Manualul de română – sursă în formarea competențelor elevilor

     Chiar dacă trăim într-un secol grăbit, veacul tehnologiilor moderne, manualul de limba și literatura română ramâne a fi instrumentul de bază în formarea competențelor elevilor, dar și un instrument educațional de promovare a valorilor general-umane și naționale.

Cum trebuie să fie un manual de română? El trebuie să propună o abordare nouă a materialului lingvistic și literar în procesul de predare-învățare-evaluare, să se impună prin specificul captivant al conținuturilor prezentate, aplicabilitate și grad de complexitate acceptabil, design atractiv, devenind suport didactic calitativ, care să contribuie la formarea competențelor specifice dsciplinei limba și literatura română. Competențele existențiale și cele de comunicare trebuie să devină factori esențiali și dominatori la selectarea conținuturilor manualului, pentru că școala pregătește elevul pentru viață, mai întâi, apoi pentru examen. Viața e cel mai serios și mai durabil examen. Deci, formăm și promovăm atitudini, motivații, valori, credințe, competențe sociolingvistice prin modele umane, activități didactice, dar și prin conținuturile manualelor.

De aproape un deceniu se vorbește că generația nouă citește mai puțin, că lipsește motivația pentru lectură. Ne întrebăm dacă întotdeauna textele propuse în manuale și grilele de analiză ale acestora trezesc interesul elevilor și contribuie la formarea cititorului și dacă acestea plac majorității. E posibil ca elevului să nu-i placă textul propus, e normal, un motiv și o premisă pentru dezvoltarea gândirii critice, pentru că ”Ce este un critic? Un cititor care face mofturi.” (J.Renard) Acum nu mai sunt elevii de altădată, generația nouă îndrăznește să se pronunțe pozitiv sau negativ privitor la operele propuse pentru analiză, au dreptul la opinie personală toți, iar o școală prietenoasă copilului acceptă orice răspuns care este susținut de argumente plauzibile, și acesta poate deveni o tehnică în educarea și  promovarea valorilor. Manualele oferă destule texte bune, care solicită efort intelectual, ajută elevul să valorifice competențele de receptare și analiză a textului, aceștia comunică, iau atitudini, analizează, compară, descoperă, argumentează, justifică, motivează, creează etc. și critică, bineînțeles, uneori, dar critica bună, sănătoasă captează atenția și interesul pentru operă și face ora mai interesantă. Incontestabil, literatura română oferă texte de excepție pentru educarea celor mai frumoase valori: Adevărul, Binele, Dragostea, Credința, Dreptatea, Familia, Respectul etc. Cum să nu educi valori cu operele lui M. Eminescu, Gr. Vieru, M. Preda, I. Creangă, V. Alecsandri, I. Druță, M. Sadoveanu, I. Slavici, L. Rebreanu, N. Dabija, D. Matcovshi, G. Coșbuc, O. Goga?

Cadrele didactice sunt deschise spre noutate, nu ne impacientăm, am putea include în lista literaturii pentru elevi și opere care nu se regăsesc în manuale, acestea, la rândul lor, ar putea spori interesul pentru lectură. De ce să nu venim la oră și cu opera lui A. Păunescu? De ce să nu citim ”Desculț” de Z. Stancu sau ”Invitație la vals” și ”Scrisoare de dragoste” de M. Drumeș? Mulți dintre elevi sunt interesați de aparițiile în literatură, acestea sunt promovate pe rețelele de socializare și poate că unele ar merita să fie studiate sau puse în discuție la orele de limba și literatura română, de exemplu, romanul ”Tema pentru acasă” de N. Dabija, care are priză la elevi, în special, în clasele a VII-VIII-a, la studierea noțiunii de roman, ”Și tu ești singur” de A. Silvestru, ”Kinderland” de Liliana Corobca etc.

În fine, manualul de română rămâne a fi o sursă, un instrument educațional, care dovedește viziunea originală impusă de exigențele educaționale, cadrul didactic trebuie să fie receptiv, schimbarea este inevitabilă. Bineînțeles, rezultatul final ține de corelația dintre conținutul curricular, conținutul manualelor, arsenalul de metode și tehnologii aplicate de cadrele didactice, capabile să modernizeze actul educațional. Revenind la spusele filosofului, medităm despre educație și ne întrebăm ce trebuie să rămână și ce rămâne atunci când ai uitat tot ce ai învățat la română?

Viorica Lungu, profesoară de limba și literatura română, grad didactic I, Liceul Teoretic ”Boris Dînga”, Criuleni