Mama vitregă (1)

Indiferent o vor sau nu copiii, Grigore n-o să-i permită să plece de lângă el

Am cunoscut-o pe Cristina la spital. De o habă de vreme pe acolo îmi pierd zilele şi sănătatea. Mai ales că sufăr de o boală incurabilă, care progresează fără să ţină cont de ceea ce-mi doreşte inima şi mintea. Dar ceea ce vreau e să am nepoţi de la toţi cei patru copii ai mei. Nu ştiu de ce mi-am băgat în cap că dacă odoarele mele vor avea la rându-le urmaşi, voi trăi şi eu veşnic printre ei.

Au măritat-o părinţii la 20 de ani

Dar să vă spun despre Cristina. Am cunoscut-o, am îndrăgit-o şi o admir şi astăzi pentru omenia ei. S-a dus mamă la cinci copii, cel mai mare avea 14 ani, iar cel mic împlinise cinci. Grigore, bărbatul care a luat-o de nevastă, lucra şofer la spitalul lor, iar Cristina tot la instituţia asta bucătar era. Până la Grigore a mai fost măritată femeia, dar nu i-a dat Domnul copii, pentru că, îmi spunea ea, au măritat-o părinţii cu de-a sila. Nu vă mire că se întâmplă aşa ceva şi în zilele noastre. Au măritat-o după un flăcău din mahalaua lor, care, nu se ştie de ce, rămăsese holtei până la 40 de ani. Cristina avea 20 în momentul măritişului.

Pentru că era bărbat înstărit, avea casă bună, maşină, vilă, rude puţine, părinţii de mult trecuţi la cele veşnice, s-au gândit părinţii fetei că mai bună candidatură pentru fiica lor nici că este. Dar Cristina abia de-şi suferea bărbatul. Când o atingea, avea impresia că o reptilă se înfăşoară în jurul ei. Împietrea totul în ea, inima abia de mai bătea, privirea-i devenea sticloasă, iar trupul ei lemn era. A dus-o şapte ani cu Petrică şi, într-o bună zi, fără să le spună ceva părinţilor, a ieşit din casa lui şi tot dusă a fost…

 A fugit de la primul soţ

A lucrat pe la Moscova, apoi însoţitoare de vagon pe un tren internaţional şi, când a auzit că Petrică s-a însurat și că are chiar și un copil, s-a întors la părinţii ei. Îl avea doar pe tata ei în viaţă atunci… Împlinise 32 de ani și viaţa ei nearanjată era. Ar fi vrut să aibă un soţ, unul sau doi copii, dar nimic din toate astea nu i se întrezărea în timpul apropiat. Dar întâmplarea scoate uneori norocul în cale. Odată, şeful spitalului la care lucra a trimis-o la o bază după cumpărături și i l-a dat pe Grigore cu maşina de serviciu. Ei bine, lucrau deja de patru ani împreună, dar niciodată până atunci nu se întâlniseră.

Și despre ce aveau să-și vorbească doi oameni absolut străini? El, firește, despre copiii lui i-a povestit. Ea, despre taică-său, care zăcea la pat. Așa a aflat Cristina că bărbatul e văduv, nevasta i-a murit în timpul naşterii celui de al cincilea copil şi că de câţiva ani buni el face orice poate ca să-i ridice. De ce nu te însori, l-a întrebat Cristina? Am încercat, i-a răspuns Grigore, dar care femeie o să se ducă mamă la cinci copii? Cum aud de ei, mă leapădă fără să le pese. De amant, da, m-ar ţine ele, de soţ însă nici că se gândesc… Uite tu, se întoarce spre ea Grigore, tu ai merge după mine şi să le fii mamă acestor copii? Cristina, care-şi închipuia că bărbatul glumeşte, i-a răspuns şăgalnic: dacă mă rogi frumos, de ce să te refuz?

 Care femeie o să se ducă mamă la cinci copii?

Grigore, care nu ştia ce-i gluma, a oprit brusc maşina, s-a întors spre Cristina și a mai întrebat-o o dată: vorbeşti serios sau îţi baţi joc de mine?Femeia chiar s-a speriat un pic, în ce necaz oare a mai intrat?! Ca să scape mai uşor, unde face: mergem la tine acasă, îţi văd copiii, mă cunosc şi ei pe mine şi mai vedem…

Grigore nu avea răbdare să se încheie ziua ceea de lucru ca s-o ducă pe Cristina la casa lui. Locuia la Telecentru pe o stradelă cu două rânduri de case pe marginea drumului, loc care era parcă rupt din peisajul unui sătuc de codru. Verdeaţă multă, flori la drum în faţa caselor, trandafiri galbeni şi roşii se agăţau pe garduri și boschete în curţi. Era o altă lume decât cea pe care o cunoştea Cristina. I-ar fi plăcut să trăiască aici.

 Se descurcau bine şi fără o femeie străină

Copiii, toţi cinci, au ieşit zgomotoşi de pe unde erau în acel moment şi alergau spre poartă îndată ce s-a oprit maşina lui Grigore. Erau diferiţi: şi bruneţi, şi blonzi, iar fiica lui cea mai mare, chiar roşcăţică, de un ruginiu tomnatic era părul ei şi doi ochi albaştri îi luminau faţa. Când au văzut-o pe Cristina, zâmbetele au dispărut, de parcă le-a suflat vântul. Se uitau la ea bănuitori, chiar duşmănos. Pe neprins de veste, instinctiv, s-au apropiat unul de altul. Fata cea mai mare, Angelica, i-a cuprins pe cei mici de după umeri şi s-a uitat întrebătoare la taică-său – adică cine e? În acel moment a înţeles şi Grigore că nu-i destul să aduci o femeie la casă ca să devină mama copiilor lui. Mai trebuie s-o şi accepte, s-o îndrăgească, s-o preţuiască.

Dar era gata să facă orice. Se cam săturase de singurătate, avea 42 de ani şi se culca seară de seară în pat rece, avea griji, pe care cu mare inimă le-ar fi împărţit şi altora, se cam plictisise de viaţa asta, în care puţine bucurii avea. De ani buni n-a mai fost la nicio petrecere. Cine o să invite un bărbat fără pereche la o nuntă sau cumetrie? Zic, abia atunci şi-a dat seama şi Cristina că, dacă acceptă propunerea bărbatului, n-o să-i fie deloc uşor s-o primească copiii aceştia. Trăiau de unii singuri şi se descurcau destul de bine şi fără o muiere străină, cam de ce le-ar trebui o mamă?

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână