Marea dodonizare

După instalarea lui Flocea la CNA, această instituție completează galeria structurilor controlate de PSRM – Ministerul Apărării şi SIS

Foto: Nadea Roșcovanu

Centrul Național Anticorupție îl are deja în fruntea sa pe Ruslan Flocea, un fost angajat al guvernelor comuniste și, din 2016, o persoană din anturajul lui Igor Dodon. La dezbaterile desfăşurate în legislativ privind practicile de ascundere a averilor de către funcționarii publici, acesta a declarat că are nevoie de schimbări în cadrul juridic pentru combaterea fenomenului cu pricina, lucru criticat de experții în domeniul luptei împotriva corupției.

Parlamentul a votat miercuri candidatura lui Ruslan Flocea, consilier al președintelui Igor Dodon, la funcția de director al Centrului Național Anticorupție cu 72 de voturi ale fracțiunii Partidului Socialiștilor, Blocului ACUM, precum și ale Partidului Democrat și Partidului Șor. Flocea a fost selectat de Comisia juridică a Parlamentului dintr-o listă de zece candidați.

Deputatul Octavian Țîcu a întrebat deputații socialiști, înainte de votare, de ce a fost nevoie tocmai de acest om care se știe foarte bine că este un apropiat al președintelui Igor Dodon. „Chiar frica lui Igor Dodon este atât de mare?! Chiar nu s-a putut organiza un concurs cinstit?!”, a subliniat deputatul fracțiunii ACUM Platforma DA.

Cele mai multe dintre întrebările adresate candidatului au fost legate de furtul miliardului și de strategia acestuia privind combaterea corupției în Republica Moldova. Trebuie spus că Ruslan Flocea a făcut parte din grupul care a investigat furtul miliardului.

De partea cealaltă, el a declarat că a fost doar conducător al unei direcții teritoriale în cadrul Centrului Național Anticorupție și, din această cauză, nu poate oferi informații legate de acest subiect.

Mașinile demnitarilor, de 11.000 de lei

Însă cel mai interesant subiect a vizat forma în care funcționarii publici, procurorii și judecătorii își ascund veniturile. O practică frecventă dintre acestea este indicarea în declarația de avere a unor bunuri de lux cu valoare foarte scăzută.

Deputatul Lilian Carp din partea fracțiunii PAS l-a întrebat pe Ruslan Flocea cum intenționează să lupte împotriva acestui fenomen, având în vedere că la această practică se recurge foarte frecvent, iar Autoritatea Națională de Integritate și Centrul Național Anticorupție nu au făcut nimic.

„Aș vrea să știu parcarea asta unde se vând mașini de 11.000 de lei… Când vorbim de accesoriile pe care le poartă unii, genți de 3.000 de euro, de exemplu. Dacă vă uitați aici, în Parlament, unii au geantă de 1.500–3.000 de euro”, a remarcat deputatul.

La rândul său, Flocea a răspuns că aspectul legat de integritatea funcționarilor publici ține nu doar de competența Centrului Național Anticorupție, ci și de cea a Autorității Naționale de Integritate, a organelor procuraturii, în special a Procuraturii Anticorupție.

Acțiunile propuse de Flocea

„Probabil, vom avea o discuție cu colegii de la Autoritatea Națională de Integritate și cu cei din Procuratura Generală ca să analizăm cadrul legal existent să vedem care sunt prevederile ce constituie impedimente ca să putem documenta calitativ astfel de situații. O să încercăm să venim cu propuneri față de Parlamentul Republicii Moldova ca să perfecționăm cadrul legal să fie unul aplicabil și să fie trase la răspundere persoanele care se fac vinovate de îmbogățiri neîntemeiate”, a declarat Ruslan Flocea.

Calea propusă de către Ruslan Flocea nu este acceptată de către experții din domeniul luptei împotriva corupției, care susțin că actualul cadru legislativ permite combaterea practicilor enunțate mai sus, în special în ce privește ascunderea veniturilor de către funcționarii publici.

„Există legislația necesară. Aceste instituții (Centrul Național Anticorupție și Autoritatea Națională de Integritate – n.a.) trebuie să își exercite competențele. Autoritatea Națională de Integritate trebuie să verifice cazurile în care există discrepanțe între declarațiile de avere și bunurile declarate și să transmită materialele Centrului Național Anticorupție. Acesta, la rândul său, trebuie să își facă treaba împreună cu Procuratura Anticorupție. De atâția ani, batem pasul pe loc și vorbim despre modificarea cadrului legal”, a comentat Galina Bostan, președintele Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției.

Foto: Nadea Roșcovanu

„Bublicul” lui Diacov

„Trebuie să se apuce odată să lucreze Centrul Național Anticorupție, Autoritatea Națională de Integritate și Procuratura Anticorupție și să nu caute problema în cadrul legal. Cine vrea să lucreze caută soluții, cine nu vrea caută motive. Modificarea cadrului legislativ este ultimul lucru la care ar trebui să se gândească acest candidat. Prioritatea este să înceapă să lucreze”, a adăugat Galina Bostan.

Deputatul Lilian Carp i-a mai propus lui Flocea să fie lărgit numărul persoanelor care trebuie supuse urmăririi penale în cazul în care acestea sunt donatoare de bunuri pentru funcționarii publici. „Ajungem în situații hazlii în care o mamă pensionară face donații de două milioane de lei”, a observat el.

Democratul Dumitru Diacov a ironizat mai întâi pe seama acestui subiect, spunând că funcționarilor publici ar trebui să li se interzică să facă daruri la nunți și cumetrii: „Să dea numai câte un bublic sau altceva.

„Deputații trebuie verificați la intrarea în Parlament. Dacă are gentuța mai scumpă de 100 de dolari, să o lase la poartă. Centrul Național Anticorupție trebuie să se ocupe în fiecare zi de acest lucru”, a afirmat Diacov.

Omul lui Dodon promite să lupte împotriva cotizațiilor false

Trebuie spus că în seria de cazuri cu cadouri de mii de euro câștigate la cumetrii se înscrie și deputatul democrat Corneliu Padnevici. De exemplu, numai pentru 2014, acesta a declarat 270.000 de lei obţinuți drept cadou la un botez.

Flocea a fost întrebat cum va lupta împotriva cotizațiilor false pentru partide. „Lumea semnează cu hurta că ar fi făcut donații, dar de fapt nu plătesc nimic. Există probele de acum un an în cazul Partidului Democrat. Acum activiștii democrați ne dau lecții de transparență și democrație la fiecare ședință”, a remarcat deputatul Dumitru Alaiba din Fracțiunea PAS.

La rândul său, Flocea a promis că va depune cu colegii săi toate eforturile ca să monitorizeze astfel de situații, inclusiv cazurile de spălare de bani în procesul electoral.

Amintim că PSRM este una dintre formațiunile politice care a beneficiat de donații netransparente în acest sens, inclusiv din afara Republicii Moldova.

Absolvent al Academiei de Poliție „Al.I. Cuza” din București, Ruslan Flocea a fost între 2002 și 2006 angajat al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. Între 2006 și 2009, a fost consilier în cadrul guvernelor comuniste, după care a fost angajat al Centrului Național Anticorupție, până în 2016, când a devenit secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova.

După instalarea lui Flocea la Centrul Național Anticorupție, această instituție completează galeria celor controlate de PSRM – Ministerul Apărării şi Serviciul de Informații și Securitate (vicedirectorul Artur Gumeniuc este omul lui Igor Dodon și, potrivit surselor JURNALULUI, rudă a Zinaidei Greceanîi).