Marele doctor de la Răzeni

Grigore Bivol1Grigore Bivol a ales să meargă la o școală de comerț, deși tatăl său, Clementie Bivol, și-a dorit să-și vadă băiatul doctor. Avea el o înțelegere a sa despre lucruri și despre viață. Grig nu l-a ascultat, a învățat la școala de comerț și chiar a lucrat câțiva ani la una din alimentarele din centrul Chișinăului. A dat admiterea la Medicină fără să le spună părinților. Înștiințarea i-a venit acasă, la Răzeni, și primul care a citit-o a fost chiar tata… A fost unica neînțelegere între ei…

A devenit un nume de referință în medicina de la Chișinău și în medicina românească. Un doctor cu har de la Dumnezeu, dar și cu multă școală, a devenit prin munca sa un simbol al victoriei efortului continuu asupra inerției și comodității. Conferențiar, profesor, șef de catedră, terapeut principal al Ministerului Ocrotirii Sănătății, deținător de titluri, posturi și distincții, niciodată n-a fost sclavul orgoliilor. Toate au venit firesc, îi vin bine pe statură și le poartă cu demnitate, doctorul și omul Grigore Bivol rămânând un om liber care își onorează datoria și meseria aleasă la cel mai înalt grad de conştiinciozitate.

L-am cunoscut în ”85-”86. Aveam un ulcer cronic care îmi amintea în fiecare toamnă și primăvară de un stomac cu o gastrită dobândită metodic, în anii de școală și cei de facultate, când pe primul plan erau învățătura, disciplina, sacrificiul, și nu confortul psihologic sau regimul alimentar. Eram în faza când nu puteam face nimic, crampele erau prezente zi și noapte, indiferent de dispoziția mea, de program sau de regim. Eram angajată la unica revistă de medicină pe atunci, „Ocrotirea sănătății”. A intrat în biroul nostru de la redacție, a salutat politicos, eu am mimat un zâmbet crispat drept răspuns, și prima lui întrebare a fost: „Mă scuzați, aveți gastrită sau ulcer?” Am înlemnit. N-am crezut în vrăjeli niciodată, dar aici aveam în față un om care concura cu legendele despre ghicitoare care se uită la tine și „văd totul”. Mi-a spus foarte scurt că a doua zi, la opt dimineața, mă așteaptă la el la cabinet…

M-am dus. Am rămas și mai surprinsă de întrebările pe care mi le punea. Peste ani, am mers de mai multe ori în acel birou, însoțind prieteni și rude cu anumite probleme, și am fost de față când le punea același gen de întrebări. La prima vedere, nu aveau nicio legătură cu boala sau cu problema. De fapt, știa răspunsul dinainte… Erau primele mele experiențe în cunoașterea unor doctori cu atitudine individuală pentru pacient, în tratamente pe principii psihologice. Mai târziu, am cunoscut și alți doctori de excepție de la noi, despre care am scris nu o dată. Cu toții urmași ai școlii Testemițeanu, ai școlii Ghidirim, sau ai altor școli bune, ei au pus bazele unei medicine moderne naționale la Chișinău. Grigore Bivol nu doar face parte din această pleiadă, ci este un nume reprezentativ…

Odată, a venit la redacție total răvășit. „Ai auzit ce s-a întâmplat cu corabia „Nahimov”? Știi că zilele trecute am fost la Odesa să cumpăr moartea pentru mine și pentru toată familia mea și fata de la ghișeu n-a vrut să mi-o vândă? Mi-a închis geamul în nas. Făcusem un drum cu mașina de la Chișinău la Odesa și am întârziat cu câteva minute. Am rugat-o insistent să-mi vândă acele bilete, dar ea nici n-a vrut să audă. Am fost foarte supărat, mai ales că familia mea era supărată pe mine. Le promisesem copiilor acea croazieră… Acum, când am aflat ce s-a întâmplat cu cei de pe „Amiralul Nahimov”, mă gândesc la îngerul meu păzitor care a avut grijă de noi toți și la semnul ce mi s-a dat…”

Peste ani, însă, a avut de trecut printr-o încercare mult mai crudă. O boală grea și îndelungată a curmat firul vieții și visele Doamnei sale, Eugenia Bivol, un doctor cu vocație pe care o aștepta o carieră strălucită… A îngrijit de ea cu devotament și sacrificiu. A înfruntat durerea bărbăteşte, cu multă demnitate.

