Manuale jerpelite de la Ministerul Educaţiei

_DSC2342foto nadea roscovanuMigraţia elevilor de la sat la oraş generează dificultăţi în privinţa asigurării elevilor cu manuale

Deşi în fiecare an instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat sunt asigurate cu manuale din Fondul Special de Manuale al Ministerului Educaţiei, unii părinţi sunt nemulţumiţi de starea deplorabilă a materialelor didactice în special din ciclul primar, fiind nevoiţi să cumpere setul de manuale dacă se află în vânzare. Insuficienţa manualelor în municipiu este determinată în mare de migraţia copiilor din mediul rural în cel urban.

Directorul Fondului Special de Manuale (FSM) al Ministerului Educaţiei (ME), Gheorghe Gârneţ, a comunicat JURNALULUI că, „în general”, nu sunt discipline şcolare la care să nu ajungă manuale. „Şcolile sunt asigurate sută la sută cu manuale”, ne-a asigurat mai întâi acesta. Totodată, funcţionarul a recunoscut că există probleme privind asigurarea manualelor pentru elevii clasei a doua, în special în municipiul Chişinău. Şi aceasta pentru că manualele sunt în ultimul an de utilizare şi sunt uzate fizic. O altă cauză invocată de Gârneţ ar fi migraţia elevilor din localităţile rurale în cele urbane. Însă „problema se va soluţiona. Dacă elevii s-au mutat la Chişinău, trebuie de adus şi manualele după ei”, a sugerat Gârneţ.

Inutile din cauza uzurii

Olga Stanciu, director executiv la Editura „Prut Internaţional”, a confirmat că şcolile sunt asigurate cu manuale. Potrivit acesteia, la „Prut Internaţional” au fost reeditate patru titluri. „Pentru elevii din clasele primare, am propus ministerului să se facă reeditarea o dată la trei ani, şi nu la patru, deoarece manualele din ciclul primar se uzează mai repede. Copilul care vine în clasa a patra nu are efectiv din ce învăţa. Eu însămi m-am ciocnit cu o asemenea problemă. Când a mers în clasa a doua, copilul meu a primit la limba română un manual rupt şi cu sarcinile scrise”, a relatat Stanciu. Propunerea pentru reeditare a manualelor adresată Ministerului Educaţiei, după aceasta, ar trebui să vină şi din partea părinţilor, instituţiilor de învăţământ cărora nu le ajung manuale sau sunt deteriorate.

Manualele oferite gratis, în căutare

La rândul său, Gheorghe Gârneţ a mai spus că, anul acesta, au fost editate şi reeditate 22 de titluri de manuale dintre care 11 au fost traduse în limba rusă. „Dintre acestea, au fost editate şi traduse în rusă două titluri originale. Este vorba de Educaţia Civică pentru clasele a noua şi a douăsprezecea. Majoritatea manualelor sunt deja în şcoli şi se distribuie elevilor”, ne asigură directorul FSM. Din resursele FSM, format din banii colectaţi pe chiria manualelor, în acest an, au fost cheltuiţi 12,3 milioane de lei, la care se adaugă cheltuielile ME pentru manualele din ciclul primar. În învăţământul primar, manualele sunt distribuite gratuit, în timp ce în învăţământul gimnazial şi cel liceal, elevii achită taxe de utilizare.

Cum este stabilită taxa pentru chiria manualelor?

Taxele de chirie a manualelor se stabilesc pentru fiecare tip de manual aparte şi constituie o cotă procentuală din costul manualelor. Valoarea plăţii pentru chirie depinde de mai mulţi factori: anul de utilizare a manualului, costul la livrare, volumul, cu cât manualul este mai vechi, cu atât cota procentuală este mai mică, cuprinsă între 12 şi 28%.
Pentru manualul nou, aceasta constituie 28%, iar pentru cel vechi – 12%. Informaţii privind plata pentru chirie a manualelor au fost publicate în „Monitorul Oficial”.

Schema actuală de închiriere a manualelor funcţionează din 1999. „Evident că schema de chirie nu este ideală, însă ea a soluţionat problema asigurării cu manuale a instituţiilor de învăţământ. Ea a permis accesul tuturor elevilor la manuale. Când s-a trecut la învăţământul liceal, un set de manuale pentru un licean era de ordinul sutelor de lei şi erau asiguraţi cu manuale 3-4 % de elevi. Astăzi, nu există o asemenea problemă. Schema de închiriere s-a încetăţenit şi este legală”, a susţinut Gârneţ.

Perioada de utilizare a unui manual

Potrivit lui Gârneţ, pentru elevii din ciclul primar, manualele au un termen de utilizare de patru ani, iar pentru ciclul gimnazial şi liceal – un termen de utilizare de cinci ani. De obicei, manualele sunt reeditate de editurile care le-au editat, însă titlurile care se editează pentru prima dată sunt scoase de editura selectată în urma unui concurs. Reeditarea manualelor se efectuează pe două căi: cele acceptate de profesori se reeditează, iar cele care nu sunt acceptate se înaintează la concurs. În anul trei de utilizare a manualului, ME organizează un studiu de vivacitate a manualelor la care participă cadre didactice. Dacă manualul acumulează peste 80% din punctaj, se reeditează, dacă adună un punctaj mai mic, se înaintează la concurs.

Solidaritatea bibliotecarilor

„Elevii Liceului Teoretic ‘Ion Creangă’ din Chişinău sunt asiguraţi complet cu manuale din partea ME”, ne asigură şefa bibliotecii Ludmila Guzgan. „Numai anul trecut am achiziţionat manuale din banii asociaţiei de părinţi pentru clasa întâi, iar anul acesta pentru o clasă de-a doua, deoarece a fost formată una în plus”, a precizat bibliotecara.

Şi Valentina Ciobanu, bibliotecară la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din capitală, spune că ME asigură instituţia cu manuale. „Numărul elevilor trebuie să coincidă cu numărul de seturi de manuale închiriate. Şi acum în Chişinău funcţionează un sistem de împrumut între biblioteci. Niciun elev nu rămâne fără manuale. Dacă mie nu-mi ajung câteva seturi de manuale, împrumut de la alt liceu.”

 

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa