Marea Epurare în RASSM

CRIMELE COMUNISMULUI // Dezvăluiri şocante din arhiva MAI a R. Moldova

Anihilarea opozanţilor reali sau inventaţi ai regimului comunist din fosta URSS în perioada anilor’30 ai sec. XX a constituit o practică fără precedent de genocid în istoria universală. Apogeul unor atare politici a fost Teroarea Roşie, din anii colectivizării forţate a agriculturii (1929-1933), care urmărea lichidarea „chiaburilor” (culacilor) ca „clasă socială”, soldată cu peste zece milioane de victime şi aşa-numita Mare Epurare, din perioada anilor 1937-1938.

Aceasta din urmă debutase cu represiunile din cadrul partidului comunist, cel al armatei, şi culminase cu exterminarea fizică prin împuşcare a „elementelor sociale periculoase” – a foştilor chiaburi, susţinătorilor acestora, foştilor membri ai unor partide politice, către acel moment, inexistente, precum eserii (socialist-revoluţionarii), altor „elemente contrarevoluţionare şi antisovietice”.

În baza Directivei nr.00447 a NKVD-ului, emisă la 30 iulie 1937, care viza toate aceste categorii de cetăţeni sovietici, s-a declanşat un măcel sângeros, în care au fost nimiciţi peste 700.000 de oameni nevinovaţi. Directiva, semnată de N. Ejov, „piticul sângeros”, şeful acestei odioase structuri, prevedea câteva categorii de pedepse: detenţia în lagăre sau închisoare, pentru o perioadă între 2, 8 şi 10 ani şi împuşcarea.

Completarea Codului penal cu articolul 54-18 despre „sabotajul contrarevoluţionar”, în anul 1937, şi instituirea renumitelor „troici speciale” care pronunţau sentinţe pe conveier, până la câteva sute într-o singură şedinţă, facilitase la maximum procedura de executare a condamnaţilor de către plutoanele de execuţie.

Acest masacru în masă a făcut ravagii şi în fosta RASS Moldovenească, parte componentă a RSS Ucrainene. Fondurile Arhivei Ministerului de Interne al R. Moldova conţin o parte a proceselor-verbale ale odioaselor „troici”, care au trimis la moarte mii de persoane nevinovate.

Toate învinuirile, prin absurditatea lor, frizează orice logică de care se conduce un om în deplinătatea capacităţilor mintale. Cap de afiş al acuzaţiilor în baza cărora aceste persoane erau împuşcate constituia apartenenţa la categoria socială a „chiaburilor”, chiar dacă, de la aşa-numita deschiaburire (adică jefuire) trecuseră 5-7 ani şi persoanele care căzuseră sub incidenţa acestor nelegiuiri, în urma unei atare despuieri, se transformaseră în elemente pauperizate.
Întreg arsenalul de acuzaţii inventate abundă în învinuiri-şablon, care figurează în majoritatea covârşitoare a dosarelor de condamnare la moarte, gen: „regreta împuşcarea (executarea) duşmanilor poporului”, „regreta împuşcarea troţkiştilor” (Arhiva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Fond 17, inv. 1, dosar 14, f. 6), „răspândea zvonuri clevetitoare despre noua Constituţie a lui Stalin” (f.7), „răspândea zvonuri contrarevoluţionare despre un iminent război şi moartea puterii sovietice” (f.5), „răspândea zvonuri provocatoare contrarevoluţionare despre iminenta prăbuşire a puterii sovietice şi despre victoria Germaniei şi Japoniei asupra URSS”. (f.9)
Apartenenţa la o confesiune religioasă constituia un alt capăt de acuzare. În cazul în care inculpatul era învinuit că întreţinea relaţii cu un preot, situaţia sa se agrava şi mai mult. Uneori era suficientă învinuirea: „fiind un adept al religiei, s-a manifestat în calitate de organizator al colectării semnăturilor în favoarea redeschiderii bisericii” (f.6).

Alteori această formulă căpăta forme şi mai explicite: „fiind un adept convins al religiei… a căutat să submineze munca de lămurire antireligioasă, ce urmărea închiderea bisericii din localitate, coagulând în jurul său activişti clericali, convocându-i în cadrul unor adunări ilegale, unde constituţia lui Stalin era tălmăcită în spirit antisovietic, … a organizat colectarea de semnături contra închiderii bisericii. Cu acelaşi scop a plecat la Kiev şi după ce a revenit, răspândea zvonuri provocatoare, precum că ar fi obţinut permisiunea instanţelor superioare ale puterii sovietice de a redeschide biserica” (f.10).

Infiltrarea în colhoz, cu intenţia de a promova o agitaţie „contrarevoluţionară” împotriva măsurilor întreprinse de puterea sovietică constituie o altă învinuire deosebit de gravă.

„Manifestarea unor tendinţe teroriste”, „ameninţarea cu răfuiala a activiştilor din sat”, „participarea activă în lupta împotriva puterii sovietice” erau alte învinuiri grave, suficiente pentru „troikă”, pentru a curma destine omeneşti. O altă categorie specifică de acuzări aduse unor cetăţeni ai RASSM erau cele cu privire la contactele pe care le aveau cu rudele lor din Basarabia (România), inclusiv cu rudele de gradul I, sau de spionaj în favoarea României, de răspândirea informaţiilor despre nivelul de viaţă mai ridicat în dreapta Nistrului. Antipatiile faţă de tot ce este românesc, care mai persistă şi astăzi în teritoriile din stânga Nistrului, îşi au originile şi în această frică teribilă cultivată premeditat de regimul totalitar comunist din perioada interbelică.

„Troika specială” din RASSM înregistrase „recorduri” când, într-o singură şedinţă, a condamnat la moarte prin împuşcare 147 de persoane (Ibidem, d.50, f.1). Deocamdată, nu ne putem pronunţa cu exactitate asupra numărului exact de persoane executate în autonomia moldovenească în anii 1937-1938, întrucât fondurile arhivei respective nu conţin toate procesele-verbale ale „troicii”, dar numărul victimelor, cu siguranţă, ar putea fi de câteva mii de oameni.
În continuare, propunem cititorului câteva mostre de simulacru de proces judiciar în stil stalinist.

Ion Varta, dr. în istorie, membru al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar

The following two tabs change content below.