L-am găsit peste câteva zile după înmormântare în Secția Nefrologie a Spitalului Clinic Republican, pe care Doamna a condus-o timp de mai mulți ani… Venise să predea biroul ei, ordona hârtii, notițe, cărți… Presupun că trecea prin niște emoții de nedescris, dar avea o expresie senină și resemnată care te cutremura. În aceleași zile, aștepta și primul nepoțel, de la fiica Steluța. Viața mergea mai departe și își cerea drepturile. De atunci încoace, e și tată, și mamă pentru copiii săi, Steluța și Octavian, și bunic, și bunică pentru nepoții săi, Daniel, Diana-Janice și Cosmin…

Este genul de doctor de sfaturile căruia e greu să nu asculți. Calmul lui olimpic, cunoștințele venite nu doar din experienţă, dar și din lecturi selecte, pot schimba atitudinea pentru viață a oricărui pacient. Fericiți cei care au ajuns la timp în cabinetul lui, viața lor s-a schimbat cu siguranță în bine.

Modul lui de viață este un model demn de urmat: are un regim alimentar moderat, nu fumează, face sport de-o viață întreagă, împreună cu alți prieteni din elita medicală de la noi, care merg săptămânal la badminton, chiar și la cantonamente și competiţii. Citește mult, are darul scrisului, este un orator și un conferenţiar demn de admirația colegilor și a studenților.

Îngrijit, dar fără a fi rigid; ordonat, dar fără a fi pedant; binevoitor, dar cu multă demnitate; cu multă autoritate, dar fără a fi autoritar; răbdător și tolerant, cu un fin simț al umorului, este cel în jurul căruia se adună oamenii. Vorbește calm și cu blândețe, dar convingător și apăsat. Îi port un respect deosebit și îl admir pentru constanta acestor calități, aceleași despre care vorbesc și colegii Domniei Sale.

A fost un lider în promoția sa. „Era mai în vârstă decât noi, știa mai multe, avea o experiență de viață și era mult mai responsabil decât noi toți. Îl ascultam și îl respectam, deși niciodată n-a fost autoritar…Binevoitor și obiectiv, și-a respectat și el colegii și s-a bucurat de orice succes al lor. Știe să împartă cu ei orice bucurie, fără urmă de invidie sau de aroganță”, spune azi prof. Ion Moldovanu, unul dintre colegii și prietenii săi de facultate.

Zilele trecute l-am auzit pe actorul Dorin Vișan, spunând într-o emisiune televizată: „Blaga scria că veșnicia s-a născut la sat. Eu zic, și cumsecădenia. Dacă moare satul românesc, moare și cumsecădenia românului. Nesimțirea, însă, este veșnică și nu va muri niciodată”.

Cumsecădenia doctorului Grig Bivol vine de la Răzeni, de la tata și mama, de la bunici, de la înaintașii noștri din Sfatul Țării – Elena Alistar, Ion Inculeț, Ion Pelivan, de la tot neamul românesc… Grigore Bivol e o pasăre rară în peisajul autohton moldovenesc. Îi urez să molipsească cât mai mulți tineri de omenie, devotament, profesionism și CUMSECĂDENIE, ca neamul nostru să prospere și să dea lumii oameni și doctori ca GRIGORE BIVOL.

Cu drag și cu respect,

Valentina Butnaru

 

The following two tabs change content below.