Mama și soarele

Mama spunea că nu e bine să adormim cu luna strălucind deasupra capetelor noastre. În sat cerul îți intră pe fereastră, te cheamă, te ademenește cu sunet de clopot îndepărtat, mai ales noaptea. Când era lună plină, mama acoperea geamurile cu ziare. Parcă o văd cum desface grăbită ziarele, cum înfige pioneze în rama ferestrei, apoi vine și ne învelește până sub bărbie.

Avea, are ochi de culoarea castanelor. În centrul pupilelor ardeau doi sori înconjurați de raze. Sorii ba se măreau, ba se micșorau, ba se apropiau, ba se îndepărtau. Nu voia să accepte dimensiunile reale ale lucrurilor, îi plăcea să le vadă cumva dilatate, mai mari și mai importante decât erau de fapt, le ridica de la suprafața pământului, nu ținea cont de forța de gravitație când povestea despre ele. Aș putea zice că le înflorea, dar cum să suporți realitatea dacă nu o înflorești.

Ne povestea cum în copilărie mergea desculță pe cărarea acoperită de prima zăpadă. Glasul nu-i tremura, ochii îi licăreau, parcă spunea un basm. Iar noi am înțeles mult mai târziu despre ce ne vorbea. În timpul războiului, câțiva soldați nemți au locuit în căsuța lor din Iagorlâc, de pe malul Nistrului. Toți cei cinci copii stăteau zi și noapte pe cuptor, iar nemții trăiau în odaie. Unul dintre soldați a vrut s-o înfieze pe mama. Acasă, în Germania, îi murise fiica de cinci ani, semăna cu fetița Valentina din satul transnistrean. Bunica Neonila a refuzat propunerea neamțului.

Mama avea o față însorită când își spunea poveștile. Mai toate erau amintiri din copilărie, adică realiste, dar ni le aducea într-o lumină fermecată. Poveștile din cărți ni le citeam singuri, că doar aveam abonamente la biblioteca unde lucra mama, la Antonești, pe Prut, și ne număram printre cititorii ei de încredere.

Biblioteca sătească se afla în două camere de la etajul întâi al casei de cultură. Părea un loc întunecos, rafturile de cărți îngrădeau șuvoiul de raze dinspre sud. Totuși, după amiază, sub geam era mult soare. Stăteam cu cartea pe genunchi, în camera-depozit, iar în încăperea principală era mama, la biroul ei. Prindeam foșnetul foilor cărții sale, mama citea liniștită și eu continuam să citesc în ungherul meu. Minutele, orele când citeam împreună au fost și rămân cele mai fericite din existența mea. Poate am înflorit puțin scena din bibliotecă, poate și mai bucuroasă eram când, uneori, mama trecea pe la școală în timpul lecțiilor și-mi transmitea prin cineva turte dulci. Erau galbene, cu marginea zimțată, de forma soarelui. Sau când, luând ceaiul dimineața, așteptam ca mama să-mi taie pâinea cu unt în mici bucățele pătrate, să le mănânc mai ușor. Presăra și un strat gros de zahăr deasupra untului. Făcea la fel pentru sora mea, după ceai, ieșeam cu toții din casă.

Odată am venit de la școală și mama nu era nicăieri. Nici în bucătărie, nici în verandă, nici în dormitor, nici în camera cu televizor. Intrasem și în casa mare, dar nu am găsit-o. Am început să strig. La început mai încet, apoi tot mai tare. Ma-ma! Ma-a-ma! Ma-a-a-a-ma-a-a-a! Cât pe ce să răgușesc strigând. Ajunsesem la ușa beciului și tot răcneam. Sunt aici, mi-a răspuns urcând scările. În beci izvora apa și mama era necăjită. Ochii ei însă licăreau pentru mine, era mândră că pot răcni atât de tare.

Atunci, după strigătele mele, mama a ieșit din întunericul beciului și soarele i-a pus pe cap o coroană de raze. Acum inima mea îi strigă numele, dar mama nu apare, nu vine să ne ia pe toți în brațe. Am văzut cum, pe 10 noiembrie 2012, ochii enormi ai mamei ne-au privit ultima dată, apoi luminițele lor s-au stins. Cei doi sori au început să se îndepărteze, să se îndepărteze, până au dispărut. Niciodată nu voi uita cum s-au topit sorii din ochii mamei, niciodată nu voi obosi să mă rog pentru odihna mamei în grădina cu soare și flori care strălucește deasupra capetelor noastre.

Irina Nechit

Text foto:

Valentina Nechit, bibliotecară din satul Antonești, Cantemir, plecată dintre noi, mereu alături de noi

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)