Marcel Iureş şi Alexandru Dabija: „Publicul basarabean e minunat!”

PODURI DE TEATRU// Festivalul a culminat cu vizita lui Marcel Iureş şi Alexandru Dabija la AMTAP

Unul dintre cele mai aşteptate spectacole din cadrul festivalului ONE MAN SHOW–2011, „Absolut!”, producţie a Teatrului Act din Bucureşti, i-a făcut pe spectatorii din Chişinău să se simtă privilegiaţi că au putut vedea un model de artă spectaculară ce îmbină virtuozitatea cu improvizaţia. Monospectacolul „Absolut!” după „Ivan Turbincă” de Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, adus cu sprijinul ICR Chişinău, a fost jucat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, publicul aflându-se pe scenă, la foarte mică distanţă de protagonistul Marcel Iureş care, înfăţişând veridic un boschetar, i-a interpretat, în paralel, pe Ivan, pe Dumnezeu şi Sfântul Petru, precum şi o galerie de personaje sinistre – Moartea, Scaraoschi, Michiduţă. Când un actor reuşeşte să nareze cu mult haz o poveste cu substrat filosofic, transfigurându-se momentan în faţa spectatorului, parcă atins de o baghetă magică invizibilă, jocul lui e primit de public ca o ofrandă. Însă generozitatea artistului nu s-a limitat la actul scenic propriu-zis, el acceptând, împreună cu autorul regiei, să mai participe, în ultima zi a festivalului, la o discuţie cu studenţi, masteranzi, cu oameni de teatru, într-o mică sală de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP) din Chişinău. Actorul Marcel Iureş şi regizorul Alexandru Dabija le-au consacrat două ore celor veniţi la întâlnire, timp în care au răspuns la întrebări.

– Când şi unde v-aţi întâlnit?

Marcel Iureş: Am fost cu Sandu colegi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, pe care l-am absolvit în 1978. Suntem din aceeaşi generaţie, am citit aceleaşi cărţi, suntem făgăduiţi unul altuia. Avem un mesaj, un crez, suntem o generaţie închegată.

Alexandru Dabija: Eu am vrut să mă fac actor şi m-am pregătit să intru la actorie. Dar în drum de la Piatra-Neamţ spre Bucureşti am luat vreo două beri reci şi mi-am pierdut vocea, aşa că nu mai puteam recita textele pregătite. Am dat la regie şi am fost admis, la aceeaşi Şcoală de teatru unde a intrat şi Marcel Iureş, venit din Craiova. De atunci suntem prieteni, de 30 de ani.

Marcel Iureş: După ce am fost dat afară de la Bulandra, în 1993, Sandu m-a cules de pe drumuri. M-a întrebat dacă vreau să lucrez la Teatrul „Odeon”, unde el era director, şi am zis da.

– La Teatrul Act, prima companie teatrală independentă din România (fondată de Marcel Iureş în 1995 – n.a.), aţi realizat în tandem câteva spectacole, devenite de referinţă: „Creatorul de teatru” de Thomas Bernard, „Ultima bandă a lui Krapp” de Samuel Beckett, „Capra sau Cine e Sylvia?” de Edward Albee. Ce v-a determinat să puneţi în scenă, în ultimii ani, basme româneşti?

Alexandru Dabija: Noi avem de mai mulţi ani, la Act, un proiect de montare a basmelor vechi româneşti în combinaţie cu teatrul contemporan. Mă ocup de Creangă de mai demult, e un scriitor foarte popular, dar nebăgat în seamă. E ca apa, o bei în fiecare zi fără a-i simţi gustul. Doar când ţi-e sete foarte tare, îţi reaminteşti că trăieşti datorită ei. „Absolut!” după „Ivan Turbincă” e o poveste complicată, în care propunem un joc de improvizaţie pe un pat de filosofie abisală.

Marcel Iureş: Vom face la Teatrul Act o trilogie de Ion Creangă, ea va include, în afară de „Ivan Turbincă”, şi poveştile „Punguţa cu doi bani” şi „Capra cu trei iezi”.

– Ce importanţă are politicul în teatrul românesc, astăzi?

