovina. Am avut norocul să-l întâlnesc la timpul și momentul potrivit. De fapt, și până a veni în ansamblul „Tălăncuţa” am avut mai multe încercări de promovare, dar de aici a pornit cariera mea artistică.

 

 

– Folclorul deţine un loc important în viaţa Dvs. În afara de faptul că îl iubiţi atât de mult, vă pricepeţi în a-i motiva și pe discipoli să-l îndrăgească. Cum vă reușeşte acest lucru, mai ales în condiţiile de azi?

 

Punem suflet în ceea ce facem. Contează mult şi profesorul. Noi avem astăzi multe colective, dar multe rămân în umbră. Mă strădui să-i duc pe membrii ansamblului ,,Crenguţă de iederă’’ cât mai des pe la concerte, festivaluri, concursuri, dar, evident, și cu o pregătire pe măsură, cu multe repetiţii, cu un repertoriu bine pus la punct. Şi, în acest fel, avem rezultate frumoase, iar părerea specialiștilor a fost de fiecare dată una bună. Ne bucurăm toţi de rezultate, astfel reuşesc să-i motivez pentru a obţine și alte succese.

 

– Care au fost cele mai mari realizări de până acum atât pe plan personal, cât și profesional? Aveţi un vis care încă nu s-a împlinit?

 

Ca orice femeie, consider că cea mai mare realizare este să fii mamă. În plan profesional, sunt toate concertele, spectacolele pe care le-am avut, dar și aprecierea oamenilor de muzică și a celor din jur. Nu am visuri neîmplinite. Îi mulţumesc Domnului că toate sunt la locul lor. Desigur că omul niciodată nu este mulţumit de ceea ce are, își doreşte întotdeauna mai mult. Am strictul necesar de care mă bucur și nu-mi doresc mie și familiei mele decât sănătate deplină. Restul le facem pe parcurs.

 

– Aveţi acasă o nepoţică ce vă poartă numele. Cum e să trăiţi sentimentul de bunică?

 

E de nedescris! Mult mai diferit decât atunci când ești mamă. Am acasă un boţ de aur cu ochi. În fiecare zi, ne aduce noi surprize. Când ești tânăr, serviciul și problemele de fiecare zi îţi iau tot timpul și nu mai reușești să urmărești să observi tot ce face un copil. În cazul nostru, și părinţii erau departe ca să ne ofere ajutor.

 

– Ce planuri de viitor aveţi?

 

Vreau să fac un nou album. Urmează să înregistrez mai multe piese de-ale mele, dar și de-ale ansamblului ,,Crenguţă de iederă’’. Îmi doresc multe, dar nu-mi ajunge timp. Oricum, ceea ce ne-am propus vom face neapărat.

 

 

Interviu realizat de Elena STEGARI