„Mama va trăi cât pietrele…”

DESTIN // „Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în acest scaun cu rotile”

Natalia Bordeianu, în vârstă de 43 de ani, din Chişinău s-a transformat dintr-o femeie tânără, energică şi muncitoare într-una neajutorată, invalidă pe viaţă. Maladia care i-a atacat organismul pe parcursul a mai bine de zece ani a schimbat-o totalmente. Fără sprijinul copiilor sau al altor oameni care pot s-o ajute nu poate face nimic. Crede în Dumnezeu care-i poartă de grijă familiei sale.

Victoria POPA

Am găsit-o afară, în faţa blocului de locuit. Venise de la biserică, unde merge de fiecare dată, mai ales când sunt sărbători mari. Spune că ar vrea să meargă în lăcaşul Domnului în fiecare zi, doar că nu are cine s-o conducă. Scaunul cu rotile şi lipsa liftului din bloc îi creează mari incomodităţi. Feciorii săi, în vârstă de 15 şi 18 ani, vecinii din bloc o mai ajută, dacă sunt prin apropiere.

În scaunul cu rotile a ajuns acum mai bine de 12 ani, din cauza unui microb care i-a afectat organismul. Totul s-a început de la vârsta de 20 de ani, când avea doar dureri de cap. Treptat, boala s-a agravat şi de la gradul III de invaliditate a ajuns la invaliditate pe viaţă. Diagnosticul medicilor e scleroză multiplă.

Microbul a pătruns în organism în urma anginelor pe care le-a avut patru ani la rând. Motivul îmbolnăvirii a fost mediul în care locuia. Din cauza acoperişului distrus, apartamentul avea pereţii mucegăiţi şi aerul greu de respirat. Ca să nu se îmbolnăvească şi copiii, nişte prieteni de familie le-au propus cu împrumut nişte bani pentru a tencui pereţii şi a face reparaţie în locuinţă. Decizia a fost luată pentru a proteja sănătatea copiilor.

„Era foarte umed la noi în apartament şi din cauza asta eu câte patru luni la rând eram numai în spital”. Soţii Bordeianu şi-au spus că vor da datoria, capul familiei plecând la muncă peste hotarele republicii ca să întoarcă datoria în scurt timp. Prima dată a mers la Moscova de unde s-a întors fără nimic. „A descărcat nişte vagoane ca să poată reveni acasă. Nu le merge la toţi”, spune cu lacrimi femeia. A doua oară a plecat în Cehia de mai bine de jumătate de an, unde se află şi acum şi nu ştie încă nimic de el.

Datoria de 8 mii de euro s-a micşorat până la 5600 de euro. „A mai dat soţul câte puţin din ceea ce puteam economisi noi”, povesteşte Natalia Bordeianu.

„Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în acest scaun cu rotile”, zise cu amărăciune femeia. Medicii încercau să nu-i comunice direct urmările maladiei care-i distrug organismul puţin câte puţin. Cu o voce stinsă de tot, Natalia Bordeianu îmi povesteşte că boala ei nu poate fi vindecată, doar stopată, ca să nu avanseze şi să-i distrugă progresiv fiecare organ al corpului. În ultimul an, nu a făcut niciun tratament din cauza situaţiei financiare dificile. Sunt zile când se simte mai rău şi atunci băieţii, mai ales cel mai mare, stă numai lângă ea, iar uneori plânge. „Îi spun şi eu să-l liniştesc că mama va trăi cât pietrele, pentru că el se teme ca eu să nu mor”, ni s-a confesat femeia suferindă.

Am întrebat-o dacă cel puţin copiii îi sunt ascultători. „Îi mulţumesc Domnului cum sunt. Ca băieţii. Vor şi ei una, alta, dar eu nu am posibilitate să le ofer nimic. Am o pensie de 735 de lei. Cel mai mare învaţă la o şcoala polivalentă din Chişinău zidăria. Mai lucrează vara la construcţii, căci în cursul anului învaţă. Le spun că, orice s-ar întâmpla,  să nu fure niciodată sau să comită alte lucruri rele”, povesteşte ea.

Mâncare le face oricine sau ei singuri. „Eu nu pot să-i ajut cu nimic. Ei mă duc la baie. Ei îmi dau să mănânc. Ei mă aşază pe pat. Tot ei mă duc afară”, plânge şi povesteşte chişinăueanca. Nu le poate oferi nimic celor doi fii ai săi. De când e plecat capul familiei peste hotare, trăiesc doar din pensia ei şi cu ajutorul care i-l acordă uneori biserica la care merge. Îi este greu. Are şi o datorie ce s-a adunat la serviciile comunale.

Acum, numai fiii au grijă de ea. Se rânduiesc s-o coboare cu scaunul cu rotile din apartamentul situat la al cincilea etaj – unul, azi, altul, mâine. „S-au cam săturat ei şi mi-i jale şi mie, că-s copii, dar eu nu pot sta toată ziua în casă. Eu nici nu prea mănânc ca să nu fiu grea şi nici nu prea beau apă, ca să nu merg des la baie”, îmi spune tristă femeia, care are buzele uscate. Îi propun să bea apă, dar refuză pe motiv că nu poate merge singură la baie. Era ora 12.00, dar Natalia Bordeianu încă nu mâncase nimic, venea de la biserică, unde a fost dusă de fiul ei mai mare.

Speră şi crede în Dumnezeu, care-i va ocroti copiii, pentru care se roagă zilnic.