Alexandru Dabija: Temele politice nu sunt explicite în spectacolele mele, dar e clară poziţia, atitudinea pe care o luăm faţă de ele. Politicul ne afectează, desigur, în sensul că nu există finanţări pentru teatru de la ministere, partide, guvern etc. Soluţia e alta: oamenii de teatru, în special tinerii, trebuie să-i convingă pe oamenii cu bani să le finanţeze spectacolele. Direcţia politică te trădează mereu. Cât despre „Absolut!” şi alte poveşti de Creangă, proiectul e finanţat de Raiffeisen Bank.

Marcel Iureş:  Simţim o indiferenţă totală a oamenilor politici, a statului, care nu ne dă nici un ban pentru montările Teatrului Act. În dialogul cu statul mereu apar baricade, răsună înjurături, imprecaţii. Pe de altă parte, sunt mulţumit că politicul ne lasă în pace. Nu prea avem de ales – ori pierim, ori supravieţuim. În schimb, suntem liberi. Important e că Teatrul Act rezistă de 16 ani.

– E-adevărat că actorul Tom Cruise v-a ajutat cu bani în perioada când aţi întemeiat Teatrul Act?

Marcel Iureş: Da. Eram cu Tom Cruise pe platoul de filmare şi el aflase că încerc să pun pe picioare un teatru independent. Atunci mi-a dat un cec de 25 mii de dolari. Adică nu mie mi-a dat, ci reprezentantului Fundaţiei Cultural-Artistice Teatrul Act.

– Câţi ani trebuie să studieze un tânăr actoria?

Alexandru Dabija: Nu cred în şcoala de teatru care durează câţiva ani. Actorul se formează după un curs de 6 luni. În România avem un număr imens de actori care nu joacă pe scenă. E un paradox: tânărul se pregăteşte de o meserie pe care nu o va practica. Nu înţeleg astfel de lucruri.

Marcel Iureş: Da, actorii se fac în maxim 6 luni, după aceea trebuie să joace. Eu nu-i iau cu zăhărelul pe tineri. La Teatrul Act au venit tineri cu oferte de montări şi doar cei mai vehemenţi au reuşit, pentru că nu e uşor să faci ceva pe Calea Victoriei, în centrul Bucureştiului. Doar un spectacol cu flacără poate să răzbată.

– Aţi urmărit un boschetar concret pentru a crea rolul Omului Străzii din „Absolut!”?

Marcel Iureş: Nu. Boschetarul există în fiecare actor din România. Trebuie doar să-l laşi să iasă.

Alexandru Dabija: Eu chiar am dus o viaţă apropiată de cea de boschetar, ştiu cum e. Iar dacă vă interesează veniturile actorilor din România, pot să vă spun că sunt unii, puţini, care au BMW-uri, iar cei mai mulţi abia dacă au ce mânca.

 – Cât de uşor sau greu e să vă debarasaţi de un rol, pentru a învăţa altul, nou?

Marcel Iureş: Nu pot scăpa de rolurile jucate. Ele rămân în mintea mea, în mine, parcă am personalităţi multiple. E îngrozitor. Parcă trăieşti într-o cameră cu o sută de fantome.

Alexandru Dabija: Eu sunt cunoscut în teatrul românesc pentru lucrul cu actorul. Eu nu vin la prima repetiţie cu macheta spectacolului, îmi place să improvizez cu actorii pe scenă. Baza colaborării dintre regizor şi actor este performanţa. Actorul trebuie să răspundă la comenzile regizorului, iar regizorul – să folosească toate capacităţile ascunse ale actorului.

 – Ce impresie v-a lăsat Chişinăul în decursul festivalului?

Alexandru Dabija: Nu m-am plimbat prin oraş, fiindcă am fost răcit şi am stat mai mult în cameră. Din cele văzute la televizor am simţit că aici e o mare tensiune, şi politică, şi din cauza problemei cu identitatea. Mă bucur că am descoperit la Chişinău „RASSM”, un spectacol extraordinar al lui Mihai Fusu.

Marcel Iureş: În seara de 14 octombrie, când la Chişinău se sărbătorea Acoperământul Maicii Domnului (hramul capitalei – n.a.), era o nenorocire. Atâta lume pe strada principală! Nu puteai circula, nu te puteai mişca. A doua zi – linişte şi pace. Da, e un oraş OK. Iar publicul din Chişinău e minunat!

A înregistrat Irina NECHIT

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)